Isabela Onoriu, planuri de nuntă cu noul iubit! Daniel Onoriu o să explodeze când va auzi. „Ne și căsătorim”

Isabela Onoriu, planuri de nuntă cu noul iubit! Daniel Onoriu o să explodeze când va auzi. „Ne și căsătorim”

Deși se află în mijlocul unui scandal și trece printr-un divorț, Isabela Onoriu pare că trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Este fericită alături de noul iubit, iar cei doi par să aibă planuri mari de viitor.

Isabela Onoriu se află în plin scandal de divorț. Femeia a ales să plece de lângă Daniel Onoriu și să înceapă o nouă viață. Nu a durat mult și a găsit un nou partener, care pare să fie cel potrivit. Cei doi se înțeleg de minune și se pregătesc să mai bifeze încă o vacanță împreună. Bărbatul a vrut să îi facă o surpriză iubitei sale, astfel a ales să nu îi dezvăluie încă locația.

Isabela Onoriu spune că este cât se poate de fericită în relația actuală și este mândră de decizia pe care a luat-o. Lucrurile cu noul partener sunt pe făgașul cel bun, iar dacă vor rămâne așa, Isabela Onoriu are de gând să îmbrace, din nou, rochia de mireasă.

„Suntem foarte bine amândoi. Acum suntem la munte puțin, la aer curat, câteva zile, iar peste o lună urmează să plecăm în vacanță. Nu știu unde mai exact o să mergem pentru că este surpriză de la iubitul meu. Suntem foarte bine unul cu altul, ne iubim și asta este perfect, așa cum suntem. Momentan încă nu ne-am gândit la o căsătorie, dar nu este exclus, dacă ne înțelegem în viitor să ne și căsătorim. De ce nu?”, a declarat Isabela Onoriu, potrivit click.ro.

(CITEȘTE ȘI: ISABELA ONORIU A CERUT ORDIN DE RESTRICȚIE ÎMPOTRIVA LUI DANIEL ONORIU: „VIAȚA MEA ESTE ÎN PERICOL”)

Daniel Onoriu, tună și fulgeră

Daniel Onoriu probabil nu va avea o reacție prea bună atunci când va auzi planuri de viitor ale fostei soții. Fostul pilot a fost rănit sentimental, vorbind, de faptul că Isabela a decis să îl părăsească și a aruncat cuvinte grele la adresa ei. Bărbatul s-a arătat dezamăgit de faptul că fosta partenera nu a rămas lângă el și nu vede deloc cu ochi buni noua ei relație.

„Îi mulțumesc din inimă lui Dumnezeu că mi-a arătat cine e ea. Femeia în care am avut cea mai mare încredere, pe care am plimbat-o, am răsfățat-o, i-am luat o mașină de 40.000 de euro, am băgat-o în familia mea, ea s-a vândut unui străin pentru că el i-a plătit chiria, i-a dat trei haine și o mașină împrumut. Eu nu am considerat-o jucărie sexuală, așa cum cred că o consideră bărbatul cu care e acum. În cei 6 ani în care a stat cu bine n-a postat niciodată o poză în care să-și arate fundul, iar acum de când s-a postat cu băiatul ăsta a pus numai poze dezbrăcată.

Asta înseamnă că e o femeie ușoară, că nu e nimic serios între ei, iar băiatul ăsta o să o arunce. A pierdut viață de familie, viață de femeie respectată, a ajuns săraca viață de femeie de club disperată ca să trăiască. Ea nu a muncit niciodată în viața ei! Ea nu a avut suflet și și-a băgat soțul la pușcărie, care a stat în comă atâta timp, e un om fals. 55 de zile am fost vai de mama mea, iar ea în loc să mă îngrijească s-a dus în cluburi și excursii.”, declara Daniel Onoriu.

(VEZI ȘI: ”ACREȘTE-MĂ!” / ”SUNT IUBITĂ, DEJA M-A CERUT!” CANCAN.RO ARE STENOGRAMELE DISCUȚIILOR PE WHATSAPP DINTRE DANIEL ONORIU ȘI ISABELA)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!