Iubirile regelui Ferdinand Întregitorul. I-a răspuns cu aceeași monedă infidelității soției sale, regina Maria. Relațiile suveranului cu două doamne și o țărancă plină de nuri

Ferdinand nu a avut niciodată intenţia să divorţeze, fiindcă era conștient că e căsătorit cu tronul României, însă a iubit alte femei, așa cum s-a întâmplat cu cei mai mulți monarhi ai lumii, de-a lungul istoriei.

Iubiri rămase în istorie

Martha Bibescu, născută Lahovary, căsătorită cu prinţul George Bibescu, făcea parte din protipendada românească a sfârşitului de veac XIX, în Bucureşti. Era o copilă când a ajuns în apropierea viitorului monarh al României. După ce a crescut, a căpătat o siguranţă de sine potrivită unei frumuseţi tulburătoare pe care mulți o observaseră. Una dintre persoanele de vază ale acelor timpuri care i-a remarcat chipul încântător a fost regina Elisabeta a României, soția regelui Carol I

Ajungând în familia regală, Martha era adolescenta frumoasă, care avea să-l cucerească pe prinţul moştenitor Ferdinand de la o vârstă destul de fragedă, precum şi pe frumoasa lui soţie, prinţesa Maria, care avea să scrie în memoriile sale: „Martha promitea să devină frumoasă şi visa încă de pe atunci onoruri. Oamenii cu cariere nemaipomenite o atrăgeau irezistibil pe fetiţa cu ochi căprui, mari şi vii, curioasă să ştie tot.

Foarte inteligentă, se bucura de o memorie prodigioasă căreia nu-i scăpa nimic. Alături de ea mă simţeam că mă aflu în prezenţa cuiva mult mai în vârstă decât mine. Acest copil cu ochii pătrunzători şi cu un spirit veşnic treaz nu avea nimic naiv în persoana sa”. Prinţesa Maria era cu 11 ani mai mare decât Martha.

Câți lei a dat un client, pentru o simplă CEAPĂ, într-un restaurant din...

Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de 1...

Sfios, își reprima emoţiile în public

Prinţul Ferdinand, un om timid până la tăcere, scrupulos până la sacrificiu şi neîndemânatic până la a face gafe în public, s-a ataşat de Martha la început, pentru ca, în timp, să dezvolte o legătură sentimentală în stil german care a durat până la moartea lui. În corespondenţa lor, multă vreme s-a manifestat pe un ton cavaleresc, chiar părintesc, ca şi cum ar fi scris unei surori; se confesa, notându-şi speranţele şi găsind înţelegere, pe care propria lui soţie de alt neam şi rit, pretenţioasă şi uneori ciudată, nu le reușise.

De o pudoare extremă şi educat să nu-şi exprime emoţiile în public, prinţul n-a lăsat să apară ceva care ar fi depăşit limitele bunei prietenii. De la vârsta de 12 ani, Martha devine prietena prinţesei Maria şi însoţea cuplul în multe dintre deplasări. Chiar şi în vacanţe.

O relație amoroasă ascunsă, dar știută de toată lumea

Devenise de ceva timp prinţesa Bibescu, când, la 13 februarie 1907, la primul bal al Curţii de la Bucureşti, Martha dansează cu prinţul Ferdinand. Este punctul de atracţie al tuturor privirilor, spre plăcerea răutăcioasă a curtenilor încântaţi să incite gelozia celor două femei. De atunci, de câte ori era în ţară, Martha Bibescu călătorind adeseori prin Europa, regele Ferdinand obişnuia să vină la Mogoşoaia, reședința ei, neînsoţit de consoarta sa, pentru a mai uita de politica ce umplea prea mult mintea unora şi buzunarele altora. Prinţesa era mulțumită de această idilă regală pe care o întreţinea de ani buni, în paralel cu dragostea ce o purta şi altor bărbaţi din lumea diplomaţiei europene.

La 21 iunie 1921, regele Ferdinand îi scria iubitei: „Am trăit în această săptămână cu o amintire scumpă în inimă, amintirea momentelor încântătoare şi cu adevărat fericite pe care am avut bucuria să le petrec cu dumneata, scumpă Martha, în această scumpă Mogoşoaia, un nume care trezeşte în inima mea doar amintiri plăcute, comunităţi de gânduri, sentimente de afecţiune, şi, îndrăznesc să cred, de cea mai adâncă înţelegere şi dragoste…”

Nicio dragoste nu e unică

Principele Ferdinand, viitorul rege al României, se îndrăgostește de domnișoara de onoare preferată a Reginei Elisabeta. Era Elena Văcărescu. Povestea de iubire se desfășura în România începutului de secol XX, pe vremea Regelui Carol I. Cu 40 de ani de domnie, în 1906, activ la cârma unui stat constituţional, cu cele mai largi libertăţi, Carol guverna cu o înţelepciune recunoscută chiar de către detractorii săi. În guvernul conservator prezidat de către Gheorghe Cantacuzino numit „Nababul”, s-a luat hotărârea de a sărbători jubileul, în urma unor simptome îngrijorătoare privind sănătatea suveranului, presupunându-se că la 50 de ani va fi prea târziu. Tot atunci, bătrânul Ion Brătianu stăruise pe lângă rege să asigure succesiunea la tron. Mic de statură, cu urechi clăpăuge, crăcănat şi foarte timid, Ferdinand nu era o prezență agreabilă. În schimb, era un om cu o cultură formidabilă.

Smuls din traiul boem şi veselia de la Postdam, tânărul prinţ ajunge osândit la o viaţă de pustnic, fără prieteni, exilat într-o ţară cu o cultură străină. Era ascultător şi supus unchiului. Carmen Sylva, numele de poetă al reginei luat după moartea singurului copil, era singura mângâiere pentru prinţ, pe lângă doamnele şi domnişoarele care făceau parte din suita sa. Regina locuia mai mult la Sinaia, în Castelul Peleş, decât la Bucureşti.

Cunoscând însuşirile poporului asupra căruia era chemat să domnească, amestecul de latin cu slav, ce trebuia strunit, regele a înțeles că va trebui să-şi stăpânească toate trăirile emoționale şi să nu rămână decât un arbitru imparţial, sever, imun la ispita plăcerilor personale, a preferinţelor şi prieteniilor. Să nu mai trăiască decât pentru datoria faţă de ţară şi de poporul care-l alesese.

Carol I, preocupat de treburile ţării, nu băgă de seamă nimic din ceea ce se petrecea sub ochii lui. Se întâmpla ceea ce nu trebuia să se întâmple. Regina Elisabeta ştia, dar nu se putea opune unei asemenea romantice legături, pentru că ea însăşi le favorizase întâlnirea. Ferdinand se îndrăgostește de una dintre domnişoarele de onoare, chiar de cea mai iubită de către regină. Era aleasa inimii suveranei, pentru că îşi închipuia că în ea retrăieşte spiritul fetiţei sale.

Fata de care se îndrăgostise Ferdinand era Elena Văcărescu, mică de statură, rubensiană la trup, brunetă, nefiind o frumuseţe, însă era poetă. Regina Maria o descrie astfel: „Elena era o fiinţă deosebită în toate privinţele şi deşteptăciunea ei era mult mai presus de a obişnuitelor prinţese regale. Avea ochii mari, sângele cald, era plină de avânt, ar fi fost o minunată tovarăşă pentru bălanul şi neîncrezutul prinţ; l-ar fi călăuzit şi l-ar fi inspirat, l-ar fi umplut de viaţă, de avânturi, de năzuinţe; ar fi avut copii sănătoşi… şi aşa mai departe. Dumnezeu ar fi zâmbit căsniciei lor”.

Elena şi Ferdinand s-au iubit mult. Au urmat luni de fericire tăcută şi îngrijorată, de relaţie secretă departe de ochii lumii, de dragoste înflăcărată şi pătimaşă, sub protecţia şi consimţământul reginei. În acest timp, Regele Carol îşi vedea de muncă şi datorie. Iubirea nu avea loc în orizontul vieţii lui, nici în zarea gândurilor. Era căsătorit mai mult cu tronul, coroana şi ţara, decât cu regina. Amândoi trăiau în lumi diferite. Când nepotul Ferdinand îi pomeneşte că se va căsători cu domnişoara Elena Văcărescu, se dezlănţuie o furtună rece ce declanşează un crivăţ îngheţat care viscolea pagina sentimentală din inima lui.

După nefericita întâmplare, lui Ferdinand i se spune să aleagă între tron şi Elena Văcărescu. Crescut în tradiția disciplinei şi obişnuit să se plece în faţa autorităţii, el alege ceea ce fusese ales pentru el, cu mult timp înainte, cu multă durere şi răzvrătire interioară. Elena Văcărescu primeşte o sumă fabuloasă de bani, cu condiţia să plece pentru totdeauna în străinătate. Se stabileşte la Paris unde îşi va deschide un salon artistic ce va fi frecventat de pictori, muzicieni, scriitori. Rămâne în lumea artiştilor din Oraşul Luminilor toată viaţa. Nu s-a căsătorit.

Îndrăgostit nebunește de o țărancă din Dolj

Oamenii din Segarcea știu multe despre povestea de dragoste dintre rege și o localnică deosebit de frumoasă. Atrasă de atenția unui domn de sânge albastru, Mavrichea Constanța-„femeia cu nuri”, cum o numeau sătenii-nu s-a dat de-o parte și a devenit amanta regelui. „Era de o frumusețe rară. Avea bărbat, da’ i-o fost teamă să se împotriveasca Majestății. Ne povestea și nouă mama că vorbeau oamenii pe aci prin sat că și Constanței îi era tare drag de rege”, povesteste Nicolae, un om al locului.