În ediția din 12 aprilie 2023, jurații de la Chefi la Cuțite au avut ocazia să guste din alte mâncăruri preparate de concurenți, dar și să cunoască detaliile despre viețile lor. Ciprian Crăciunescu, un tânăr de 33 de ani din Rădăuți, este unul dintre concurenții care au reușit să îi lase mască pe cei trei bucătari. Povestea lui bate orice film! Iată detaliile mai jos, în articol.
Jurații de la Chefi la Cuțite au avut ocazia, în ediția din 12 aprilie 2023, să cunoască noi concurenți și să se înfrupte din noi preparate. De data aceasta, l-au avut în față pe Ciprian Crăciunescu, un tânăr în vârstă de 33 de ani din Rădăuți (Suceava). Concurentul activează, în prezent, pe poziția de consultat gastronomic. În show-ul culinar de la Antena 1, Ciprian le-a pregătit juraților un preparat special. Mai cu seamă, a gătit o rețetă de antricot de cerb cu piure de țelină.
Odată ajuns în fața juraților, după ce aceștia au gustat din mâncarea pregătită de el, Ciprian și-a expus povestea de viață.
În fața celor trei jurați de la Chefi la Cuțite, Ciprian a mărturisit că a avut ocazia să călătorească în țări străine, pentru a putea să își găsească vocația și pentru a se regăsi. Tokyo, Singapore și Hong Kong sunt câteva dintre zonele în care a mers: „Am fost în Tokyo, Loas, Cambodgia, Singapore, Hong Kong. Am plecat în lume să mă regăsesc pe mine, să îmi găsesc vocația, aveam 20-21 de ani”.
În continuare, a mărturisit că a suferit o decepție în iubire, chiar în ziua de Crăciun. La momentul acela, strângea bani pentru a achiziționa un inel de logodnă persoanei iubite. A aflat, însă, că fosta parteneră se afla în compania altui bărbat: „Am suferit o decepție în dragoste. Ne-am despărțit brusc și brutal. În ziua de Crăciun, când eu lucram să strâng bani de un inel de logodnă, ea petrecea cu altcineva. Am avut bani de un bilet de avion și cam asta a fost. Am plecat la Tokyo, aveam 60 de euro în buzunar, m-au ținut 24 de ore. După aia a fost comic, a început să fie amuzant. M-am plimbat pe străzi, m-am uitat la toți oamenii, două sute de oameni care trec trecerea de pietoni deodată, eu obișnuit fiind din Rădăuți, unde doar eu și umbra mea treceam strada”.
Și-a continuat călătoria peste hotare, iar experiența pe care a trăit-o în Cambodgia l-a schimbat complet. Atunci, a întâmpinat situații foarte dificile. A fost nevoit să doarmă sub cerul liber și să supraviețuiască cu puțin. În cele din urmă, a reușit să se angajeze la un bar.
„Tokyo a fost o perioadă relativ scurtă, Cambodgia a durat mai mult și a fost o experiență care mi-a schimbat viața. A fost prima dată în viața mea când am stat nemâncat trei zile. Am cunoscut cum e să îți fie foame din instinct. Am luat mâncare din magazine doar ca să supraviețuiesc. Dar toate astea le făceam în ideea că știam în viitor că voi reuși.
Au fost nopți în care nu am avut un acoperiș. Am dormit pe stradă, sub poduri, pe bancă. Am reușit până la urmă să mă angajez la un bar”, a povestit el.
Apoi, s-a întors în Europa, la Bruxelles. Și de data aceasta, a avut o experiență care l-a marcat. În cele din urmă, a reușit să se angajeze ca spălător de vase la un restaurant. Apoi, pașii l-au condus în alte țări.
„Apoi am venit în Europa, în Bruxelles am ajuns cu 4 euro. Am intrat într-un supermarket, am găsit 4 beri cu 4 euro, am zis că mâncarea nu mai are sens în ziua aia, am luat berea și am văzut un cerșetor pe stradă. Am zis ce-ar fi să beau cu el, că peste 2 ore oricum aveam să ajung ca el probabil. L-am întrebat numele și mi-a zis că e Radu, din Arad. Ne-am spus poveștile de viață și Radu, cerșetor de pe stradă, mi-a dat 50 de euro, mi-a cumpărat 3 nopți la hotel și a și vorbit la un restaurant ca să mă duc spălător de vase.
Din restaurant în restaurant am prins experiență. A urmat Amsterdam, am ajuns la Londra și apoi la Cancun, la o prietenă. N-am mai plecat, l-am făcut pe Dacian, am reușit să am propriul meu restaurant australian în Țara Galilor. Am avut succes, am avut și două interviuri în BBC”, a continuat Ciprian Crăciunescu.
În final, concurentul de la Chefi la Cuțite a mărturisit că în emisiune ar fi trebuit să participe alături de un prieten bun.
„Am primit o afacere pe care n-am putut s-o refuz, am vândut afacerea. Am făcut o casă la Câmpulung. Am îngropat toți banii într-o casă, într-o mașină, o bucată de pământ. A urmat divorțul, la un an după ce m-am întors. A fost din cauză că eu nu am mai putut să susțin stilul de viață pe care ni l-am dorit amândoi. Acum fac consultanță gastronomică în județul Suceava. Am avut un prieten foarte apropiat, am lucrat împreună la Vama Veche. Și anul trecut, pe 1 august, n-a mai… A pierdut lupta. S-a dat bătut. I-am înțeles suferința, a pierdut lupta cu viața. Amândoi ar fi trebuit să participăm la acest concurs, doar că el n-a mai apucat”, a mai dezvăluit concurentul de la Antena 1.
Sursă foto: capturi video Antena 1 – Chefi la Cuțite