Laura Cosoi a vorbit în premieră despre motivele pentru care Cosmin, și nu Smiley, este bărbatul care a reușit să îi cucerească inima

Laura Cosoi a vorbit în premieră despre motivele pentru care Cosmin, și nu Smiley, este bărbatul care a reușit să îi cucerească inima
Laura Cosoi/ Sursă foto: Instagram

Laura Cosoi are acum o familie fericită și împlinită alături de Cosmin Curticăpean, soțul ei, însă puțini sunt cei care știu cum a reușit acesta sa o cucerească, în urmă cu 11 ani. La vremea respectivă, actrița spunea pas relației cu Smiley, relație ce ar fi trebuit să se concretizeze printr-o căsătorie. 

După o relație ce a durat aproximativ 5 ani, în 2012, Laura Cosoi și Smiley au decis să meargă pe drumuri separate, chiar dacă, la vremea respectivă, cei doi aveau planuri mari și chiar vorbeau de o posibilă căsătorie. La scurt timp după despărțire, Laura Cosoi avea să-și găsească fericirea alături de actualul soț și tatăl copiilor ei, Cosmin Curticăpean. Mereu cu picioarele pe pământ, echilibrată și cu o gândire pozitivă, fosta iubită a lui Smiley, nu ar fi schimbat nimic în viața ei. Crede cu tărie că a fost inspirată să facă cele mai bune alegeri și se consideră mulțumită de viața ei de acum.

Laura Cosoi a vorbit despre motivele pentru care Cosmin, și nu Smiley, a reușit să o ducă în fața altarului

Vezi și: LAURA COSOI NU S-A PUTUT STĂPÂNI ȘI A IZBUCNIT ÎN PLÂNS. VEDETE ÎN LACRIMI LA COMEMORAREA LUI STEPHAN PELGER. EXCLUSIV

Cât despre modul în care Cosmin a cucerit-o, Laura Cosoi a apreciat enorm faptul că știe ce vrea de la viață și că este un bărbat care știe cum să se comporte cu o femeie. Pe lângă asta, actrița se simte o femeie susținută din toate punctele de vedere și iubită într-un mod în care nu a mai fost până să-l întâlnească pe el, acum 11 ani.

”Tocmai asta… Faptul că e genul de bărbat care știe exact ce trebuie să facă, cum trebuie să procedeze, și cum să se comporte cu o femeie. Mi-a plăcut faptul că e hotărât, determinat, tandru, că e un bărbat complex, mă susține foarte mult și mă iubește într-un mod cum n-am fost iubită niciodată. Ador felul în care mă face să mă simt și știu că după 11 ani este bărbatul vieții mele. Știu că el este…”, a spus Laura pentru Avantaje.ro.

Ca în orice cuplu, Laura Cosoi recunoaște că există și momente tensionate în care își pierd răbdarea, însă aceste clipe nu durează mult.  Cei doi fac tot posibilul să învețe unul de la altul, să se axeze mai mult pe prezent și, de ce nu, să se bucure de micile plăceri ale vieții.

”Cel mai important lucru este faptul că am copiii sănătoși, că pot să-mi petrec timpul cu ei, că am un soț foarte bun și înțelegător care are o energie specială. Chiar dacă mai sunt momente când ne mai pierdem răbdarea, învățăm unul de la altul … Așadar nu cred că aș schimba nimic, mă bucur de ce am, și dacă ceva nu a fost bine la momentul la care s-a întâmplat, ei bine, cred că așa trebuia să fie ca să ajung astăzi aici,” a mai spus Laura.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!