Leonard Miron, diagnosticat cu cancer. Medicii au descoperit din timp tumora

Leonard Miron, diagnosticat cu cancer. Medicii au descoperit din timp tumora
Leonard Miron, diagnosticat cu cancer. Medicii au descoperit din timp tumora

Leonard Miron a trecut prin momente foarte dificile, fiind diagnosticat cu cancer pancreatic. Șocul a fost maxim pentru el, în vara trecută, însă tumora a fost descoperită foarte devreme, astfel că totul s-a terminat cu bine.

Leonard Miron, invitat în emisiunea ”Agenția VIP”, nu s-a ferit să vorbească despre unul dintre cele mai grele momente din viața sa. În vara anului trecut, vedeta TV a fost diagnosticată cu cancer pancreatic, iar o astfel de veste l-a deprimat. A apelat chiar și la serviciile unui psiholog, dar spune că totul s-a încheiat cu bine.

„Am reuşit să trec peste acea perioadă de şoc. Medicii au descoperit tumoarea foarte devreme şi am putut fi salvat. Chiar mă gândeam că sunt atât de rău şi de păcătos, încă nici cel de Sus nu mă vrea, nici cel de Jos. Vorbeam cu Iuliana (n.red. – Iuliana Marciuc), la petrecerea de ziua mea am avut invitaţi cărora, cu gândul, cu vorba, cu fapta, le-am făcut rău cândva. Când am primit acest diagnostic, atunci m-am gândit dar de ce să fiu rău, să fac rău, să invidez. M-am schimbat din această privinţă”, a declarat Leonard Miron.

Leonard Miron: ”Când am primit acest diagnostic, atunci m-am gândit dar de ce să fiu rău, să fac rău”

”Nu vreau să mă mai complic cu lucrurile altora”

Leonard Miron a fost operat prin metoda Cyberknife. Este vorba despre este un aparat medical care folosește o metoda alternativă non-invazivă pentru chirurgie în tratarea tumorilor maligne sau benigne oriunde în corp. Metoda este recomandată pentru tratarea prostatei, a creierului, a coloanei, a ficatului, a pancreasului sau a rinichilor, iar tratamentul presupune administrarea unei cantități mari de radiație cu precizie milimetrică.

După ce s-a confruntat cu un astfel de diagnostic crunt, Leonard Miron și-a reviziut complet atitudinea și spune că are foarte multe lucruri de făcut în viață. Totodată, insistă asupra unui aspect esențial – dorește să evite toate complicațiile.

Nu este rolul meu să judec pe nimeni. Sunt foarte fericit cu oameni cu fericiţi. Nu vreau să mă mai complic cu lucrurile altora. Am atâtea lucruri de făcut cu viaţa mea, încât nu mai pot pierde timp cu vieţile altora”, a mărturisit Leonard Miron, la „Agenţia VIP”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă