Marea suferință a Elenei Lasconi, fostă vedetă Pro Tv: „Astăzi mă despart de familia mea”. Cum și-a anunțat „divorțul” actuala primăriță din Câmpulung Muscel

Marea suferință a Elenei Lasconi, fostă vedetă Pro Tv: "Astăzi mă despart de familia mea". Cum și-a anunțat "divorțul" actuala primăriță din Câmpulung Muscel
Elena Lasconi / sursa FOTO: Facebook

După 25 de ani de colaborare cu Pro Tv, Elena Lasconi a decis să renunțe la cariera de prezentatoare și să înceapă un nou drum. În anul 2019, blondina anunța că se retrage din televeziune, iar un an mai târziu a ocupat scaunul de primar al orașului Câmpulung Muscel, de unde este originară. Despărțirea de trustul din Pache Protopopescu a fost una dureroasă, iar, la acel moment, fosta jurnalistă scria câteva cuvinte emoționante despre schimbarea pe care a ales să o facă în viața ei.

Elena Lasconi se numără printre figurile emblematice ale televiziunii Pro TV. Mai bine de două decenii, îndrăgita jurnalistă a ocupat mai multe funcții în cadrul postului, ultimii ani fiind urmărită de telespectatori în postura de prezentatoare a Știrilor Pro TV.

Chiar dacă avea un job care îi aducea multe satisfacții, Elena Lasconi a decis să-și schimbe cursul vieții.

Elena Lasconi / sursă foto: Facebook

Fosta vedetă Pro TV, despre decizia de a renunța la cariera în televiziune, pentru a candida la alegerile locale de la Câmpulung Muscel

Elena Lasconi și-a anunțat prietenii și fanii că renunță la televiziune, pentru a începe o nouă etapă a vieții sale. Cu toate acestea, despărțirea de colegi și de telespectatori a fost una grea și dureroasă.

„Astăzi mă despart de familia mea (și nu spun vorbe mari), de prietenii mei și mă încearcă un sentiment contradictoriu. Mă doare sufletul pentru că iubesc această meserie și îmi iubesc colegii enorm. Sunt însă emoționată și hotărâtă să fac această shimbare pentru oamenii și locul pe care îl iubesc: Câmpulung Muscel. Simt că e cea mai curajoasă decizie din viața mea dar și cea mai grea. Iar Câmpulung va fi cel mai tare oraș din România. #elenalasconi #campulungmuscel”, scria Elena pe contul ei de Facebook, la vremea respectivă.

CITEȘTE ȘI:Elena Lasconi, mărturii sfâșietoare despre primul mariaj: “Aș fi divorțat a doua zi”. Ce îi facea primul soț vedetei de la Pro TV

Fosta prezentatoare TV a câștigat alegerile locale în anul 2020, iar de atunci ocupă scaunul de primar al orașului Câmpulung Muscel. Chiar dacă petrece 14 ore în primărie, Elena Lasconi a afirmat că îi place ceea ce face și susține că are planuri mari să transforme radical municipiul.

„Eu iubesc Câmpulungul, renunţ la cariera mea pentru a aduce municipiul în secolul XXI şi a schimba viaţa oamenilor in bine. Refuz să mai fac parte din categoria oamenilor care se plâng de cine ne conduce. Vreau şi pot sa fac ceva cu adevărat important şi tocmai de aceea am nevoie de o echipă bună. Dacă voiam sa «bifez» o carieră politică era simplu să iau in calcul europarlamentarele sau alegerile parlamentare. Eu am ales Câmpulung, un oraş fără miză, pentru că iubesc oamenii de aici, tradiţia, istoria”, a mai complet fosta vedetă de la Pro TV.

VEZI ȘI: Ce salariu are Elena Lasconi, fostă jurnalistă la Pro TV, după ce a ocupat fotoliul de primar din Câmpulung Muscel

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
Promotor.ro
Poliția Brașov are o mașină „beton”, la propriu! Imagini virale
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
Gandul.ro
A început procesul lui Călin Georgescu la Tribunalul București. Fostul candidat la alegerile prezidențiale află dacă va fi eliberat din arest
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!