Maria din Ploieşti a luat 9.70 la Logică, la BAC, şi a făcut contestaţie! De necrezut cu ce notă s-a ales după

Maria din Ploieşti a luat 9.70 la Logică, la BAC, şi a făcut contestaţie! De necrezut cu ce notă s-a ales după

Sute de mii de elevi au trecut prin mari emoţii la începutul verii, după ce au susţinut examenul de bacalaureat. Anul acesta, examenul a fost mult mai dificil pentru copii din cauza schimbărilor produse, dar şi a grevei profesorilor care s-a prelungit pe o perioadă mai lungă. Cu toate acestea, rata de promovare a fost de 78%, potrivit datelor furnizare de Ministerul Educației. Printre cei care au reuşit să treacă cu brio de examenul maturităţii se numără şi Aytana Maria Anghel. Tânăra a obţinut 9,70 la Logică, însă nu a fost mulţumită de rezultat, astfel a depus contestaţie. Iată ce s-a întâmplat apoi.

Aytana Maria Anghel, care a terminat la profilul filologie bilingv engleză, a obținut nota maximă la Limba Română și la Istorie. Însă la Logică, una dintre materiile ei preferate, a primit mai puțin decât se aștepta, scrie Observatorul de Prahova.

Sigură ca a făcut o lucrare perfectă, tânăra a depus contestație.

„Mi-a plăcut mult logica, fiind una dintre materiile la care știam cel mai bine. (…) Am făcut contestație deoarece consideram că lucrarea mea este de nota 10!”, a declarat Aytana pentru sursa citată.

După o nouă verificare a lucrării, absolventa Colegiului Național Mihai Viteazul din Ploiești a obținut media 10 la Bacalaureat, după ce în prima fază luase 9,70 la Logică.

CITEŞTE ŞI: CAZ RARISIM LA BACALAUREAT! CE NOTĂ A PRIMIT, DUPĂ CONTESTAȚIE, UN ELEV DIN VOLUNTARI CARE PICASE BAC-UL CU 5.96

În continuare, tânăra a mărturisit că vrea să meargă la o facultate în Anglia pentru a studia Dreptul. Mai exact, dreptul comercial, tatăl ei fiind antreprenor. Tânăra a fost deja acceptată la Durham University, în baza unui examen pe care l-a susținut la începutul lunii septembrie.

„De la mama am pasiunea pentru engleză. M-a învățat engleză de mică. Am crescut cu engleza. De la tata, care este antreprenor, am simțul afacerilor”, a mai spus Aytana.

Note de 10 la Bacalaureat 2023. Rezultatele de după contestații

Potrivit datelor transmise de către Ministerul Educației, în sesiunea iunie-iulie 2023, au fost depuse 54.632 de contestații, dintre care 26.184 de contestații la proba E)a), 488 de contestații la proba E)b), 13.385 de contestații la proba E)c) și 14.575 de contestații la proba E)d). După evaluarea lucrărilor contestate, au fost modificate notele pentru 51.646 de lucrări.

După contestații, 94.004 candidați au promovat, cu 2.758 de candidați mai mult, comparativ cu rezultatele inițiale (91.246 de candidați). Rata cumulată de promovare este 75% (75,2% – prima sesiune a anului trecut, respectiv 69,8% – rată de succes în anul 2021).

Pentru promoția curentă, rata de reușită este 80,5%, în creștere ușoară față de anul. Pentru promoțiile anterioare, procentul este în ușoară scădere (31,6%), comparativ cu anul trecut (32,1%), dar superior celui din anul 2021 (30,2%).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
Click.ro
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Patronul „Palazzo”, localul în care Ilie Bolojan și-a măritat ieri fiica cea mare, este milionar din contracte cu Primăria Oradea. Pe vremea când Bolojan conducea Consiliul Județean Bihor, Neag era consilier județean PNL
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!