Acasă » Trending » Marius Elisei, taximetrist cu program flexibil. Ce joburi a mai avut de-a lungul timpului

Marius Elisei, taximetrist cu program flexibil. Ce joburi a mai avut de-a lungul timpului

De: Alexandru C. 01/02/2020 | 11:26
Marius Elisei, taximetrist cu program flexibil. Ce joburi a mai avut de-a lungul timpului
Marius Elisei, taximetrist cu program flexibil. Ce joburi a mai avut de-a lungul timpului

Apele nu se liniștesc în ceea ce privește relația dintre Marius Elisei și Oana Roman, iar între timp au apărut și informații ”fierbinți” despre avansurile pe care acesta i le-ar fi făcut transsexualului Delia. De altfel, Marius a cerut scuze părinților, nașilor și Oanei pentru situația tensionată la care s-a ajuns din această cauză, iar evenimentele, dacă putem spune așa, se află în plină desfășurare.

Marius Elisei a mărturisit că a apelat și la consilierea unui psiholog, în această perioadă, iar în ceea ce privește activitatea profesională se află într-un impas. De-a lungul timpului, partenerul de viață al Oanei Roman a avut mai multe joburi, lucrând – printre altele – și la o firmă care se ocupa ”cu flori”, după cum spunea Oana, nemulțumită și că nu primise, după trei săptămâni, nicio floare. ”A lucrat într-un loc câteva luni şi nu a reuşit să ajungă… e chimie sau nu e. Acum lucrează la o firmă care se ocupă cu flori şi care au vreo şase locaţii în Bucureşti. Cea mai frumoasă florărie din Bucureşti. El se ocupă de toate locaţiile astea, să fie marfă, să fie vânzări, să fie bine peste tot. Nu vine cu flori la mine acasă. Lucrează acolo de trei săptămâni şi încă nu mi-a adus nicio floare”, povestea Oana Roman la vremea respectivă.

Pasionat de mașini, lui Marius Elisei i-a plăcut foarte mult taximetria, așa că – potrivit informațiilor furnizate de viva.ro – lucrează ca șofer la Uber. Dar, cu mai mult timp în urmă, a apărut și în postura de manechin, încercând să suplimenteze veniturile familiei. A mers și în Anglia, unde a muncit pe șantierul unui văr, numai că a renunțat, condițiile fiind destul de ”vitrege”. Mai apoi a fost manager la o firmă de curățare a hainelor.

Marius Elisei

Marius Elisei: ”Încercăm amândoi separat, dar și împreună…”

Invitat la Antena Stars, Marius Elisei a făcut dezvăluiri în ceea ce privește relația cu Oana Roman după separarea intens mediatizată. El a declarat că – în pofida faptului că lucrurile nu au intrat încă pe un făgaș normal – el și Oana Roman se înțeleg mai bine și speră ca în viitor să-și rezolve toate problemele.

”Mai avem până la 100%. Mai este până ajung la cheia inimii. Nici părinţii mei şi nici ai ei nu au spus nimic. Nu este cazul la noi să intervină părinţii”, a spus Marius Elisei. „Suntem ok şi eu zic că mergem pe un drum care duce în direcţia bună acum. Da, normal (n.red – că a ajutat despărţirea). Ne-am gândit fiecare ce avem de făcut şi pe ce drum vrem să mergem. Încercăm amândoi separat, dar şi împreună, să facem eforturi astfel încât lucrurile să evolueze astfel încât să fim o familie”, a mai completat Marius Elisei, la Antena Stars.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Acest bărbat a aruncat o cameră de filmat, într-o gaură adâncă de 93 de metri, sub ANTARCTICA, și a făcut o descoperire ireală. Iată imaginile!
Acest bărbat a aruncat o cameră de filmat, într-o gaură adâncă de 93 de metri,...
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42 de ani!
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42...
Cele mai FIERBINȚI 40 de IMAGINI în care a apărut vreodată KIM KARDASHIAN! Îți TAIE RESPIRAȚIA
Cele mai FIERBINȚI 40 de IMAGINI în care a apărut vreodată KIM KARDASHIAN! Îți TAIE...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Zodia care nu se dă niciodată bătută, indiferent cât de grea este viața
Zodia care nu se dă niciodată bătută, indiferent cât de grea este viața
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce...
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Imagini sfâșietoare cu văduva lui Costel Corduneanu. Femeia nu s-a putut dezlipi de sicriul soțului ei. Fostul luptător a fost condus pe ultimul drum de familie și cunoscuți
Imagini sfâșietoare cu văduva lui Costel Corduneanu. Femeia nu s-a putut dezlipi de sicriul soțului...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre ei doi: „Virginia, chiar nu mă șochează nimic în lumea asta, crede-mă.”
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea de abţinere
Ancuţa Popoviciu rămâne judecătoarea dosarului de la 2 Mai. Judecătoria Mangalia a respins defintiv cererea...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape...
Gigantul care deschide o nouă fabrică în România. E aproape de București, oferă 200 de locuri de muncă
Gigantul care deschide o nouă fabrică în România. E aproape de București, oferă 200 de...
Lidl bagă la ofertă de sâmbătă, 20 aprilie 2024, produsele pe care toți românii le caută. Se vor vinde ca pâinea caldă
Lidl bagă la ofertă de sâmbătă, 20 aprilie 2024, produsele pe care toți românii le...
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
România demolează Austria. Anunțul a venit chiar azi, 19 aprilie: Greu, dar am obținut
O vedetă PRO TV, decizie de neînțeles. De ce s-a retras din televiziune
O vedetă PRO TV, decizie de neînțeles. De ce s-a retras din televiziune
BANC | „Bulă, poți să-mi împrumuți 500 de lei până la salariu?”
BANC | „Bulă, poți să-mi împrumuți 500 de lei până la salariu?”
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Mesajul postat de Oana Roman de ziua de naștere a Mioarei Roman, care ar fi împlinit 84 de ani
Mesajul postat de Oana Roman de ziua de naștere a Mioarei Roman, care ar fi...
Gabriela Cristea le-a răspuns haterilor din online. De ce nu livrează celebrii cozonaci la timp: „Nu este o tragedie”
Gabriela Cristea le-a răspuns haterilor din online. De ce nu livrează celebrii cozonaci la timp:...
Filmul care e foarte popular pe Netflix. Are o poveste unică, a rupt topul în întreaga lume și e la mare căutare și în România
Filmul care e foarte popular pe Netflix. Are o poveste unică, a rupt topul în...
Ai cont și card la Raiffeisen Bank România? Gigantul a făcut un anunț important pentru toți clienții. Ce nu mai ai voie să faci
Ai cont și card la Raiffeisen Bank România? Gigantul a făcut un anunț important pentru...