Marius Elisei, adevărul despre împăcarea dintre el și Oana Roman: „Ne-am gândit fiecare ce avem de făcut”

Marius Elisei, adevărul despre împăcarea dintre el și Oana Roman: „Ne-am gândit fiecare ce avem de făcut”
Soțul Oanei Roman, prins în ”offside” cu un transsexual

Pentru o scurtă perioadă, Oana Roman și Marius Elisei au decis să se separe, dar Sărbătorilor și dragostea pentru fetița pe care o au i-au adus din nou împreună. Acum, soțul vedetei a dat cărțile pe față și a vorbit deschis despre împăcarea cu vedeta. 

Oana Roman a anunțat înainte de Sărbători, pe contul său de Instagram, că a decis să se separe, cel puțin pentru o perioadă, de Marius Elisei. Cu toate acestea, cei doi au petrecut Crăciunul și Revelionul împreună, dorindu-și ca micuța Isabela să nu simtă tensiunile dintre ei. Acum, Marius Elisei a spus tot adevărul despre împăcarea cu Oana Roman. În cadrul emisiunii „Xtra Night Show”, dar și la Antena Stars, acesta a mărturisit că deși lucrurile nu au intrat încă pe făgaș normal, el și Oana Roman se înțeleg mai bine și speră ca în viitor să-și rezolve toate problemele.

”Mai avem până la 100%. Mai este până ajung la cheia inimii. Nici părinţii mei şi nici ai ei nu au spus nimic. Nu este cazul la noi să intervină părinţii” a spus Marius Elisei, la Antena 1.

„Suntem ok şi eu zic că mergem pe un drum care duce în direcţia bună acum. Da, normal (n.r. că a ajutat despărţirea). Ne-am gândit fiecare ce avem de făcut şi pe ce drum vrem să mergem. Încercăm amândoi separat, dar şi împreună, să facem eforturi astfel încât lucrurile să evolueze astfel încât să fim o familie”, a mai completat Marius Elisei, la Antena Stars.

Fetița Oanei Roman, în spital cu probleme de sănătate

Deși Sărbătorile ar trebui să fie un prilej de bucurie pentru toată lumea, Oana Roman a avut ceva probleme cu fetița ei, Isabela și a trebuit ca cea mică să ajungă la spital, pentru a primi îngrijiri de specialitate din partea medicilor. Din fericire, totul s-a terminat cu bine și atât ea, cât și Marius Elisei, s-au liniștit din acest punct de vedere.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
Click.ro
Ultima fotografie postată de Mădălina Apostol înainte de tragedie. Ce mesaj a transmis
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
Gandul.ro
Plan istoric pentru destrămarea Regatului Unit. Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord pregătesc referendumuri de independență și aderarea la UE
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!