Iulia Albu, nevoită să plece din propria casă! Ce se întâmplă cu locuința vedetei: „Ne așteaptă o săptămână sau două de pribegie”

„Noi tindem să sărbătorim mai mult sărbătorile noastre, ale românilor, decât pe cele importate!” În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Iulia Albu ne spune de ce preferă să nu sărbătorească Halloween-ul, dar și de ce este nevoită să se mute temporar din propria casă.

Deși amenajările au ajuns aproape de final, vedeta mai are câteva provocări de bifat înainte ca locuința să fie gata. Dorința de a păstra farmecul original al casei a venit la pachet cu lucrări migăloase, iar recondiționarea parchetului s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari provocări. În plus, bucătăria va trece printr-o transformare completă, Iulia dorindu-și un spațiu spectaculos, realizat astfel încât să reziste în timp.

„Va trebui să ne mutăm temporar de acasă”

Până când toate lucrările vor fi finalizate, ea și Mike vor fi nevoiți să își găsească un loc temporar în care să stea. Din fericire, vecinii le-au sărit în ajutor și îi vor găzdui în perioada renovărilor. Chiar dacă urmează câteva săptămâni aglomerate, vedeta privește lucrurile cu optimism și spune că se simte norocoasă pentru echilibrul pe care îl are între viața personală și proiectele profesionale.

Iulia Albu, nevoită să plece din propria casă!

CANCAN: Cum mai ești cu casa? Ați mai avansat cu amenajările și ce mai aveți de făcut până să fie totul gata?

Iulia Albu: Suntem într-un punct foarte bun cu casa în acest moment. Am reușit să terminăm aproape toate amenajările. Firește, un mic detaliu care ne-a dat puțin peste cap este faptul că nu am găsit un meșter potrivit care să se ocupe de podelele noastre, pentru că ne-am dorit foarte mult de la început să păstrăm podelele originale. Deși am încercat câteva variante, nu am fost mulțumiți de rezultatele pe care le-am obținut, motiv pentru care am decis să aducem un profesionist care va lucra timp de 7-10 zile la prima parte a casei și va recondiționa aproximativ 100 de metri pătrați de parchet în prima fază. Pentru că specialiștii în acest domeniu sunt foarte puțini și foarte căutați, lucrurile acestea le vom face chiar în zilele care urmează, în așa fel încât sperăm ca de Crăciun să fim cât de cât gata. Pentru asta va trebui să scoatem conținutul a patru camere, printre care și camera de ceai. Acest proces ne ține ocupați de aproximativ cinci zile și anticipăm că va mai dura încă trei-patru zile, după care vom avea nevoie de o pauză de vacanță. O casă veche, ca cea pe care ne-am ales-o noi, necesită o preocupare continuă și eforturi foarte mari pentru a fi readusă la gloria de odinioară și, de multe ori, nu ajungi să faci lucrurile în ordinea firească. Între timp, am decis să refacem și întreaga bucătărie, aceasta fiind singura parte a casei pentru care am apelat la o firmă de arhitectură. Ne dorim să iasă ceva spectaculos și o bucătărie pe care să nu trebuiască să o înlocuim vreodată. Până la urmă, în toată casa avem doar piese care nu au moarte și ne dorim ca și bucătăria să fie în aceeași linie. Am ales o firmă care va executa proiectul și o firmă de arhitectură împreună cu care am proiectat ce se va întâmpla acolo.

CANCAN: Ce planuri aveți pentru perioada următoare? Te așteaptă proiecte noi sau urmează o perioadă mai liniștită?

Iulia Albu: În perioada următoare, ne vom concentra în continuare pe casă și pe lucrările pe care le avem de finalizat. Recondiționarea parchetului și proiectul pentru noua bucătărie sunt printre prioritățile noastre, iar speranța este ca până la Crăciun să fim cât de cât gata.

CANCAN: Vine Halloween-ul! Îl sărbătoriți anul acesta? Aveți vreo tematică specială sau pregătiți ceva diferit?

Iulia Albu: Noi nu suntem mari fani ai Halloween-ului, nu atât timp cât există și Sfântul Andrei la români. Noi tindem să sărbătorim mai mult sărbătorile noastre, ale românilor, decât pe cele importate, dar facem din când în când excepții, pentru că ne place, în principiu, să sculptăm dovleci sau să folosim cuțite. Din când în când.

Deși amenajările au ajuns aproape de final, vedeta mai are câteva provocări de bifat înainte ca locuința să fie gata

CANCAN: După o perioadă atât de aglomerată, când vine și o vacanță bine meritată? Aveți deja o destinație în minte?

Iulia Albu: Înainte de toate, trebuie să ne ocupăm de lucrările din casă. Asta înseamnă că va trebui să ne mutăm temporar de acasă. Din fericire, avem o relație foarte bună cu vecinii noștri, care locuiesc în casa din spatele casei noastre și care ne vor găzdui, așa încât ne așteaptă o săptămână sau două de pribegie. După ce vom termina cu toate acestea, vom avea nevoie de o pauză de vacanță.

CANCAN: Cum reușești să îmbini toate proiectele profesionale cu timpul petrecut alături de familie?

Iulia Albu: Mă consider o mare norocoasă să am timpul necesar de a mă ocupa de casă, de proiectele profesionale și de familie. Am foarte mult ajutor din partea lui Mike și împreună reușim să ducem toate lucrurile la bun sfârșit. Suntem, cu siguranță, privilegiați. Nu avem o oră fixă la care trebuie să fim la serviciu și nici o oră la care trebuie să plecăm, iar acest lucru ne ajută foarte mult. În plus, mutându-ne în zona în care locuim acum, am scăpat de traficul din nordul Capitalei, de care, sincer, ne cam săturaserăm.

CANCAN: Care este cel mai important lucru pe care îți dorești să îl finalizezi până la sfârșitul anului?

Iulia Albu: Ne dorim să avansăm cât mai mult cu amenajările și să reușim să terminăm lucrările esențiale din casă. Sperăm ca de Crăciun să fim cât de cât gata. Mi se pare nedrept să-mi doresc mai mult decât am sau decât mi se oferă în prezent. Nu am altă dorință decât să fim cu toții sănătoși și să putem să rămânem la fel de ambițioși și în continuare.

NU RATA: Iulia Albu, devastată de pierderea unei persoane dragi! Ce gest a făcut în memoria Rodicăi Costea

CITEȘTE ȘI: Cum se simte Iulia Albu la o lună după ce și-a făcut lifting facial: “Am râs, am plâns”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
FOTO. Fosta mare rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut!
Prosport.ro
FOTO. Fosta mare rivală a Simonei Halep, de nerecunoscut!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Maria Ciobanu nu renunță nici la 89 de ani la gulerul de vulpe, de mii de lei, din comunism. Verdictul designerilor: „Moda n-are vârstă”
Click.ro
Maria Ciobanu nu renunță nici la 89 de ani la gulerul de vulpe, de mii de lei, din comunism. Verdictul designerilor: „Moda n-are vârstă”
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
Promotor.ro
Cea mai mare rafinărie din Arabia Saudită, atacată! Prețul petrolului a depășit 115 dolari barilul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
go4it.ro
Preț redus: espressor în format compact de la Dedeman. Este capabil să prepare 45 de băuturi
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Gandul.ro
A început ședința crucială, în care Călin Georgescu află dacă va fi eliberat sau mai rămâne în arest pentru încă 30 de zile. S-ar putea ajunge din nou la scenariul completului de divergență, care a decis ca Georgescu să rămână închis
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute