Nelu Tătaru vorbește despre reintroducerea stării de urgență: „Sunt şi restricţii care vor fi impuse”

Nelu Tătaru vorbește despre reintroducerea stării de urgență: „Sunt şi restricţii care vor fi impuse”

După numărul record de cazuri cu noi infecții COVID-19 ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a oferit primele declarații despre cea mai mare frică a românilor: reintroducerea stării de urgență.

În ultimele 24 de ore au fost confirmate 698 de cazuri noi de COVID-19 în România. Este cea mai mare cifră de la debutul pandemiei. Numărul total de cazuri trece astfel de 32.000. De asemenea, de la ultimul bilanț au fost confirmate 24 de decese.

Citește și: Zi decisivă în Senat! Se dezbate proiectul privind carantinarea și izolarea

„Într-o primă perioadă vom avea o creştere uşoară, progresivă, de la o zi la alta şi în funcţie de numărul de teste făcute în zilele respective. Vine o perioadă de weekend în care o să avem un număr de recoltări şi teste mai puţine. Suntem în acea transmitere comunitară. Recomandările rămân aceleaşi, iar rugămintea este ca ele să fie respectate”, a declarat Nelu Tătaru, în direct la România TV.

„Mergem în continuare pe relaxare”

Totodată, Nelu Tătaru a anunțat că Guvernul nu se gândește la revenirea în starea de urgență, cel puțin nu acum. „Noi nu vrem să reintroducem niciun fel de alte restricţii sau să limităm alte activităţi economice. În acest moment mergem cu aceleaşi măsuri de relaxare, dar recomandarea este aceea de a respecta regulile şi normele de desfăşurare a acelor activităţi.

Nu rata: Coronavirus în România. Nou record de infectări! 698 în ultimele 24 de ore

În măsura în care acest număr de cazuri va creşte exponenţial, nu creştere uşoară de la o zi la alta, sunt şi restricţii care vor fi impuse. Dar nu vrem să ne transformăm într-un stat poliţienesc”, a explicat Nelu Tătaru, întrebat dacă vor urma alte restricţii sau chiar o nouă stare de urgenţă.

Bilanțul general din 11 iulie

Până astăzi, 11 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 32.079 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 23.613 au fost externate, dintre care 21.414 de pacienți vindecați și 1.793 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare și 406 pacienți externați la cerere cu test pozitiv.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Micuța cu breton și zâmbet larg a crescut și a devenit soția unui cântăreț celebru din România
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Prosport.ro
Carmen Negoiță, imagini în costum de baie alături de prietena ei, Dana Săvuică: „Două femei mature, care împărtăşec pasiuni comune”
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
A strâns toată vara ca furnica! Suma uriașă câștigată de Mihai Trăistariu din cântat și din închiriat: „Am avut 144 de concerte!”
Click.ro
A strâns toată vara ca furnica! Suma uriașă câștigată de Mihai Trăistariu din cântat și din închiriat: „Am avut 144 de concerte!”
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Digi24
Susan Sarandon, blocată la Hollywood din cauza activismului pro-Palestina: Chiar şi recent mi s-au refuzat roluri în filme
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
go4it.ro
Curățenia de toamnă: Dispozitivul electric Parkside a ajuns la Lidl
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Sondaj Gândul: Cine este omul potrivit pentru a-i lua locul lui Dominic Fritz la șefia USR? Miruță vs. Buzoianu. Răspunde direct în articol!
Gandul.ro
Sondaj Gândul: Cine este omul potrivit pentru a-i lua locul lui Dominic Fritz la șefia USR? Miruță vs. Buzoianu. Răspunde direct în articol!
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Mediafax Italia
E CEL MAI LUNG NUME de localitate! Tu l-ai putea pronunța?!
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!
Mediafax Spania
Acesta este orașul construit în interiorul unei stânci. Cum trăiesc oamenii aici?!