Reguli de la Supernanny. IRINA PETREA demontează miturile de parenting
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » O artistă din România ascunde o mare dramă. A trăit un adevărat iad în timpul căsniciei: ”Ajunsesem să consum 1 litru de vodcă pe zi”

O artistă din România ascunde o mare dramă. A trăit un adevărat iad în timpul căsniciei: ”Ajunsesem să consum 1 litru de vodcă pe zi”

De: Alina Nistor 10/10/2021 | 11:00

O artistă din România ascunde o mare dramă. Elena Unc a făcut dezvăluiri turlburătoare din cea mai grea perioadă a vieții sale, în care a fost măritată cu un milionar.

Elena Unc este o solistă din Arad. În urmă cu 20 de ani, se afla la început de drum însă datorită vocii sale a reușit să colaboreze atunci cu artiști celebri. De-a lungul carierei sale muzicale, Elena a obținut mai multe premii, printre care cel de la Ploaia de Stele, un concurs de la TVR, prezentat de Cosmin Cernat. A fost semifinalistă, iar apoi s-a mutat la București unde a început proiectul Emma, colaborarea cu Adrian Ordean (ASIA) și Vali Stoian și tot ce a urmat.

Puțini, însă, sunt cei care știu calvarul prin care Elena a trecut. A fost căsătorită cu un milionar și trăia în Los Angeles. Ceea ce părea a fi un vis frumos s-a transformat rapid într-un coșmar. Soțul i-a interzis să cânte din cauza geloziei, iar ea s-a conformat. Însă momentele de tensiune maximă și neînțelegerile și-au pus, într-un final, amprenta asupra ei.

”Ani la rând m-am învârtit într-un cerc al suferinței. A doua mea căsnicie s-a desfășurat în orașul îngerilor, la Los Angeles. Am fost căsătorită cu un om atât de sărac sufletește, iar întâmplarea a făcut că el să fie milionar. Însă nici eu, și nici sufletul meu, nu am fost de vânzare. Astfel că, după ani de lecții, de despărțiri și împăcări, am luat decizia de a reveni în România și de a lăsa în urma mea această experiență.

Cât am fost împreună, în jur de 7 ani, fostul meu soț era gelos, mi-a interzis să cânt, iar eu, supusă și iubitoare, l-am ascultat și am căzut atât de jos, desprinzându-mă de mine și de tot ceea ce sunt. Până într-un moment, când am plecat fără a mă mai uita în urmă, deși eram pe jumătate „moartă”, obosită de tot. Am atras această relație nu din iubire, așa cum credeam, ci pe fondul traumelor din copilărie. Fără a căuta vinovați sau vină, acest om a încercat să se răzbune pe plecarea mea și pe faptul că nu mai doream relația”, a mărturisit Elena Unc pentru Click!

Elena Unc, salvată de un preot

După ce și-a părăsit soțul, bărbatul a început să o hărțuiască. Nu putea să accepte faptul că a fost părăsit. Elena s-a întors în România și a trecut printr-o perioadă de depresie severă. Și-a găsit alinarea în alcool și nu mai credea în nimic. Asta până când a cunoscut un preot, care a salvat-o. Elena s-a internat într-un centru de dezalcoolizare, iar acum este vindecată și a luat totul de la zero.

”Suferința singurătății și a traumelor din trecut m-a împins și mai mult către alcool. Credeam că astfel mă alin, credeam că tot ceea ce mă doare va trece și, într-o clipă, mă voi afla în lumea fericirii. Alcoolul m-a adus atât de aproape de moarte, un pas mai era până acolo. La un moment dat ajunsesem dependentă și de medicamente, le amestecam. Credeam că viața mea se va sfârși în suferință. Ajunsesem să consum 1 litru de vodcă pe zi și nu îmi ajungea ca să mi potolesc anxietatea și durerile sufletești.

Dar Dumnezeu a avut un alt plan cu mine. Mă aflăm la fundul sacului, mă simțeam părăsită, durerea se multiplica, eram pierdută. Dar am ajuns într-un Centru de tratare a dependenților, Centrul Izvorul Tămăduirii din Bacău. Acolo am stat timp de patru luni și am urmat un program unic de terapie prin credință, Cei 12 Pași ai Transformării. (…) De aproape 3 ani sunt vindecată, pentru mine alcoolul nu mai există”, a mai spus Elena Unc.

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Absolventă a Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Cadul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași. A urmat apoi studii universitare de masterat, ”Marketing Politic și Comunicare”, în cadrul aceleiași universități. citeste mai mult
Parteneri
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E...
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Laura Cosoi, apariție de invidiat. În ce țară va pleca timp de o lună: „Nu îmi este teamă să călătoresc departe cu fetele” Ce bărbat i-a mărturisit că a fost îndrăgostit de ea?
Laura Cosoi, apariție de invidiat. În ce țară va pleca timp de o lună: „Nu...
Armando este unul dintre tinerii morți în teribilul accident din Ploiești. Pasiunea pentru adrenalină i-a adus sfârșitul
Armando este unul dintre tinerii morți în teribilul accident din Ploiești. Pasiunea pentru adrenalină i-a...
Un bărbat s-a sinucis pentru că nu-și putea găsi fiica dispărută. După 2 săptămâni aceasta a apărut
Un bărbat s-a sinucis pentru că nu-și putea găsi fiica dispărută. După 2 săptămâni aceasta...
Cum poate câștiga Donald Trump pacea în Ucraina. Patru pași care vor obliga Rusia să negocieze realist
Cum poate câștiga Donald Trump pacea în Ucraina. Patru pași care vor obliga Rusia să...
În timp ce furia americanilor crește, directorii din domeniul sănătății se regrupează după asasinarea directorului UnitedHealthcare
În timp ce furia americanilor crește, directorii din domeniul sănătății se regrupează după asasinarea directorului...
Frânare bruscă fără motiv Cine e vinovat dacă lovești în spate o mașină?
Frânare bruscă fără motiv Cine e vinovat dacă lovești în spate o mașină?
Selena Gomez a fost cerută în căsătorie de Benny Blanco: „Eternitatea începe acum”. Cum arată inelul de logodnă al actriței
Selena Gomez a fost cerută în căsătorie de Benny Blanco: „Eternitatea începe acum”. Cum arată...
Se spală rufe azi, 12 decembrie 2024, de Sfântul Spiridon? Este cruce neagră în calendarul ortodox
Se spală rufe azi, 12 decembrie 2024, de Sfântul Spiridon? Este cruce neagră în calendarul...
Geta Sterp, la masă în familie, după externare. Tânăra a povestit experiența prin care a trecut la naștere. “În ziua aceea aș mai fi născut o dată”
Geta Sterp, la masă în familie, după externare. Tânăra a povestit experiența prin care a...
Doliu uriaș la Universitatea Cluj! Antrenorul a fost lovit mortal de o mașină, după ce a traversat printr-un loc nepermis: „Cu durere în suflet, ne luăm rămas bun”
Doliu uriaș la Universitatea Cluj! Antrenorul a fost lovit mortal de o mașină, după ce...
Cum putem obţine un credit mai mare de la bancă. Pașii de urmat, pentru dezvoltarea afacerii
Cum putem obţine un credit mai mare de la bancă. Pașii de urmat, pentru dezvoltarea...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în aer liber!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Draga mea, am luat bilete și mâine mergem la concert în...
iOS 18.2 e aici: Descoperă cele mai TARI funcții!
iOS 18.2 e aici: Descoperă cele mai TARI funcții!
O misiune a găsit DOVEZI pentru EXTRATEREȘTRI chiar lângă Pământ
O misiune a găsit DOVEZI pentru EXTRATEREȘTRI chiar lângă Pământ
„Nora mea, din păcate...”. DECLARAȚIILE care au surprins pe toată lumea. INCREDIBIL ce a dezvăluit mama lui Smiley despre relația cu Gina Pistol, nora ei. S-A AFLAT ADEVĂRUL
„Nora mea, din păcate...”. DECLARAȚIILE care au surprins pe toată lumea. INCREDIBIL ce a dezvăluit...
Alimentul care poate fi periculos, deși mulți îl comandă la restaurant. O singură porție conține 14 aditivi și aproape 40 de grame de sare
Alimentul care poate fi periculos, deși mulți îl comandă la restaurant. O singură porție conține...
Orașul din România din care vor pleca două noi zboruri către Italia și Germania. Wizz Air are planuri mari cu acest aeroport
Orașul din România din care vor pleca două noi zboruri către Italia și Germania. Wizz...
ŞOC total pentru Elena Udrea. Instanţa Supremă a decis. Decizie definitivă
ŞOC total pentru Elena Udrea. Instanţa Supremă a decis. Decizie definitivă
Împăcare bombă! Bahmu şi George, din nou împreună, la 5 luni de la separare: Orice bărbat, într-o astfel de situație, trebuie să fie lângă parteneră
Împăcare bombă! Bahmu şi George, din nou împreună, la 5 luni de la separare: Orice...
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Suedia închide ancheta privind presupusul caz de viol al lui Mbappé
Suedia închide ancheta privind presupusul caz de viol al lui Mbappé
România a pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost cel mai talentat. Toți românii l-au iubit enorm
România a pierdut cel mai mare actor din toate timpurile. A fost cel mai talentat....
Smiley, avertisment de ultimă oră pentru fani! Ce se întâmplă, de fapt
Smiley, avertisment de ultimă oră pentru fani! Ce se întâmplă, de fapt
Ce se va întâmpla cu pensiile românilor în 2025? Cum vor primi pensionarii banii
Ce se va întâmpla cu pensiile românilor în 2025? Cum vor primi pensionarii banii
Cum îl putea numi Ilie Năstase pe celebrul milionar pe care nu a ezitat să îl umilească: N-am înţeles niciodată de ce
Cum îl putea numi Ilie Năstase pe celebrul milionar pe care nu a ezitat să...
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut...
Beyonce rupe tăcerea despre acuzațiile la adresa soțului ei, Jay-Z
Beyonce rupe tăcerea despre acuzațiile la adresa soțului ei, Jay-Z
Femeia care a oprit-o pe Diana Șoșoacă, la CCR, ”l-a citit” pe Călin Georgescu: „Se victimizează”. Ce spune Amalia Bellantoni despre anularea alegerilor
Femeia care a oprit-o pe Diana Șoșoacă, la CCR, ”l-a citit” pe Călin Georgescu: „Se...
Cea mai mare greșeală pe care multe gospodine o fac atunci când gătesc. Preparatele ajung să fie contaminate într-un timp scurt
Cea mai mare greșeală pe care multe gospodine o fac atunci când gătesc. Preparatele ajung...
Ce diferență de vârstă este între Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban. Actrița, în culmea fericirii
Ce diferență de vârstă este între Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban. Actrița, în...
×