Oana Roman are probleme de sănătate: ”Nu prea mă simt bine”

• Trending
Oana Roman are probleme de sănătate: ”Nu prea mă simt bine”
Oana Roman, fiica fostului premier Petre Roman

Oana Roman are probleme de sănătate, vedeta le-a spus fanilor că nu se simte tocmai bine și astăzi va ajunge la spital pentru a-și face investigații.

Însă, Oana este o luptătoare și pune această epuizare și pe seama treburilor din gospodărie, deoarece în ultimele zile a început să lucreze alături de Marius Elisei în curtea casei și au avut multe lucruri de făcut.

”Recunosc că de câteva zile nu prea mă simt în apele mele, probabil și oboseala de la toată munca pe care o depunem în curte pentru că muncim singuri, dar chiar și Anda îmi zicea că ce e cu tine că parcă n-ai vlagă, n-ai chef. M-am hotărât să mă duc să-mi fac niște analize pentru că nu mi-am făcut de 8-9 luni, mâine dimineață mă duc la spital, să-mi fac un set de analize, să-mi ia sânge că mi-e să n-am iar probleme”, a spus Oana Roman.

Fiica lui Petre Roman spune că în trecut a avut probleme cu tiroida și speră ca de data aceasta să nu fi repărut, asta deoarece nu și-a mai luat tratamentul deoarece se simțea foarte bine și medicul i-a spus că nu mai e necesar.

”Probabil că mulți din voi știți că eu am avut probleme cu tiroida, am avut o hipertiroide pe care am tratat-o, de doi ani nu mi-am mai făcut analize, am terminat tratamentul, iar acum tare mi-e că de la multe întâmplări, mult stres, tare mi-e că tiroida mea s-a dereglat iar, de asta vreau să-mi fac analize să știu exact”, a mai spus Oana Roman.

Sursa foto: Arhiva Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Prosport.ro
Câți bani ia Tudor Chirilă la Vocea României. S-a aflat salariul de la PRO TV
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Click.ro
Pavel Bartoș a fost îndrăgostit de Anca Țurcașiu: „Niciodată nu am avut curajul să-i spun”. Ce amintire păstrează actorul de la ea
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Hyundai Tucson, un SUV preferat de români, cu motorizare diesel de 1,6 litri. Cât costă modelul sud-coreean?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani