Oana Roman își va petrece Paștele cu mama ei. Este incredibil cu arată Mioara, după doar o lună de tratament. FOTO

Oana Roman își va petrece Paștele cu mama ei. Este incredibil cu arată Mioara, după doar o lună de tratament. FOTO
Mioara Roman a murit la vârsta de 83 de ani/ sursă foto: Facebook

După o lună petrecută într-un centru medical de recuperare, Mioara Roman a ajuns, împreună cu fiica sa, Oana, acasă, pentru a petrecere Paștele alături de familia ei.

Vedeta a anunțat externarea printr-un mesaj postat pe rețelele de socializare, la care a adăugat o poză cu Mioara în care se vede cu ochiul liber că arată mult mai bine.

Citește și: Cum se simte Mioara Roman în centrul pentru vârstnici, unde a fost internată de fiicele sale

„Înainte ca mama sa facă recuperare nu era f bine si nu arăta ok. Sunt mandra ca după 1 luna de tratament mama arata asa la 81 de ani.

Azi am mers împreună la coafor și mi s a părut atat de eleganta și distinsa și mult mai în formă. I-am făcut cadou de ziua ei acest sacou superb și am avut o mare placere sa ne facă Isa o poza.

E o poza făcută în zi Sfânta și sunt tare liniștita în suflet ca mama e bine și fac pentru ea tot ce pot”, a scris Oana Roman pe Instagram.

Oana Roman și-a adus mama acasă în Vinerea Mare ( sursa foto Instagram )

Care sunt bolile de care suferă Mioara Roman

La începutul anului 2021, Oana Roman lămurea pe toată lumea cu privire la starea de sănătate și istoricul medical al mamei sale, care suferă de mai multe afecțiuni.

„Mama are multe afecțiuni, dacă o vezi nu o recunoști. La ea îmbătrânirea a fost bruscă. Am vrut să o internez, dar nu am putut din cauza pandemiei. Are un Parkinson foarte agresiv, nu poate să-și folosească o mână!

E greu, nu ești pregătit! Tata știe, dar ce poate să facă? Eu nu merg decât la un spital privat, pentru că acolo mi-au salvat viața. Mama are boală degenarativă ce nu poate fi controlată”, declara Oana Roman, în luna ianuarie înainte de a își interna ultima dată mama în spital.

Nu rata: Cum a reacționat Mioara Roman, după ce fetele sale au decis să o interneze timp de o lună într-un centru pentru vârstnici: „E foarte încântată”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Prosport.ro
Au intrat peste Cristina ICH în casă! Cum au găsit-o: „A fost filmat totul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rochia „răzbunării” purtată de Prințesa Diana, scoasă la licitație. Povestea ținutei care a făcut istorie
Click.ro
Rochia „răzbunării” purtată de Prințesa Diana, scoasă la licitație. Povestea ținutei care a făcut istorie
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Gandul.ro
SURSE | Setea nestăvilită a preotului Pomohaci pentru minori: ar fi produs 63 de foto și video cu telefonul său. 31 dintre ele ar fi fost trimise altor 12 „confidenți”
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri