Este jale mare acasă la Emi Pian, liderul clanului Duduianu care a murit la numai 39 de ani. Familia, prietenii, interlopi din toate colțurile lumii dar și oameni care l-au cunoscut pe acesta au venit la vila sa, pentru a-și lua rămas bun. Evenimentul nu a fost, însă, lipsit de alte neplăceri, căci după ore bune de cântat la căpătâiul lui Pian, Florin Salam aproape s-a prăbușit și a avut nevoie de ajutor din partea celor prezenți.
Florin Salam a fost la un pas de leșin la priveghiul lui Emi Pian, după ce i-a făcut rău la căpătâiul interlopului. Potrivit informațiilor oferite de playtech.ro, manelistul a cântat ore în șir, poate chiar 8, după care a fost aproape de a se prăbuși din cauza oboselii.
În momentul în care i s-a făcut rău, Florin Salam a fost scos afară, la aer, de către cei prezenți la eveniment și mai apoi a fost stropit cu apă pe față.
Cine va prelua clanul Duduienilor, după moartea lui Emi Pian
Rolul de lider al clanului Duduienilor va fi preluat de unul dintre frații lui, care tocmai a revenit de peste hotare, unde locuia de ani buni.