Povestea ”pensionarei-extraterestre” din Dolj

Publicat: 30/06/2018 | 23:20

Copiii şi localnicii din oraşul Bechet, judeţul Dolj învaţă să meargă pe role și să facă mișcare de la o fostă profesoară, care ține lecții gratis, din pasiune.   Marga Glăvan merge să își bea cafeaua de dimineață, să facă cumpărături sau să își plătească facturile doar pe role. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea ei inedită. (NU RATA, AICI: POVESTEA SINGURULUI MAESTRU DE SAUNĂ DIN ROMÂNIA)

Fosta profesoară în vârstă de 66 de ani a predat timp de 25 de ani educație fizică la Timișoara. S-a întors la pensie, în anul 2004 în orașul natal, Bechet. Nu a vrut să renunțe nicio clipă la sport, așa că a început să îi învețe pe copiii din localitate să meargă pe role, din pasiune. 

Lecția de mers pe role

“Când sunt în mijlocul copiilor uit de absolut tot”

„Eu tot ceea ce fac în momentul de față este din pasiune și nu am luat niciodată niciun ban de la copiii pe care i-am învățat să patineze, să înoate sau să joace fotbal. Când sunt în mijlocul copiilor uit de absolut tot și mă simt minunat, iar ei la rândul lor sunt fericiți. (NU RATA, AICI: A MOŞTENIT DE LA BUNICA TAINELE GĂTITULUI… EA ESTE ”DOAMNA CU CĂMARA”!)

Au fost zile în care am plecat acasă când s-a întunecat și mi-a plăcut să văd cât de receptivi au fost cei mici în tot ceea ce am făcut. Este important în ziua de astăzi să facă mișcare și mă bucur că ei au înțeles acest lucru. După 25 de ani de activitate în Timișoara m-am întors acasă în orașul natal și am continuat să fac ceea ce știu cel mai bine și cred că am reușit“, a povestit Marga Glăvan pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

La 66 de ani, parcurge zilnic 50 de kilometri pe role

Pasiunea pentru role a profesoarei pensionare nu datează de ieri, de azi

Profesoara își petrece cea mai mare parte a timpului pe role. Zilnic merge să își bea cafeaua de dimineață, să facă cumpărături sau să să își plătească facturile numai pe patine. Fosta profesoară susține că la vârsta de 66 de ani se simte exact ca la 30 și acest lucru se datorează faptului că face mișcare în fiecare zi. (VEZI ȘI: E DE MESERIE ”ȚÂPURITOARE”! CÂȘTIGĂ BANI DIN STRIGĂTE LA NUNȚI ȘI BOTEZURI…)

„Zilnic cred că fac aproximativ 50 de kilometri pe role și mă simt foarte bine. Pasiunea pentru mișcare și activitățile în aer liber m-au menținut în formă și am încercat să le arăt și celor din jur cât de important este să facem mișcare“, a mai declarat fosta profesoară.

E ca mersul pe bicicletă

Copiii sunt cei mai încântați de orele predate de fosta profesoară de educație fizică și au povestit că mersul pe rol este la fel ca și mersul pe bicicletă, odată ce l-ai învățat nu mai vrei să renunți.

„La început a fost greu, dar acum după patru luni de mers pe role totul este simplu. Îmi place că am învățat repede și că acum mă descurc foarte bine. Doamna profesoară ne-a spus că este mai important să facem mișcare decât să stăm toată ziua cu telefonul în mână. A avut răbdare cu noi și ne-a explicat exact ceea ce avem de făcut“,  spune Denis. (CITEȘTE ȘI: EL E SCRIITORUL CARE ȚINE 1.000 DE MAŞINUŢE ÎNTR-UN APARTAMENT DE BLOC DIN LUGOJ!)

La început, oamenii s-au speriat de ea

O parte din trofeele obținute de profesoara Marga Glăvan

Fosta profesoară în vârstă de 66 de ani a mai povestit că prima dată a ajuns pe role în Bechet în anul 1996, iar atunci oamenii au crezut că este extraterestru. „Am venit de la Craiova la Bechet pe role în anul 1996 și pe drum i-am cerut unei femei cu o găleată de apă să îmi dea și mie un pahar să beau și a luat-o la fugă pentru că a crezut că sunt extraterestru. Oamenii s-au obișnuit acum cu mine și cu ceea ce fac eu și nu mai sunt privită ca o ciudată“, a mai declarat Marga Glăvan. (VEZI AICI: LA 14 ANI, A CONSTRUIT UN STADION DIN PIESE DE LEGO)

“Face un lucru bun”

Oamenii din orașul Bechet spun acum că s-au obișnuit cu prezența pe role, prin localitate, a fostei profesoare și apreciază faptul că lucrează din pasiune cu copiii. „Este un lucru foarte bun ceea ce face și este important pentru că în ziua de astăzi populația din România se îngrașă din ce în ce mai mult și are nevoie de mișcare“, a declarat un locuitor din orașul Bechet. (CITEȘTE ȘI: FRANCEZA A DEVENIT ”A DOUA LIMBĂ OFICIALĂ” LA… RÂMNICU SĂRAT!)