Pensionarii care primesc 533 de lei lunar. Unde se depune cererea pentru ei

Pensionarii care primesc 533 de lei lunar. Unde se depune cererea pentru ei
Pensionarii care primesc 533 de lei lunar

Vești bune pentru o parte dintre pensionarii din România. Statul le oferă un ajutor financiar consistent, începând cu luna martie 2025, iar pentru a beneficia de această sumă, tot ce trebuie să facă este să depună o cerere. Este vorba despre un sprijin lunar în valoare de 533 de lei. Cine sunt beneficiarii și ce condiții trebuie îndeplinite?

Majorarea vine în contextul ajustării venitului minim de incluziune (VMI), care a fost recalculat în funcție de rata medie anuală a inflației. Astfel, persoanele în vârstă, dar și alte categorii vulnerabile, pot beneficia de sprijin financiar lunar suplimentar, dacă se încadrează în criteriile stabilite prin lege.

(CITEȘTE ȘI: Motivul pentru care îți poate fi refuzată cererea de pensionare în România. Greșeala care trebuie evitată)

Pensionarii care primesc 533 de lei lunar

Conform legislației în vigoare (Legea nr. 196/2016), venitul minim de incluziune (VMI) este compus din două tipuri de ajutoare financiare: ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familia cu copii. Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani, care au venituri mici și nu beneficiază de alte forme consistente de sprijin, pot solicita ajutorul de incluziune, care a fost actualizat începând cu martie 2025 la 533 de lei pe lună.

Această sumă vine ca urmare a indexării cu rata inflației de anul trecut, anunțată oficial de Institutul Național de Statistică (INS) – 5,6%. Valoarea sprijinului acordat a fost ajustată automat, fără să fie nevoie de o actualizare manuală a cererilor depuse anterior.

Pentru a beneficia de acest ajutor este necesar ca persoanele în cauză să depună o cerere la primăria de domiciliu, însoțită de documentele justificative care atestă veniturile și situația locativă. În cazul în care dosarul este complet și eligibil, ajutorul se acordă lunar, începând cu luna următoare depunerii cererii.

Noile plafoane de venit pentru anul 2025 sunt următoarele:

  • pentru ajutorul de incluziune – 366 de lei
  • pentru alocația pentru susținerea familiei – maxim 930 de lei
  • pentru ajutorul de incluziune acordat persoanelor de peste 65 de ani – 533 de lei

Acest sprijin vine în contextul în care tot mai mulți pensionari se confruntă cu dificultăți financiare, iar autoritățile încearcă să reducă din presiunea pe care o resimt aceste categorii defavorizate. Este importat de menționat că ajutorul se acordă doar pe bază de cerere, astfel că toți cei interesați trebuie să se adreseze autorităților locale din timp.

(VEZI ȘI: Crește vârsta de pensionare pentru această categorie de români. Tanczos Barna a făcut anunțul)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Câți bani trebuie să câștige o familie în România, în 2026. Cristina Șișcanu: „Am ajuns să confundăm lipsurile cu normalitatea”
Click.ro
Câți bani trebuie să câștige o familie în România, în 2026. Cristina Șișcanu: „Am ajuns să confundăm lipsurile cu normalitatea”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
SURSE | Firma fratelui șefului Camerei de Comerț a României, Mihai Daraban, implicat în scandalul cursei private către Mykonos, este percheziționată de DNA pentru presupuse nelegalități legate de servicii de asistență portuară a navelor militare NATO
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta