Personajul principal din „Sexgate la MAI”, implicat în „combinații” cu mâncarea de la restaurantul polițiștilor?!

Publicat: 05/11/2020 | 12:05

CANCAN.RO a intrat în posesia unor informații incredibile despre modalitatea în care un înalt ofițer din cadrul Direcţiei Asigurare Logistică Integrată (DALI) a Ministerului Afacerilor Interne (MAI), acuzat de hărțuire sexuală și șantaj de către o subalternă, ar fi organizat activitatea la Restaurantul „Excelsior” al MAI. Sursele noastre susțin că înaltul ofițer, șef al Biroului Hrănire din cadrul DALI, alături de cumnatul său, șef Serviciu Hrănire din aceeași instituție și șef direct al acestuia din urmă, ar fi „dezvoltat” o schemă prin care produceau bani din resturile de mâncare din restaurant. Numai că pandemia le-ar fi stricat socotelile.

Sursele citate susțin că, de fiecare dată când rămâneau resturi nealterate din porțiile de mâncare, acestea erau colectate de către subalternii înaltului ofițer. Ulterior, resturile deveneau un tot unitar, din care se creau noi porții de mâncare, dar care nu mai erau fiscalizate prin bon sau chitanță. Astfel, ne exemplifică sursele menționate, dacă, dintr-un platou cu produse din carne, se consuma doar jumătate, restul de carne neatinsă sau nealterată cu sosuri sau alte mirodenii era colectat și servit ulterior, dar fără bon fiscal.

La jumătate de preț

Potrivit informațiilor furnizate de sursele noastre, prețurile pentru aceste porții nefiscalizate erau la jumătate din prețul de meniu, iar banii ar fi ajuns în buzunarele înaltului ofițer, ale cumnatului acestuia, dar și ale unora dintre angajații restaurantului „Excelsior” al MAI. Aceste porții nefiscalizate de mâncare rămasă ar fi fost vândute selectiv clienților curenți ai restaurantului, care ar fi știut ce se întâmplă și ar fi fost de acord să plătească jumătate din prețul unui meniu al restaurantului.

Restaurantul MAI de pe Știrbei Vodă, din București

Cu toate acestea, rămâne în picioare problema nefiscalizării produsului primar, care este achiziționat cu fonduri ale MAI. Concret, atrag atenția sursele citate, produsele primare – precum carnea, legumele, fructele, pâinea etc – erau plătite o dată prin achiziția de către MAI – DALI. A doua oară, produsele erau plătite de primul client. Respectiv cel care nu consuma întreaga porție. (VEZI ȘI: COVID-19 LOVEȘTE ȘI ÎN „SEX-GATE-UL DE LA INTERNE”. ÎNALTUL OFIȚER ACUZAT DE HĂRȚUIRE SEXUALĂ ȘI ȘANTAJ A FOST IZOLAT)

În al treilea „tablou”, resturile mai erau plătite o dată, dar pe jumătate, iar banii ar fi intrat direct în buzunarele acestui grup aparent bine organizat.

Stăpânii hranei

Sursele citate mai susțin că, la nivelul DALI din MAI, toate achizițiile privind produsele agroalimentare cu scop de hrănire ar fi selectate și aprobate de către cei doi ofițeri. Totodată, aceștia ar face parte din Comisia de evaluare a ofertelor înaintate de firmele interesate către MAI.

Discuții „secrete”

O practică a celor doi, devoalată de sursele noastre, ar fi aceea că, la momentul la care se face selecția ofertelor depuse de firme interesate, cei doi nu analizează documentele în birourile lor, ci merg la parterul clădirii DALI, într-o anexă a bufetului instituției. Motivul pentru care selecția de oferte este analizată în această cameră ar fi acela că ofițerii s-ar teme să nu fie ascultați de colegii lor de la serviciul de informații al MAI (DIPI), care ar putea afla astfel despre „combinațiile” pe care le derulează. Mai mult, cei doi ar fi însoțiți și de „Moșu’”, respectiv directorul adjunct al DALI, care coordonează activitatea de hrănire.

În altă ordine de idei, potrivit acelorași surse, înaltul ofițer ar beneficia, la restaurantul MAI Excelsior, și de spălări gratuite ale mașinii personale, de către ospătarii din subordine, situație care amintește de „cerințele” „Vătafului” Corcodel, de la Jandarmeria Română.

„Acesta era perceput de către subordonați ca o persoană excesiv de autoritară, conducând uneori discreționar și în interes personal activitățile desfășurate de angajați, iar comportamentele agresive la adresa acestora erau frecvente, aspecte confirmate prin declarațiile mai multor martori audiați în cauză. De altfel, unii dintre martorii amintiți au declarat că inculpatul Marian Corcodel își trata subordonații ca pe niște «slugi», pe unii folosindu-i în vederea rezolvării unor probleme personale, inclusiv activități de curățenie la locuința sa”, se arată în rechizitoriul fostului șef al Bazei de Administrare și Deservire a Jandarmeriei Române, colonelul Marian Corcodel, recent trimis în judecată de procurorii DIICOT, pentru delapidare și alte fapte.

Avansări rapide

Sursele noastre mai amintesc că, până în 2010, cumnatul înaltului funcționar de la DALI a fost ospătar la Restaurantul MAI Excelesior. Tot în 2010, el ar fi trecut în corpul ofițerilor și, în 10 ani, a dobândit 5 grade profesionale, de la subinspector de poliție la Comisar de poliție. Pentru trecerea de la gradul de subinspector la cel de comisar, spun surse din MAI, este necesară o perioadă de activitate de cel puțin 20 de ani.

Ministrul de Interne, Marcel Vela (Foto: Inquam Photos)

Totodată, pentru dobândirea gradelor în mod excepțional, spun aceleași surse, este necesară îndeplinirea unor misiuni complexe, de risc, care nu se pot confunda cu sarcini precum organizarea unor mese festive la restaurantul MAI. Înaltul ofițer este în prezent comisar șef și a avut același parcurs profesional rapid ca și cumnatul său, care ar fi ajuns în MAI în urma unui examen de angajare din sursă externă.

Cum a început „Sexgate la MAI”

În 7 noiembrie 2019, o angajată a Direcţiei Asigurare Logistică Integrată (DALI) din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a depus o plângere penală la unitatea de parchet după ce situaţia care se petrecea la locul de muncă ar fi escaladat până la limita suportabilităţii, spun surse judiciare. Documentul a intrat, în exclusivitate, în posesia CANCAN.RO,iar, în el, angajata descrie în detaliu gesturile superiorului său, pe care ea le califică prin prisma acuzaţiilor menţionate. (CITEȘTE AICI: AUDIERI PE BANDĂ RULANTĂ ÎN DOSARUL „SEXGATE LA INTERNE”. CE AU DECLARAT SUBALTERNII ÎNALTULUI OFIȚER ACUZAT DE HĂRȚUIRE SEXUALĂ ȘI ȘANTAJ)

Femeia a arătat în documentul citat că, în luna mai 2018, prin concurs, a obţinut un post în cadrul MAI, în prezent ocupând funcţia de agent principal de poliţie. În luna iulie 2018, povesteşte aceasta, superiorul său în ierarhia instituţiei a început să îi facă avansuri de natură sexuală, promiţându-i că, dacă va ceda acestor avansuri, va fi promovată în corpul ofiţerilor.

Angajata de la Interne mai povesteşte, în plângere, că superiorul său, încercând să o facă să îi cedeze avansurilor, îi promitea în repetate rânduri că va divorţa şi va începe o nouă viaţă alături de ea. Văzând ca nici prin această metoda nu i-a cedat, mai notează angajata MAI în document, înaltul ofițer ar fi început să-i facă vizite inopinate în locul în care lucra. Ar fi ajuns să o viziteze şi de șapte-opt ori pe zi, iar, în acest fel, spune femeia, s-a simţit hărţuită. Totodată, arată aceasta, hărţuirile superiorului s-ar fi materializat prin diverse comentarii cu tentă sexuală.

Ar fi cedat de frica pierderii locului de muncă

În plângerea sa, femeia povesteşte că ar fi fost ameninţată voalat de către înaltul ofițer de la Direcţia Asigurare Logistică Integrată (DALI). Polițista a scris că bărbatul ar fi ameninţat-o – invocând relaţii sus-puse în cadrul ministerului – că, dacă nu întreţine relaţii sexuale cu el, îşi va pierde locul de muncă. Femeia mai arată că ar fi dat, până la urmă, curs acestor presiuni, iar relaţiile extraconjugale dintre cei doi ar fi durat aproximativ două-trei luni de zile.

După această perioadă, continuă angajata MAI în plângere, a înţeles că ofiţerul nu va înceta să o hărţuiască, dar şi că el nu ar fi avut niciodată intenţia de a o promova. În acest context, continuă subalterna, a ales să încheie orice relaţie cu superiorul şi să îl ignore cu orice ocazie, pentru că şi-a dat seama că a fost păcălită, după ce a dat curs solicitărilor acestuia. (VEZI ȘICUM A ÎNCERCAT CORPUL DE CONTROL AL MINISTRULUI VELA SĂ MUȘAMALIZEZE ”SEX GATE-UL DE LA INTERNE”?)

Amenințată cu divulgarea unor înregistrări intime

În plângere, polițista mai notează că, după momentul în care a încheiat orice relaţie cu superiorul său, acesta nu a vrut să accepte că ea nu mai doreşte să dea curs niciunei solicitări de-ale sale. Atunci, scrie ea, ar fi început acţiunile de şantaj. Înaltul ofițer i-ar fi spus în repetate rânduri că relaţia dintre ei va continua chiar și fără acordul său şi ar fi ameninţat că va divulga anumite înregistrări intime dintre cei doi, atât la locul de muncă, respectiv, colegilor şi personalului, dar şi soţului femeii.

Ameninţată cu darea în vileag a înregistrărilor intime, compromițăoare – a scris femeia în document – cu scopul ca ofiţerul să obţină un folos injust, mai exact, relaţii sexuale, aceasta ar mai fi cedat de câteva ori presiunilor șefului, dar foarte rar.

Polițista spune că ofiţerul pretindea favoruri de natură sexuală tot mai insistent şi că se ajunsese ca aproape zilnic acesta să îi creeze situaţii jenante atât ei personal, cât şi faţă de colegii săi. Mai mult decât atât, mai notează angajata MAI, situaţia creată de ofiţerul superior ar fi dus la intentarea unei acţiuni de divorţ din partea soţului său.

Astfel, imaginea femeii în familie, dar şi în faţa colegilor săi, s-ar fi deteriorat şi, totodată, ar fi avut de suferit si starea sa psihică, potrivit celor notate de angajata MAI în documentul intrat în posesia CANCAN.RO.

Ministerul de Interne a confirmat existența plângerii penale

„Referitor la informațiile apărute în spațiul public privind o situație de pretinsă hărțuire sexuală și șantaj între doi salariați ai Ministerului Afacerilor Interne, vă confirmăm că există o plângere penală privind faptele menționate mai sus.

Ministerul Afacerilor Interne va sprijini organele de anchetă pentru clarificarea situației de fapt și aflarea adevărului. Totodată, vă informăm că, în scop preventiv, la nivelul structurilor din care cei doi fac parte s-au dispus măsuri în consecință.

De asemenea, a fost dispusă măsura cercetării disciplinare față de persoana reclamată”, ne-au transmis reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.