Popovici, cucerit de spectatori: „„Publicul ne-a ajutat foarte mult!”

Popovici, cucerit de spectatori: „„Publicul ne-a ajutat foarte mult!”
David Popovici a susținut BAC-ul olimpicilor

David Popovici, s-a arătat încântat de publicul care a urmărit Europene de înot pentru juniori de la Otopeni.

„Publicul ne-a ajutat foarte mult. E cel mai tare lucru ca sportiv să intri pe arena ta, pe câmpul tău de luptă, şi să auzi pe fundal vuietul. Îmi place foarte mult să stau să-i urmăresc pe colegii mei, cred că îmi place mai mult să fac parte dintr-o ştafetă, deşi sunt destul de începător la asta, pot să spun. Sunt nou în acest club al ştafetelor, dar e foarte frumos să stai pe margine şi să-ţi încurajezi colegii, să stai cu sufletul la gură. Am făcut un efort comun, am muncit fiecare cât de bine am putut, am stabilit să ne facem cursa cât de bine putem şi eu zic că am obţinut fix ce am vrut. Mă bucură publicul, mă bucură atmosfera, energia pe care o primim şi faptul că am reuşit să adunăm atât de mulţi oameni să vină într-un loc şi să urmărească sportul ăsta pe care îl iubim cu toţii, înotul, nataţia”, a declarat David Popovici după finală.

Campionatele Europene de înot pentru juniori 2022 se desfăşoară la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni în perioada 5-10 iulie. La competiţie participă 494 de sportivi din 42 de ţări. România este reprezentată de 26 de înotători, 14 la masculin şi 12 la feminin și ar până în prezent un palmares de trei medalii, dintre care două de aur şi una de argint, după primele două zile de întreceri la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Otopeni.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!