Probleme pentru Cristina Cioran, la 3 luni după ce a născut un băiețel. Ce se întâmplă în familia ei: ”Nici la baie nu pot să mă duc”

Probleme pentru Cristina Cioran

În luna februarie, Cristina Cioran a devenit mămică pentru a doua oară, iar asta i-a adus multă bucurie. Vedeta este acum și mamă de băiețel, iar micuțul Max îi ocupă aproape tot timpul. Însă, recent, o problemă destul de serioasă s-a ivit în familia Cristinei Cioran. Este pentru prima dată când blondina se confruntă cu așa ceva și a cerut ajutorul fanilor din mediul online. Totul are legătură cu fiica sa. 

De când a devenit mămică pentru a doua oară, Cristina Cioran își petrece majoritatea timpului alături de fiica și băiețelul său. Însă, deși micuțul Max a fost primit cu brațele deschise în familie, se pare că acum sora sa a început să aibă câteva probleme cu el. Așa cum se întâmplă adesea în astfel de cazuri, Ema a devenit geloasă, iar Cristina Cioran nu știe cum să rezolve problema.

(CITEȘTE ȘI: Cum arată Cristina Cioran după a doua sarcină. A publicat o imagine cu trupul ei: „Nu mi-e rușine”)

Probleme pentru Cristina Cioran

Așa cum spuneam, recent, Cristina Cioran a venit în fața urmăritorilor săi și le-a mărturisit acestora că se confruntă cu o problemă care îi dă mari bătăi de cap. Deși Ema și-a primit cu brațele deschise frățiorul și a fost tare încântată de apariția lui, acum lucrurile s-au mai schimbat puțin.

Văzând că micuțul Max are parte de destul de multă atenție din partea mamei, fata Cristinei Cioran a început să fie destul de geloasă. Simte nevoia să îi atragă atenția blondinei și își dorește să stea mereu lângă ea.

Acum, Ema este lipită de Cristina Cioran, iar vedeta a mărturisit în mediul online că nu știe cum să procedeze în această situație. Deși se aștepta ca această perioadă să vină, gelozia fiicei ei a surprins-o și nu știe cum să rezolve problema. Vedeta le-a povestit totul fanilor din mediul online și le-a cerut acestora câteva sfaturi.

„Mă confrunt în ultima perioadă cu o situație. Ema este nu geloasă, foarte geloasă! Cea mai geloasă. Dar atât de geloasă că doarme noaptea îmbrățișată, trebuie să o îmbrățișez toată noaptea, dacă mă desprind de ea, se trezește.

Voi v-ați confruntat cu povestea asta? La modul că nici la baie nu pot să mă duc fără ea. (…) Este și vârsta, dar este și apariția lui Max. Acum am ieșit doar cu Max și Ema este: Vreau și eu, vreau și eu!”, a mărturisit Cristina Cioran, în mediul online.

(VEZI ȘI: Cum arată apartamentul în care Cristina Cioran își crește cei doi copii. Casa vedetei este plină de jucării)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!