Procesiune cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou în București. Ce au făcut oamenii

Autor: T.S
Publicat: 05/04/2020 | 20:25
Procesiune cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou în București. Ce au făcut oamenii

Moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, au fost plimbate e străzile Capitalei. Procesiunea, condusă de episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul, a fost una „discretă, restrânsă, formată din trei autovehicule”.

Procesiunea a început pe Dealul Patriarhiei, după Sfânta Liturghie, moaştele şi icoana Sfântului Dimitrie au fost duse spre Spitalul Municipal – Politehnica – Mihai Bravu până la Spitalul „Victor Babeş”, unde a avut loc o primă oprire şi a fost rostită o ectenie şi rugăciunea specială pentru încetarea noii epidemii.

Evenimentul a continuat spre Institutul „Matei Balş” unde s-a făcut o nouă oprire şi au fost rostite rugăciuni, potrivit Agerpres. Mai departe, alaiul a mers spre Piaţa Victoriei – Universitate – Unirii. La Universitate, a avut loc a treia oprire, în faţa Crucii eroilor martiri din 1989 fiind intonat troparul Sfântului Dimitrie cel Nou.

Ce s-a întâmplat la baza Patriahiei

Revenită la baza Dealului Patriarhiei, procesiunea s-a oprit la Crucea Brâncovenească unde a fost rostită încă o ectenie, iar moaştele au fost reaşezate în catedrală.

Pe tot parcursul traseului clericii au rostit rugăciuni către Sfântul Dimitrie pentru izbăvirea de boală şi încetarea epidemiei de coronavirus.

Sfântul Dimitrie cel Nou (Basarabov), ale cărui moaşte sunt depuse în Catedrala Patriarhală, a fost invocat în rugăciune de bucureşteni şi în urmă cu două secole pentru încetarea epidemiei de ciumă bubonică (1812-1813).

Atunci, la fel, moaştele sale au fost purtate prin Capitală şi numărul de îmbolnăviri a scăzut foarte mult. De asemenea, Ocrotitorul Bucureştilor a fost purtat în procesiuni şi în timpul secetei din 1827 sau al holerei din 1831, potrivit Agerpres. 

Citește și...