Procurorii au găsit un sac cu oase și cenușă în pădurea indicată de Gheorghe Dincă

• Știri
Procurorii au găsit un sac cu oase și cenușă în pădurea indicată de Gheorghe Dincă

Procurorii DIICOT au găsit un sac cu oase și cenușă în pădurea în care a indicat Gheorghe Dincă faptul că și-a ascuns urmele. Ucigașul susține că este vorba despre rămășițele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeași zi în care a sechestrat-o.

„A avut loc o conducere în teren în care acesta (n.r.: Gheorghe Dincă) a indicat că a abandonat un sac care conținea fragmente osoase arse și cenușă. Aceasta trebuie să fie cernită pentru a vedea ce resturi mai sunt acolo”, a declarat Mihaela Porime, purtătorul de cuvânt DIICOT. (CITEȘTE ȘI: “A VIOLAT MULTE TINERE, NURORILE LUI…” CE AU AFLAT RUDELE DESPRE LEGĂTURILE LUI GHEORGHE DINCĂ CU CLANURILE MAFIOTE)

Din declarațiile lui Gheorghe Dincă, resturile umane ar fi ale Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie 2019, iar crima a avut loc în aceeași zi în care fata a fost sechestrată. Inițial, Dincă a spus că a aruncat trupul în Olt, iar apoi în Dunăre. Acum a revenit și a indicat pădurea de lângă Caracal.

„Din declarația sa, așa spune că este trupul Luizei. Până nu avem rezultatele de laborator, nu putem spune asta”, a completat Mihaela Porime.

Legat de uciderea Luizei, Dincă susține acum că a folosit aceeași metodă ca și în cazul Alexandrei, adică ucidere și ardere a cadavrului. (VEZI ȘI: MAMA LUIZEI :“ÎI PLĂTESC ÎN CONTINUARE ABONAMENTUL LA TELEFON”)

„Acesta a precizat ca a folosit aceeași metodă. Agresiunea s-a petrecut tot la domiciliu. A revenit cu noi declarații”, a mai spus purtătorul de cuvânt al DIICOT.

Procurorii au continuat și luni să ridice probe de la casa lui Gheorghe Dincă, spunând că deocamdată nu au indicii că ar fi fost mai multe victime, în afară de Alexandra și Luiza. Testul poligraf nu a fost deocamdată realizat, cercetările continuând și marți la locul faptelor.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
Click.ro
Ce se poartă în această toamnă! Alin Gălățescu dezvăluie tendințele și pasiunile fiicei sale: „Face pictură și sculptură”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!