Reacţia şocantă a unui neamţ, după ce a mers la cumpărături într-un supermarket din Sibiu. Care este diferenţa faţă de preţurile din Germania

Reacţia şocantă a unui neamţ, după ce a mers la cumpărături într-un supermarket din Sibiu. Care este diferenţa faţă de preţurile din Germania

Un neamț a avut o reacție șocantă după ce și-a făcut cumpărăturile într-un supermarket din Sibiu. Bărbatul și-a petrecut sărbătorile în România și a povestit experiența sa. Acesta a rămas uimit când a văzut prețurile din magazinele românești.

Bărbatul a fost la cumpărături în Sibiu împreună cu partenera sa. Germanul de origine română a ales un supermarket din același lanț pe care îl frecventează și acasă, la Munchen. Acesta nu a precizat numele magazinului, însă a dezvăluit că a observat că prețurile în România sunt mult mai mari decât în țara sa natală, notează adevarul.ro.

„Am intrat în magazin la Sibiu, să facem niște cumpărături și pentru noi, că tot am reușit în sfârșit să petrec sărbătorile acasă, în țară, dar avem în plan să le luăm cele necesare și părinților. Aici trebuie să spun și că nu am mai reușit să ajung în țară de dinainte de pandemie, iar ce am găsit acum în magazine nu m-a surprins, m-a șocat de-a binelea”, a povestit neamțul.

Citește și: ȚARA CARE VREA SĂ IASĂ DIN UE. SPECIALIȘTII VORBESC DESPRE O POSIBILĂ DESPĂRȚIRE A GERMANIEI DE UNIUNE

România are a doua cea mai mare rată de inflație din UE

Individul susține că prețurile s-au dublat sau chiar triplat față de ultima dată când a fost în vacanță în România, în urmă cu patru ani.

„S-au scumpit toate și în Germania, după pandemie și după război, dar ce am văzut în România… Sincer, ieșea scandal dacă făceau asta la noi, în Germania, să pună chiar asemenea prețuri… Exagerez poate, dar ieșea revoluție, oamenii nu răbdau! Văd că laptele pe care îl dau mamele copiilor costă mai mult în România, brânza la fel, e mai scumpă în România, dar și cârnații și carnea și majoritatea derivatelor. Am văzut că situația e cam la fel și când e vorba de  deodorante sau detergenți. Inuman! Din ce bani își face cumpărăturile românul plătit cu salariul minim pe economie când sunt asemenea prețuri? Înțeleg că magazinul se adaptează în funcție de cerere și ofertă și pune ce prețuri consideră de cuviință, e dreptul lor, dar totuși…”, a mai precizat bărbatul.

Mai mult, în România salariile sunt mult mai mici decât cele din Germania. În 2024, în Germania, salariul minim național garantat prin lege este de 12,41 euro pe oră, potrivit Ministerului Muncii german. Totodată, în anul 2025, salariul minim va crește la 12,82 euro. În prezent, salariul minim lunar în Germania este de 1.621 euro.

Reacția bărbatului poate părea șocantă, doar că, România înregistrează a doua cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Prețurile alimentelor au crescut peste media inflației. În unele cazuri prețurile au crescut chiar și cu 25%, în decurs de un an, notează studiile recente.

Citește și: ANUNȚUL DE ANGAJARE A DEVENIT VIRAL! CÂT OFERĂ O FAMILIE DIN ITALIA PENTRU POSTUL DE BADANTĂ

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Imagini nemaivăzute cu Bianca Ghiurcă înainte de operațiile estetice. Cât de mult s-a schimbat soția lui Marco de la Insula Iubirii
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Prosport.ro
Soția lui a fost angajată de Lidl, dar averea lor e uriașă. A cumpărat un teren cu 6,5 milioane de dolari și l-a vândut acum cu 18,15 milioane
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
Click.ro
Rochiile și blănurile doamnelor din PSD, sub lupa designerilor: „Nu e chinchilla, e iepure!” Cât costă, de fapt, rochia cu oglinzi a Olguței Vasilescu?
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Digi 24
De ce s-ar fi prăbușit avionul privat cu 9 persoane la bord în Florida. Explicațiile unui pilot
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Digi24
Epopeea hainei de blană a iubitei lui Ciolacu. Un magazin cu Instagram făcut azi îi dă dreptate fostului premier: „Toate dorințele”
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Renault Megane diesel din 2022: un break francez la sub 15.000 de euro. Ce primești pentru acești bani?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
go4it.ro
Radiații telefoane: Cât au măsurat nemții la iPhone 17 și Galaxy S26
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Scandal în plenul Camerei Deputaților între Dan Tanasă de la AUR și Cosma Botond de la UDMR: ”În România, cine susține orice altceva decât limba română este un trădător ordinar de țară” / „Foaie verde ananas, papagal ai fost, papagal ai rămas”
Gandul.ro

Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Mediafax Italia
Calendarul vacanțelor 2027. Cum obții zece zile libere?!
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat
Mediafax Spania
Cum să cureți perfect cârpele murdare de bucătărie?! De ce nu trebuie să le pui niciodată în mașina de spălat