Reyna lasă Germania pentru România!

Reyna, artista născută în Germania, s-a săturat de viața de lux pe care o petrecea cântând pe vasele de croazieră pentru turiști și în restaurantele de fițe din Germania și nu numai. Așa că tânăra, jumătate româncă, jumătate nemțoaică, vrea să cunoască tainele și frumusețile României. Căsătorită cu un neamț, mama Reynei a învățat-o să vorbească românește și să se mândrească cu ceea ce România are de oferit.

Artista și-a ales, totuși, un nume latin de scenă, „Reyna”, care, cu siguranță, i se potrivește. „Proiectul „LocoDj & Reyna”  a luat naștere în Germania, mai exact în Stuttgart, prin intermediul unui eveniment privat la care am fost invitat să mixez, iar Reyna a concertat în aceea seară, în acel local. De la primele discuții și mai ales după primul program împreună, ne-am dat seama că există o chimie muzicală între noi. Chiar și publicul a simțit asta, admirându-ne și cerându-ne lungirea programului din aceea seara.

Rezultatul acelei seri este această piesă în limba română, de vară, cu influențe afro, care se numește „Zâmbete”. Cu această melodie, ne dorim să creăm acea atmosferă de care tuturor ne-a fost dor”, a spus LocoDj.

”Sunt mândră de această colaborare cu LocoDj, amândoi având o slăbiciune pentru muzica afro/reggae, ne-am completat foarte bine. Sunt convinsă că vara asta se vor purta zâmbete sau dacă nu, le voi scoate eu din buzunare, pentru fiecare”, a completat Reyna.

Reyna lasă Germania pentru România!

LocoDj a completat: „După melodia anterioară, „Întreabă lumea de noi”, alături de artista Emanuela Oancea, în care am cântat vocal pentru prima dată, am fost apreciat și felicitat, atât de către publicul care mă cunoștea, cât și de cel care m-a cunoscut prin intermediul acestei piese. După acest debut vocal de succes, am ales să continui și în această piesă, „Zâmbete”, și cu siguranță mă veți asculta și în altele. Această colaborare cu Reyna nu se oprește aici, deoarece avem în desfășurare o altă piesă surpriză, care va fi cântată în două versiuni, limba germană și limba română”.

„Vă mai divulg un secret despre un proiect de suflet, care va fi lansat în luna Iulie. Este vorba despre o piesă tradițională românească, din anii ’70, din Banat, refăcută „dance” pentru publicul tânăr de azi, în colaborare cu autorul piesei Tiberiu Ceia și Dana Gruescu”, a dezvăluit DJ-ul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia