Cântăreață celebră, implicată într-un accident grav! A fost la un pas de tragedie: ”Am 3 coaste fracturate”

Momente grele pentru o cântăreață de la noi! Artista a suferit un grav accident de mașină în urma căruia s-a ales cu răni serioase.  A ajuns de urgență la spital, cu trei coaste fracturate. Totuși, ea a ținut să îi mulțumească lui Dumnezeu că este în viață. Urmează o perioadă dificilă de recuperare, motiv pentru care a fost nevoită să își anuleze evenimentele.

Sandra N, cunoscută pentru colaborările cu Adrian Sînă, a suferit un grav accident de mașină. Nenorocirea s-a produs în urmă cu două zile, însă artista abia acum a povestit despre momentele grele prin care a trecut.

Citește și: BREAKING | Alexandru Gabor, subofițer de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava, a murit la doar 36 de ani

Sandra N, victima unui accident de mașină

În urmă cu doar câteva ore, Sandra N a povestit că a trecut prin momente extrem de grele. În urmă cu două zile, a fost implicată într-un accident de mașină și a ajuns de urgență la spital. Cântăreața s-a ales cu trei coaste fracturate.

În cele din urmă, artista a fost externată din spital, însă urmează să facă noi analize pentru a vedea cum evoluează situația. Mai mult decât atât, Sandra N are nevoie de o perioadă pentru a se recupera. Astfel, a fost nevoită să își amâne evenimentele.

„Bună ziua, dragilor! Doresc să fac acest video pentru a vă spune că acum sunt binișor, dar am trecut printr-o cumpănă. În urmă cu două zile, am avut un accident în urma căruia m-am ales cu trei coaste fracturate, am aici scrisoarea medicală din urgențe. Din păcate, a trebuit să îmi anulez evenimentele. Nu am putut ajunge la concertul din Dublin și știu cât de mult v-ați dorit să ne vedem acolo”, a povestit Sandra N pe pagina ei de Instagram.

Sandra N a fost nevoită să își amâne evenimentele/ Sursa foto: Instagram

Cântăreața a ținut să îi mulțumească lui Dumnezeu că a scăpat cu viață din teribilul accident. Acum, Sandra N așteaptă să se întoarcă pe scenă, însă trebuie să aibă foarte mare grijă de ea. Este important să se miște încet și să nu se lovească.

„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt în viață. O să mă refac, o să pot să cânt din nou, doar că trebuie să am foarte mare grijă. Trebuie să mă mișc foarte încet, nu am voie să fiu strânsă, să fiu luată în brațe, să lovită, mișcată brusc, trebuie să am foarte mare grijă ca ele să se sudeze”, a mai spus cântăreața.

Citește și: Trupa Vunk, prima reacție oficială după moartea lui Nicu Sârghea. Ce mesaj au transmis colegii regretatului toboșar

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!