Româncă de 24 de ani, infectată cu coronavirus: ”Apă nu primim. Mâncarea e ca de spital. Asistentele, de nota 10”

Româncă de 24 de ani, infectată cu coronavirus: ”Apă nu primim. Mâncarea e ca de spital. Asistentele, de nota 10”
Româncă de 24 de ani, infectată cu coronavirus: ”Apă nu primim. Mâncarea e ca de spital. Asitentele, de nota 10”

Catinca Neniu s-a întors din Statele Unite ale Americii. Are 24 de ani și, după revenirea în țară, a fost testată pozitiv la noul coronavirus. Este internată acum, iar această experiență de viață are și mai puțin bune, firește, ținând cont de starea de sănătate, dar și mai bune – cu referire la felul în care a fost tratată, alături de iubitul ei – externat, între timp – de medici și asistente.

Catinca spune că, din fericire, iubitul său a fost testat negativ de două ori, astfel că a putut să părăsească spitalul. Ea se află, încă, sub observație, iar în perioada în care s-au aflat, împreună, în spital, s-au aflat pe același etaj, în saloane diferite. Dar se puteau vedea… pe geam.

”Eu și iubitul meu am fost confirmați cu coronavirus. Ieri a fost externat după ce i-au ieșit două teste negative. A plecat cu o ușoară forma de pneumonie pentru care va lua antibiotic acasă. Cât am fost amândoi în spital, am avut norocul să fim la același etaj, saloane diferite și ne puteam vedea pe geam”, povestește tânăra de 24 de ani.

(CITEȘTE ȘI: ANUNȚUL CARE NE DĂ FIORI: NOUL TIP DE CORONAVIRUS ESTE DE 10 ORI MAI LETAL!)

”În rest, din nou depinde mult cu cine ești în salon”

Cum sunt condițiile din spital? În primul rând, Catinca transmite că a intrat în contact cu asistente ”de nota 10”, cadre medicale care își asumă riscuri uriașe, însă nu depun armele în fața COVID-19. Este curățenie, dar asta depinde mult și de persoanele care se află înternate. Iar mâncarea… ”Ca de spital”. Numai că pacienții nu primesc apă, spune românca de 24 de ani, iar la început i-a fost, recunoaște, extrem de greu.

”Condițiile din spital… Mă refer la asistente care sunt de nota 10 și riscă mult mai mult ca restul. Apă nu primim, mâncarea este ca de spital, dar dacă ai ‘noroc’ și nu mai ai gust și miros, o poți mânca. Curățenia este ok, depinde mult și cu cine nimerești în salon. Putem primi pachete în anumite zile, așa că noi am fost mai norocoși. În rest, din nou depinde mult cu cine ești în salon, pentru că nu e tocmai ușor să stai într-o cameră cu 5 persoane. Pentru mine la început (de sâmbătă până marți) a fost destul de greu, nu am dormit, nu am mâncat”, a mai spus Catinca într-un interviu acordat viva.ro.

(VEZI ȘI AICI: CORONAVIRUS. BILANȚ TRAGIC ÎN ROMÂNIA! NUMĂRUL PERSOANELOR INFECTATE CU COVID-19 A AJUNS LA 6.879)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...