Rusalii 2019. Ce semnificație are această sărbătoare

Publicat: 15/06/2019 | 15:18

Rusaliile mai sunt cunoscute și ca sărbătoarea Cincizecimii, pentru că este prăznuită la 50 de zile după Paști și are o semnificație extrem de importantă pentru milioanele de creștini din întreaga lume. De asemenea, în cele două zile de Rusalii oamenii respectă cu sfințenie și numeroasele tradiții, superstiții care sunt în jurul acestei sărbători de sute și chiar mii de ani.

Citește și: Asta e rugăciunea pe care trebuie s-o spui de Rusalii! Te va ajuta să-ți meargă perfect tot anul

Rusalii 2019. Ce semnificație are această sărbătoare

Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare creştină împreună cu cea a Învierii Lui Iisus Hristos și simbolizează Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli și naşterea bisericii. Potrivit specialiștilor, sărbătoarea Cincizecimii este cea care a determinat formarea primelor comunităţi creştine după înălțarea Mântuitorului la cer. Pogorârea Duhului Sfânt a fost atunci ca o ploaie însufleţitoare care a curs peste toţi cei care au crezut în Iisus Hristos şi s-au botezat în numele Lui.

Promisiunea Fiului Lui Dumnezeu a fost că atunci când se va ridica El de pe pământ la Cer, va trimite pe Duhul Sfânt ca să-i îmbrăce pe apostoli cu putere de sus spre a propovădui în toată lumea cuvântul adevărului, adică Evanghelia Lui Hristos.

În ziua Cincizecimii, toţi apostolii erau adunaţi în acelaşi loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei, şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Toţi s-au umplut de Duh Sfânt. Şi au început să vobească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească, relatează lataifas.ro. Nouă, românilor, ne-a revenit cinstea de a fi încreştinaţi de Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat.

Rugăciune către Sfântul Duh

“O, Duhule Sfinte! Cela ce umpli întreaga lume şi dăruieşti viaţă tuturor, îndepărtându-te de oamenii cei întinaţi. Cu umilinţă mă rog Ţie. Nu te mânia de necurăţia sufletului meu, ci vino şi Te sălăşluieşte întru mine şi mă curăţeşte de toată întinăciunea păcatului, ca prin ajutorul Tău să petrec cealaltă vreme a vieţii mele întru pocăinţă şi în lucrarea faptelor bune, şi aşa să Te preamăresc împreună cu Tatăl şi Fiul, în vecii vecilor. Amin”.

Citește și...