Peste an, românii au nu mai puţin de 18 sărbători ale Moşilor, dar cea mai importantă e cea din ajunul Rusaliilor, când e obiceiul să se ţină şi târguri mari, unde oamenii găsesc cele necesare pomenilor, dar unde e şi prilej de veselie şi desfătare. În felul acesta vag încreştinat supravieţuieşte, cu siguranţă, un cult precreştin al strămoşilor, marcat de atitudinea specifică a geto-dacilor de a răspunde morţii cu râs şi bucurie. Cuvântul moş e, de altfel, de origine traco-dacică.
Se credea că sufletele morţilor/moşilor, după ce părăseau mormintele în Joia Mare, umblau printre cei vii, înapoindu-se la locul lor fie în ajunul Rusaliilor, fie la Rusitori. Pentru ca această reîntoarcere să se desfăşoare fără incidente, oamenii săvârşeau rituri de înduplecare şi de îmbunare a spiritelor morţilor: împodobeau gospodăriile şi mormintele cu ramuri de tei şi făceau pomeni fastuoase, practici ce s-au păstrat până astăzi în satele bucovinene.