Sânziana Buruiană, mamă cu normă întreagă! Vedeta alăptează de aproape 6 ani. „E incredibil! Mie nu mi s-a oprit laptele”

Sânziana Buruiană este o mămică dedicată. Vedeta își petrecere majoritatea timpului alături de cele două fetițe ale sale. Izabela și Antonia sunt centrul universului ei și le acordă toată atenția. Vedeta este o mămică specială și susține că de cinci ani și jumătate alăptează.

În cazul Izabelei, Sânziana Buruiană nu s-a oprit din alăptat până în momentul în care nu a aflat că este din nou însărcinată. Aceasta a preferată să își hrănească fiica la sân chiar și atunci când a devenit mai mare, pentru a îi crește imunitatea și pentru că alăptatul este forma cea mai ușoară de a liniști un copil. Izabela a fot alăptată până la vârsta de patru ani jumătate. (CITEȘTE ȘI: SÂNZIANA BURUIANĂ SE PREGĂTEȘTE PENTRU BOTEZUL MEZINEI! CÂND VA AVEA LOC EVENIMENTUL + DECLARAȚII DESPRE AL TREILEA COPIL)

 „Eu alăptez de cinci ani și jumătate! E incredibil! Mie nu mi s-a oprit laptele nici când a murit tata. Până în momentul în care am aflat de cea de-a doua sarcină nu m-am oprit. Am alăptat-o pe fiica cea mare până la patru ani jumătate. Mi-a fost ușor mie, cred, că o adormeam ușor.

Într-adevăr că primele luni sunt mai grele, dar eu am învățat-o, pentru că Izabela are o imunitate bună și am zis că poate are un efect. Am zis că într-o zi, ea singură va renunța. Acum se cam uită puțin cam așa la cea mică când o alăptez”, a declarat Sânziana Buruiană pentru Click.

Sânziana Buruiana mama cu normă întreagă

Acum, Sânziana Buruiană este mămica a două fete. Când vine vorba de Antonia, fetița ce mică, vedeta spune că nu va aborda aceeași strategie. Aceasta intenționează să o înțarce mai repede pe Antonia, deși nu prea sunt semne, la cât de pofticioasă este.

Pentru a doua sarcină, în momentul nașterii, Sânziana a apelat la cezariană. Antonia a avut la naștere 4 kilograme și a primit nota 10 din partea medicilor.

(VEZI ȘI: NICOLAE ZULUF, SCOS DIN MINȚI DE SÂNZIANA BURUIANĂ. SOȚUL VEDETEI FACE DECLARAȚII DURE: „NU ARE GRIJĂ NICI DE CASĂ”)

 

Sursa foto: Instagram

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
FOTO. Sydney Sweeney, goală: campioana a reacționat de la Budapesta!
Prosport.ro
FOTO. Sydney Sweeney, goală: campioana a reacționat de la Budapesta!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Val de concedieri la o companie uriașă. Angajații au primit la 6 dimineața e-mailul care le-a schimbat viața: „Este ultima dumneavoastră zi de lucru”
Click.ro
Val de concedieri la o companie uriașă. Angajații au primit la 6 dimineața e-mailul care le-a schimbat viața: „Este ultima dumneavoastră zi de lucru”
„Cel mai îngrozitor moment”: Dezvăluirile ofițerului american salvat din deșert la 50 de ore după ce avionul său a fost doborât în Iran
Digi 24
„Cel mai îngrozitor moment”: Dezvăluirile ofițerului american salvat din deșert la 50 de ore după ce avionul său a fost doborât în Iran
NATO ia în calcul activarea Articolului 5, dar se teme de reacția Rusiei. Înalt oficial: „Am avut noroc până acum”
Digi24
NATO ia în calcul activarea Articolului 5, dar se teme de reacția Rusiei. Înalt oficial: „Am avut noroc până acum”
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
O nouă rundă de audieri la comisia din Senat privind întâlnirea lui Bolojan cu președinta CCR. Premierul demis nu confirmă participarea
Gandul.ro
O nouă rundă de audieri la comisia din Senat privind întâlnirea lui Bolojan cu președinta CCR. Premierul demis nu confirmă participarea
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
Mediafax Italia
VESTE IMPORTANTĂ pentru români! CE SE VA MODIFICA începând cu 25 octombrie?!
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!
Mediafax Spania
PRODUSUL care a dat peste cap prețurile din supermarketuri! CÂT A AJUNSĂ SĂ COSTE acum?!