Surpriza optimilor vine de la Amsterdam: Benfica merge în sferturile UCL »»

Surpriza optimilor vine de la Amsterdam: Benfica merge în sferturile UCL »»

Benfica Lisabona s-a calificat în sferturile de finală ale Champions League. După 2-2 în manșa tur pe teren propriu, „vulturii” s-au impus pe teren propriu în fața celor de la Ajax cu scorul de 1-0 (0-0).

Lusitanii au dat lovitura pe finalul partidei de pe ”Johan Cruijff ArenA”, prin atacantul uruguayan Darwin Nunez (min.77), cu o lovitură de cap, devansându-l pe portarul camerunez Andre Onana. Ajax a condus cu 2-0 în tur la Lisabona, meciul încheindu-se la egalitate, 2-2.

„Când am aflat tragerea la sorţi, cu Ajax, am ştiut că vom avea o misiune foarte dificilă, însă nu am încetat niciun moment să credem că este posibil să câştigăm dubla. Am avut un meci dificil, Ajax este una dintre echipele europene cu mare calitate în atac. Nu am putut juca aşa cum ne-am dorit, însă dacă nu merge într-un fel, trebuie să reuşeşti în alt mod”, a mai spus Nelson Verissimo. Nu am reuşit să avem posesia mingii, dar am ştiut că vor veni momente în care să ne arătăm curajul şi determinare în apărare şi apoi să profităm de şansele noastre. Obiectivul nostru iniţial era să trecem de grupe în Champions League, iar acum este să continuăm visul Benficăi”, a declarat Nelson Verissimo, antrenorul lusitanilor.

Site-ul UEFA remarcă ”blestemul” echipei olandeze la meciurile eliminatorii de acasă, subliniind că au trecut 26 de ani de când Ajax a reuşit să câştige un meci la Amsterdam în această fază a competiţiei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute