Uhrin crede în salvarea de la retrogradare!

Uhrin crede în salvarea de la retrogradare!

Dusan Uhrin jr., antrenorul principal al formației Dinamo, a declarat la finalul partidei câștigate la Botoșani că victoriile pe care elevii săi le-au obținut pe acest final de play-out le dau un moral foarte bun în perspectiva dublei de la baraj pe care o vor susține cu formația clasată pe locul 3 în play-off-ul Ligii a 2-a.

„Am avut o atitudine foarte bună. Am făcut acea greșeală cu Pierret, el a crezut că poate intra, că îl lasă arbitrul. I-am strigat să revină, dar a luat un cartonaș roșu ușor.  Sebastian Moga a fost și el eliminat, nu știu de ce i s-a dat roșu, e ciudat. De asemenea, la ultimul roșu, portarul a ieșit din poartă, a venit acolo… nu e normal să nu primească nimic. Mai avem un meci, trebuie să folosim alți jucători, avem și câteva accidentări. Dacă mai primim niște cartonașe și în meciul următor, e mai greu. Nu am idee cu cine jucăm la baraj, dar va fi greu. UTA e și ea o echipă bună, dar vom schimba puțin echipa și vom vedea. Sunt fericit pentru jucători, am avut mai multe ocazii față de Botoșani. Atitudinea e foarte importantă”, a declarat Dusan Uhrin jr., antrenorul principal al formației Dinamo.

Program etapa a VIII-a play-out Liga 1
Gaz Metan – FC Voluntari 4-3
FC Botoșani – Dinamo 2-3
UTA – CS Mioveni 1-0
Duminică, 8 mai
ora 14:30 Sepsi OSK – Chindia
Luni, 9 mai
ora 20:30 Rapid – „U” Craiova 1948

Clasament play-out Liga 1
1 Rapid – 39 puncte
2 FC Botoșani – 38 puncte
3 Sepsi OSK –36 puncte *)
4 UTA – 32 puncte
5 „U” Craiova 1948 – 31 puncte *)
6 CS Mioveni – 28 puncte *)
7 Chindia -23 puncte *)
8 Dinamo – 22 puncte *)
9 Academica – -11 puncte **)
10 Gaz Metan – -37 puncte **)
*) echipe care au beneficiat de rotunjirea de 0.5 puncte
**) echipe penalizate de Comisiile FRF din cauza datoriilor

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!