CELE MAI NOI ARTICOLE

Am aflat întreaga poveste. Adevărul despre maşina contabilei care cerşeşte la metrou

La scurt timp după ce CANCAN. ro relatat povestea Mihaelei Ciovlică, o fostă contabilă care a ajuns să cerşească la staţa de metrou Dristor după ce şi-a pierdut casa, mai multe persoane ne-au contact pe adresa redacţiei şi au susţinut că femeia minte şi că realitatea este alta. Respectivii spuneau că fosta contabilă are maşină, nu stă pe stradă, şi că pozează în victimă doar pentru ca să-i păcălească pe oameni şi să-i convingă să-i dea bani. N-ar fi fost primul caz, însă am vrut să ne convingem care este realitatea. (SuperPromotia "10 zile de Craciun" pe PARFUMERIA.RO: 10 zile de preturi top pentru ultimele parfumuri si cosmetice, cu livrare....cadou!)

Am aflat întreaga poveste. Adevărul despre maşina contabilei care cerşeşte la metrou

Primele imagini cu fiica lui Adi Minune & iubitul regizor

Fiica manelistului Adrian Minune se poate considera din nou o tânără împlinită, iar asta după ce şi-a găsit iarăşi marea iubire. Şi nu numai atât, fiindcă cei doi proaspăt îndrăgostiţi par să fie nedezlipiţi unul de celălalt. Numai că, în urmă cu câteva zile atunci când cei doi au mers la mall, Carmen s-a comportat ciudat. Deşi relaţia este una proaspătă, fiica lui Minune părea absentă şi căsca mai mereu.

Primele imagini cu fiica lui Adi Minune & iubitul regizor

HOROSCOP 17 DECEMBRIE. Peştii sunt mult prea preocupaţi de job

Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).

HOROSCOP 17 DECEMBRIE. Peştii sunt mult prea preocupaţi de job

Feli Donose, apariţie de senzaţie în Finala de la ”Vocea României”! Cântăreaţa a scăpat de kilogramele în plus şi a uimit cu noua siluetă

Feli Donose a uimit pe toată lumea cu apariţia din Finala de la ”Vocea României”! Tânăra a reuşit să scape de kilogramele în plus şi a impresionat cu noua ei siluetă.

Feli Donose, apariţie de senzaţie în Finala de la ”Vocea României”! Cântăreaţa a scăpat de kilogramele în plus şi a uimit cu noua siluetă

Ioana Ignat a izbucnit în plâns în finala ”Vocea României”! ”Vinovat” e chiar antrenorul ei, Marius Moga

Ioana Ignat, concurenta lui Marius Moga în finala ”Vocea României”, a izbucnit în lacrimi pe scenă. ”Vinovat” de faptul că tânăra nu s-a mai putut stăpâni a fost chiar antrenorul ei.

Ioana Ignat a izbucnit în plâns în finala ”Vocea României”! ”Vinovat” e chiar antrenorul ei, Marius Moga

Ultima oră: L-au trimis pe ”culoarul morţii”! Am obţinut mărturii exclusive despre Ionuţ Gologan

CANCAN.ro a aflat ce se întâmplă acum cu Ionuţ Gologan, românul condamnat la moarte în Malaezia. Tânărul, care este închis în ”Culoarul morţii”, aşa cum este cunoscută zona din închisoare în care se află, are parte de condiţii vitrege după gratii (SuperPromotia "10 zile de Craciun" pe PARFUMERIA.RO: 10 zile de preturi top pentru ultimele parfumuri si cosmetice, cu livrare....cadou!)

 

 Ultima oră: L-au trimis pe ”culoarul morţii”! Am obţinut mărturii exclusive despre Ionuţ Gologan

Nici el nu mai e ce-a fost odată! Tudor Chirilă, nostalgic după viaţa de burlac

Tudor Chirilă resimte din plin responsabilităţile vieţii de familie şi sunt momente în care simte dorul vieţii de burlac.

Nici el nu mai e ce-a fost odată! Tudor Chirilă, nostalgic după viaţa de burlac

Unde creşte puştiul de 6 ani care şi-a scos surorile din flăcări. Gigi Becali i-a promis o casă, dar…

În ajunul sărbătorii de Sfântul Nicolae, un copil de doar şase ani a dat dovadă de un curaj ieşit din comun, cu care uneori nici cei mai neînfricaţi dintre noi nu se pot lăuda nici într-o viaţă de om. Pe atunci, Emanuel Bojian îşi salva cele două surioare de la moarte şi le scotea din locuinţa în flăcări pe Ioana şi Amalia, în vârstă de 1 an şi trei luni şi, respectiv, 3 luni de zile. 

Unde creşte puştiul de 6 ani care şi-a scos surorile din flăcări. Gigi Becali i-a promis o casă, dar…

Ele sunt cele patru finaliste ”Bravo, ai stil”! Cine sunt fetele care au intrat în bătălia pentru 100.000 de lei şi o carieră în televiziune

Ilinca Vandici le-a prezentat prietenilor cele patru finaliste ale competiţiei ”Bravo, ai stil”. Fetele se vor lupta pentru câştigarea titlului emisiunii, dar şi un premiu în valoare de 100.000 de lei şi o carieră în televiziune.

Ele sunt cele patru finaliste ”Bravo, ai stil”! Cine sunt fetele care au intrat în bătălia pentru  100.000 de lei şi o carieră în televiziune

Anamaria Prodan e foarte hotărâtă: “Niciodată nu o să renunţ la look-ul meu”

Anamaria Prodan susţine că se simte bine în pielea ei şi este hotărâtă să nu renunţe la look-ul ei, deşi a primit foarte multe critici de-a lungul timpului. (SuperPromotia "10 zile de Craciun" pe PARFUMERIA.RO: 10 zile de preturi top pentru ultimele parfumuri si cosmetice, cu livrare....cadou!)

Anamaria Prodan e foarte hotărâtă: “Niciodată nu o să renunţ la look-ul meu”

Vica este de 20 de ani în România dar… A recunoscut ceea ce mulţi bănuiau

Cine avea vreun dubiu că Vicăi nu-i place să gătească s-a înşelat şi asta pentru că deşi e mereu pe fugă îşi face timp şi pentru a prepara delicatese pentru cei dragi.

Vica este de 20 de ani în România dar... A recunoscut ceea ce mulţi bănuiau

Cele mai eficiente metode pentru a rămâne veşnic tânără. Cum să încetinim îmbătrânirea

Chiar dacă este un proces natural şi inevitabil, a îmbătrâni pare să fie în societatea actuală un fenomen care trebuie evitat sau încetinit cu orice preţ. Iată ce alimente trebuie să consumăm ca să incetinim procesul de îmbătrânire. Dr. Mihaela bilic, medic primar nutriţie, a prezentat pentru revista Ciao! secretele cu care putem încetini acest proces ireversibil. (SuperPromotia "10 zile de Craciun" pe PARFUMERIA.RO: 10 zile de preturi top pentru ultimele parfumuri si cosmetice, cu livrare....cadou!)

Cele mai eficiente metode pentru a rămâne veşnic tânără. Cum să încetinim îmbătrânirea

Lavinia, ce zici de asta? Oana Sîrbu, mărturii sincere despre relaţia cu Ştefan Bănică jr.

Oana Sîrbu şi Ştefan Bănică jr. au rămas în memoria tuturor cu povestea de dragoste pe care au trăit-o împreună în filmul ”Liceenii”. Deşi au trecut aproape 30 de ani de atunci, artista a mărturisit că încă păstrează legătura cu fostul soţ al Andreei Marin, cu care are o legătură specială.

Lavinia, ce zici de asta? Oana Sîrbu, mărturii sincere despre relaţia cu Ştefan Bănică jr.

Mesaj disperat al fiului uneia dintre cele 5 femei bătute crunt şi jefuite la Botoşani: ”Ofer recompensă celui care…”

Încident şocant la Botoşani! Cinci femei au fost bătute cu bestialitate şi tâlhărite. Fiul uneia dintre ele a făcut un apel disperat pentru a-i găsi pe cei care i-au băgat mama în spital.
 

Mesaj disperat al fiului uneia dintre cele 5 femei bătute crunt şi jefuite la Botoşani: ”Ofer recompensă celui care...”

Andreea Bănică e mereu zâmbitoare şi plină de energie, dar nimeni nu ştia ce secret dureros ascunde: ”Mă stresez foarte tare!”

Andreea Bănică este mereu zâmbitoare şi mărturiseşte că trăieşte cea mai frumoasă perioadă din viaţa ei, însă nimeni nu ştia ce secret dureros ascunde. Artista a mărturisit că aceasta este prima ei grijă în această perioadă şi că o stresează foarte tare.

Andreea Bănică e mereu zâmbitoare şi plină de energie, dar nimeni nu ştia ce secret dureros ascunde: ”Mă stresez foarte tare!”

A făcut-o şi pe asta! Roxana Vancea şi-a arătat fluturele din chiloţei

Roxana Vancea este una dintre cele mai dorite burlăciţe din peisajul monden autohton. Lipsită de inhibiţii, bruneta nu pierde nico ocazie de a încinge fantezia bărbaţilor.

A făcut-o şi pe asta! Roxana Vancea şi-a arătat fluturele din chiloţei

Andreea Bănică şi-a scos băieţelul la plimbare! Vedeta le-a arătat cum îl duce în braţe pentru a-i fi mai uşoară plimbarea: ”Aşa m-am gândit să-l port”

Andreea Bănică este extrem de fericită după ce fiul ei, Noah Andrei, a venit pe lume. Artista a sărbătorit împlinirea primei luni din viaţa bebeluşului cu o plimbare, iar pentru a-i fi mai uşor să-l poarte s-a inspirat de la animale.

Andreea Bănică şi-a scos băieţelul la plimbare! Vedeta le-a arătat cum îl duce în braţe pentru a-i fi mai uşoară plimbarea: ”Aşa m-am gândit să-l port”

Această femeie se poate transforma în orice vedetă îşi doreşte! Asemănările sunt uluitoare!

Lucia Pittalis este o pictoriţă care adoră teatrul, cinematografia şi muzica. Femeia realizează portrete şi se poate transforma în orice celebritate îşi doreşte cu ajutorul machiajului.

Această femeie se poate transforma în orice vedetă îşi doreşte! Asemănările sunt uluitoare!

Aşa a reuşit ANDREEA BERECLEANU să dea jos opt kilograme! Iată ce a mâncat

Andreea Berecleanu are 41 de ani, 1,71 m şi poartă măsura XS la haine. Vedeta a dezvăluit cum a reuşit să slăbească opt kilograme.

Aşa a reuşit ANDREEA BERECLEANU să dea jos opt kilograme! Iată ce a mâncat

NICOLETA NUCĂ, schimbare radicală de look. A rămas cu părul scurt, dar…

Nicoleta Nucă se pregăteşte pentru sărbătorile de Crăciun şi sfârşitul anului, pentru concertele şi evenimentele la care va lua parte. Special pentru fanii ei, Nicoleta Nucă a recurs la o schimbare radicală de look, care însă o prinde extrem de bine, pentru că fanii ei au fost absolut încântaţi.

NICOLETA NUCĂ, schimbare radicală de look. A rămas cu părul scurt, dar...

Prima declaraţie a Antoniei după ce a ajuns cu Akim acasă: ”Ne îngrijorează sănătatea copiilor noştri”

Antonia şi Alex Velea sunt în al noulea ce de când pe lume a venit şi cel de-al doilea lor băieţel, Akim. Artista a revenit în mediul online şi le-a vorbit prietenilor ei despre sănătatea copiilor.

Prima declaraţie a Antoniei după ce a ajuns cu Akim acasă: ”Ne îngrijorează sănătatea copiilor noştri”

Misterul a fost elucidat! El este bărbatul cu care se iubeşte CRISTINA de la ”Bravo, ai stil”

Cristina Mihaela Dorobanţu este una dintre cele mai controversate concurente de la emisiunea ”Bravo, ai stil!” şi luptă din răsputeri pentru a câştiga marele premiu de 100.000 de lei.

Misterul a fost elucidat! El este bărbatul cu care se iubeşte CRISTINA de la ”Bravo, ai stil”

Mulţi văd, puţini pricep! Monica Gabor, dată de gol că plănuieşte căsătoria cu Mr. Pink. Detaliul care a trădat-o

Monica Gabor a vorbit din nou românilor, care au fost curioşi să afle detalii despre viaţa ei din America, despre relaţiile cu Mr. Pink, cu Irinel Columbeanu şi cu fiica ei, Irina. A fost întrebată dacă se vede din nou mireasă şi mamă, însă puţini au observat detaliul care trădează intenţiile din spatele vorbelor.

Mulţi văd, puţini pricep! Monica Gabor, dată de gol că plănuieşte căsătoria cu Mr. Pink. Detaliul care a trădat-o

Premieră medicală! O femeie a născut după ce a făcut chimioterapie

O tânără, în vârstă de 24 de ani, a devenit mămică, chiar dacă fertilitatea ei a fost pierdută după ce a făcut chimioterapie. Moaza Al Matrooshi este prima femeie din lume care a suferit de beta talasemie şi născut un copil, potrivit agerpres.ro.
 

Premieră medicală! O femeie a născut după ce a făcut chimioterapie

Şi-a vândut deja Alexandra virginitatea? Românca a fost fotografiată sărbătorind: „Noaptea trecută…”

Românca Alexandra a publicat pe contul ei de Instagram o poză cu o şampanie de lux, lansând astfel ipotezele că ar fi încheiat deja "afacerea". Alexandra anunţase la un post tv britanic că îşi vinde virginitatea, preţul minim pe care hotărâse să îl accepte pentru acest lucru fiind de 1 milion de euro.

Şi-a vândut deja Alexandra virginitatea? Românca a fost fotografiată sărbătorind: "Noaptea trecută..."

SMILEY s-a tuns! Cum arată acum cântăreţul

Smiley s-a hotărât să se tundă. Cântăreţul a publicat pe pagina lui de Facebook o fotografie chiar de dinainte de tuns, în care pare pregătit să îşi schimbe frizura.

SMILEY s-a tuns! Cum arată acum cântăreţul

Fiul doctorului BURNEI a făcut mărturisiri! Ce a declarat despre situaţia în care se află tatăl său:’’Plângem, jelim…‘’

Cristian Burnei, fiul doctorului Gheorghe Burnei, şi el medic, specialist în ortopedie-traumatologie, face declaraţii uimitoare. Tatăl său a şocat o ţară întreagă fiind acuzat de luare de mită, dar şi că ar fi efectuat zeci de operaţii-experiment pe mai mulţi copii.

Fiul doctorului BURNEI a făcut mărturisiri! Ce a declarat despre situaţia în care se află tatăl său:’’Plângem, jelim...‘’

Veste bună pentru români înainte de sărbătorile de iarnă! KLAUS IOHANNIS a anunţat că se vor mări salariile

Românii au motive de fericire chiar înainte de sărbătorile de iarnă, Preşedintele Klaus Iohannis a dat o veste bună.

Veste bună pentru români înainte de sărbătorile de iarnă! KLAUS IOHANNIS a anunţat că se vor mări salariile

ALINA EREMIA şi-a schimbat look-ul şi s-a pozat în sutien! Imaginea care a pus bărbaţii pe jar

Alina Eremia este una dintre artistele din România care se bucură de un real succes, dobândindu-l într-un timp relativ scurt. Vedeta a reuşit să intre la inimile fanilor, atât prin calităţile sale profesionale, cât şi prin aspectul său fizic.

ALINA EREMIA şi-a schimbat look-ul şi s-a pozat în sutien! Imaginea care a pus bărbaţii pe jar

Fosta iubită a lui LEO DE LA STREHAIA a rămas însărcinată! Ce decizie radicală a luat JASMINE

Jasmine, cea mai cunoscută dansatoare din buric din România, nu mai este o apariţie, cum era odată, au apus vremurile când era ”prinţesa” lui Leo de la Strehaia!

Fosta iubită a lui LEO DE LA STREHAIA a rămas însărcinată! Ce decizie radicală a luat JASMINE

ADELA POPESCU îi bate deja apropouri lui RADU VÂLCAN! Ce îşi doreşte în dar de Crăciun

Anul 2016 a fost unul plin de împliniri pe plan profesional, dar şi personal, pentru Adela Popescu. După ce şi-a găsit fericirea alături de Radu Vâlcan şi şi-au unit destinele, a venit firesc momentul pentru următoarea etapă: aceea de a deveni mămică!

ADELA POPESCU îi bate deja apropouri lui RADU VÂLCAN! Ce îşi doreşte în dar de Crăciun

MONICA GABOR a spus adevărul. A vorbit despre sarcină: „În acest moment…“

În acestă vineri, Monica Gabor a intrat în direct cu fanii săi, cărora le-a răspuns la toate curiozităţile, prin intermediul unui live printr-o aplicaţie online.

MONICA GABOR a spus adevărul. A vorbit despre sarcină: „În acest moment...“

Un nou deces a avut loc! MONICA POP a făcut anunţul:”A murit!”

Medicul Monica Pop are un mesaj dur pentru cei care se opun vaccinării. Unii copii mor din cauza rujeolei, iar mulţi dintre părinţi se opun vaccinării.

Un nou deces a avut loc! MONICA POP a făcut anunţul:''A murit!''

MARGHERITA a şocat pe toată lumea! Ce veste a dat fata Clejanilor:’’Îmi doresc…‘’

Ioniţă şi Vicorica de la Clejani sunt foarte mândri de cei doi copii pe care îi au, Margherita şi Fulgy. Margherita de la Clejani este una dintre cele mai râvnite vedete de la noi. Cântăreaţa are mulţi admiratori care şi-ar dori să o cunoască mai bine, dar deocamdată niciunul nu i-a ”furat” inima.

MARGHERITA a şocat pe toată lumea! Ce veste a dat fata Clejanilor:’’Îmi doresc...‘’

Se întâmplă! Iată cât de departe a ajuns tehnologia. Pachetele vor fi livrate de acum cu… drona

Un anunţ făcut în urmă cu doar o zi a luat pe toată lumea prin surprindere, iar de acum mai multe companii care asigură transportul coletelor le vor livra pe acestea cu ajutorul mai multor drone, pentru care vor folosi un culoar aerian de 15 kilometri.

Se întâmplă! Iată cât de departe a ajuns tehnologia. Pachetele vor fi livrate de acum cu... drona

După un an jumătate de relaţie, ANDREEA BĂLAN abia acum a făcut anunţul:’’ În ianuarie…‘’

Andreea Bălan trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu George Burcea, relaţia lor a devenit şi mai solidă după ce s-a născut fetiţa lor, Ella. Cei doi şi-au dorit foarte tare acest copil şi se bucură din plin de clipele petrecute alături de micuţă.

După un an jumătate de relaţie, ANDREEA BĂLAN abia acum a făcut anunţul:’’ În ianuarie…‘’

ANDREEA MARIN a anunţat decizia după ziua fiicei sale! Ce se va întâmpla cu VIOLETA

Anul acesta a adus, din nefericire, două momente triste în viaţa Andreei Marin, fiindcă la începutul anului şi-a pierdut tatăl, iar recent a anunţat că va divorţa de Tuncay Ozturk, cel cu care visa să aibă încă un copil şi alături de care îşi formase o familie frumoasă, împreună cu fetiţa ce-i poartă numele bunicii pe care nu a avut şansa să o cunoască.

ANDREEA MARIN a anunţat decizia după ziua fiicei sale! Ce se va întâmpla cu VIOLETA

GIGI BECALI rupe tăcerea în privinţa milionarului DAN ADAMESCU! „E bolnav, pe moarte…”

Dan Adamescu se află încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde execută pedeapsa de patru ani şi patru luni de închisoare, primită pentru că a intervenit la judecători să obţină decizii favorabile în mai multe dosare de insolvenţă.

GIGI BECALI rupe tăcerea în privinţa milionarului DAN ADAMESCU! "E bolnav, pe moarte..."

Ce aşteaptă IULIA VÂNTUR de la Moş Crăciun! Vedeta are o cerinţă mai specială:’’Te rog adu-mi-l înapoi!‘’

Iulia Vântur trece printr-o perioadă fericită, vedeta s-a lansat un album musical în hindi. Deşi relaţia cu Salman Khan este în continuare un adevărat mister, Iulia se declară o femeie împlinită. Sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, iar vedeta noastră a spus cee ace îşi doreşte de la Moş Crăciun.

Ce aşteaptă IULIA VÂNTUR de la Moş Crăciun! Vedeta are o cerinţă mai specială:’’Te rog adu-mi-l înapoi!‘’

Au încercat să fie inventivi, dar nu prea le-a reuşit Acestea sunt cele mai ridicole feluri de mâncare servite de restaurante în 2016

Nimeni nu a spus că e simplu să serveşti aceleaşi feluri de mâncare şi să fii în acelaşi timp şi inventiv în ceea ce priveşte aranjarea pe farfurie a alimentelor, dar aceste restaurante au dus la extrem anumite preparate.

Au încercat să fie inventivi, dar nu prea le-a reuşit Acestea sunt cele mai ridicole feluri de mâncare servite de restaurante în 2016