CELE MAI NOI ARTICOLE

Frumuseţea are preţul ei! MARIA SIMION a recunoscut că face ASTA pentru a arăta bine

Femeile fac tot posibilul pentru a arăta cât mai bine şi pentru acest lucru petrec multe ore în saloanele de înfrumuseţare.

Frumuseţea are preţul ei! MARIA SIMION a recunoscut că face ASTA pentru a arăta bine

Nimeni nu a ştiut asta, dar iată care e marele regret al FLAVIEI de la „Neatza“: „Mi-am dat seama…“

Puţini ştiu că asistenta de la emisiunea „Neatza cu Răzvan şi Dani” a călătorit prin toată lumea pentru şi asta pentru că a participat la numeroase concursuri, ea fiind balerină profesionistă. Cu toate că a avut pe atunci parte de experienţe de neuitat, Flavia are şi un mare regret.

Nimeni nu a ştiut asta, dar iată care e marele regret al FLAVIEI de la „Neatza“: „Mi-am dat seama...“

S-a întâmplat în acestă seară! AMI a făcut anunţul, iar fanii i-au felicitat: ”Casă de piatră şi…”

Ami a venit în Bucureşti la sfârşitul anului 2011, unde a activat în trupa de backing vocals a Paulei Seling şi a participat la prima ediţie a concursului X Factor, având-o chiar jurat pe Paula. Anul trecut, Ami a participat la „Ferma vedetelor”, acolo unde a devenit unul dintre cele mai îndrăgite personaje. Ami a rezistat în show, până aproape de finală.

S-a întâmplat în acestă seară! AMI a făcut anunţul, iar fanii i-au felicitat: ''Casă de piatră şi...''

ANDREEA MARIN, selfie la piscină! Cum arată vedeta în costum de baie

Andreea Marin este una dintre cele mai apreciate prezentatoare tv din România. ''Zâna surprizelor'' trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu turcul Tuncay Ozturk, de care este foarte îndrăgostită.

ANDREEA MARIN, selfie la piscină! Cum arată vedeta în costum de baie

Record în fotbalul românesc! Cu câte milioane de euro l-a vândut Gigi Becali pe Nicuşor Stanciu

Gigi Becali l-a vândut pe Nicuşor Stanciu cu 10 milioane de euro, un nou record în fotbalul românesc. Becali a bătut palma cu Anderlecht Bruxelles şi va încasa cea mai mare sumă din istorie pe care a luat-o vreo echipă românească pe un fotbalist.

Record în fotbalul românesc! Cu câte milioane de euro l-a vândut Gigi Becali pe Nicuşor Stanciu

Gigi Becali, dat în judecată după ce…Ce riscă milionarul

Gigi Becali a aflat foarte recent că va fi chemat din nou în instanţă după ce deputatul Remus Cernea a depus e la Tribunalul Bucureşti o cerere de chemare în judecată a latifundiarului. Acesta îl acuză pe Gigi Becali de "atac la persoană" şi a adăugat că va solicita instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de "50.000 euro (...) reprezentând despăgubiri pentru daunele morale aduse imaginii, onoarei şi reputaţiei", potrivit Agerpres.

Gigi Becali, dat în judecată după ce...Ce riscă milionarul

CANCAN.ro l-a găsit pe celebrul broker fugar Cristian Sima. A jucat la cazino până la 6 dimineaţa!

Vreme de patru ani a fost unul dintre cei mai căutaţi români. În octombrie 2012, brokerul Cristian Sima fugea din România, iar în urma lui mai multe persoane publice se plângeau că au fost înşelate. Suma vehiculată atunci ca prejudiciu a fost de 20 de milioane de euro! Sima îi convisese pe Tudor Chirilă, Andreea Raicu sau pe ex-ministrul Daniel Dăianu (lista e însă mult mai lungă) să le ”investească” banii la bursă, dar a pierdut tot după care s-a ”evaporat”! CANCAN.ro a dat ”lovitura” şi l-a descoperit pe Cristian Sima la... Bucureşti, unde s-a întors zilele acestea, în mare secret!

CANCAN.ro l-a găsit pe celebrul broker fugar Cristian Sima. A jucat la cazino până la 6 dimineaţa!

5 metode simple prin care poţi să arzi mai multe calorii şi să slăbeşti

Cum slăbesc mai repede? Care este cea mai bună dietă? Cum fac să încap în hainele din adolescenţă? Răspunsul e simplu: mănâncă echilibrat şi nu lăsa să treacă nicio zi fără să faci sport. Ai grijă ca meniurile tale să conţină peşte, ouă, lactate slabe, legume, fructe, cereale integrale, bea multă apă şi în fiecare zi, alocă 20 de minute pentru sport.

5 metode simple prin care poţi să arzi mai multe calorii şi să slăbeşti

Şi vedetele au avut porecle! N-o să-ţi vină să crezi cum erau numite

Aproape fiecare om de pe planetă are o poreclă, un nume de scenă sau un alint. Însă, de multe ori, vedetele încearcă, pe cât posibil, să nu se afle în public ce poreclă au. Sunt vedete care însă nu au nici o problemă să recunoască ce porecle au avut în copilărie…

Şi vedetele au avut porecle! N-o să-ţi vină să crezi cum erau numite

INNA a dat cărţile pe faţă! Cum a răspuns la întrebarea dacă vrea să fie mamă

INNA, acum şi jurată la “Vocea României Junior’, un show plin de emoţii care începe în toamnă la PRO TV, a acordat un interviu pentru revista Ciao.

INNA a dat cărţile pe faţă! Cum a răspuns la întrebarea dacă vrea să fie mamă

A vrut să o ţină ascunsă pe noua iubită! VÂRCIU a înnebunit când…

Sâmbătă, Mamaia, zona cluburilor, după-amiază. Liviu Vârciu (35 ani), la bustul gol ca un adevărat lord prin staţiune, se plimba agale cu o domnişoară de gât, cu corpul lui lipit de al ei, şi invers.

A vrut să o ţină ascunsă pe noua iubită! VÂRCIU a înnebunit când...

Primele imagini cu ANDRA şi MĂRUŢĂ de la nunta lui WHAT’S UP! Cum s-au îmbrăcat cei doi naşi

What's Up şi iubita sa, Simina, sărbătoresc astăzi cel mai important moment din viaţa lor, cei doi îşi unesc destinele civil şi religios. Cei doi miri i-au ales ca naşi pe Andra şi Cătălin Măruţă.

Primele imagini cu ANDRA şi MĂRUŢĂ de la nunta lui WHAT'S UP! Cum s-au îmbrăcat cei doi naşi

ANGELINA JOLIE şi-a schimbat profesia! Vedeta a renunţat la Hollywood pentru a fi…

Încă din luna mai, Angelina Jolie a devenit profesoară la London School of Economics în cadrul programului de master „Femei, Pace şi Securitate”.  În curând vedeta va preda şi la alte universităţi, potrivit mediafax.ro.

ANGELINA JOLIE şi-a schimbat profesia! Vedeta a renunţat la Hollywood pentru a fi...

DANIELA CRUDU nu se mai opreşte din slăbit! A pozat într-un costum de baie sexy, dar fanii i-au sărit în cap! „Eşti prea schiloadă!”

Daniela Crudu se numără printre cele mai sexy vedete din showbiz-ul autohton. Bruneta stârneşte imaginaţia bărbaţilor în ipostazele în care se fotografiază, dar şi cu mişcările provocatoare pe care le execută în ringul de dans al emisiunii în care apare pe post de asistentă TV.

DANIELA CRUDU nu se mai opreşte din slăbit! A pozat într-un costum de baie sexy, dar fanii i-au sărit în cap! "Eşti prea schiloadă!"

După ce s-a despărţit de CASPER SMART, JENNIFER LOPEZ s-a afişat în public cu… fostul soţ!

Cu siguranţă vestea că Jennifer Lopez şi mai tânărul său iubit nu mai formează un cuplu a fost una tristă pentru fanii cântăreţei, mai ales că toată lumea spera ca aceştia să facă pasul cel mare.

După ce s-a despărţit de CASPER SMART, JENNIFER LOPEZ s-a afişat în public cu... fostul soţ!

Ultima oră: SIMONA HALEP, în pericol din cauza virusului ZIKA!

Mai mulţi sportivi din întreaga lume, printre care şi jucătoarea română de tenis Simona Halep, au absentat de la Jocurile Olimpice de la Rio, pe fondul informaţiilor privind răspândirea virusului Zika, transmis la om prin înţepătura de ţânţar din familia Aedes aegypti, în timp ce alţi concurenţi, care au participat la Olimpiadă, şi-au luat măsuri suplimentare de protecţie.

Ultima oră: SIMONA HALEP, în pericol din cauza virusului ZIKA!

Românca ASTA a înnebunit naţionala Germaniei cu formele ei! Cum mai arată SILVANA BRĂGARU, femeia cu unii dintre cei mai mari sâni naturali din Europa!

Tânăra din Târgu Jiu a locuit mai mulţi ani în Nürnberg, iar acum s-a mutat la Erlangen, şi a intrat în imaginaţia tuturor după ce a câştigat la începutul lui 2009 concursul ziarului Bild pentru fata anului.

Românca ASTA a înnebunit naţionala Germaniei cu formele ei! Cum mai arată SILVANA BRĂGARU, femeia cu unii dintre cei mai mari sâni naturali din Europa!

NICOLAE STANCIU, declaraţie de dragoste emoţionantă pentru iubita sa, ANDREEA BELDEAN! „M-aş duce şi în Iad doar pentru ca…”

Andreea Beldean, iubita lui Nicolae Stanciu, a terminat liceul în vara anului trecut şi, de atunci, cei doi locuiesc împreună. Andreea este, probabil, cea mai tânără dintre iubitele de fotbalişti ai Naţionalei, ceea ce pe Stanciu nu are de ce să îl deranjeze.

NICOLAE STANCIU, declaraţie de dragoste emoţionantă pentru iubita sa, ANDREEA BELDEAN! "M-aş duce şi în Iad doar pentru ca..."

Declaraţie ŞOCANTĂ din partea lui ADRIAN ŢUŢU, primul câştigător de la „Românii au talent”! Artistul a folosit cuvinte vulgare la adresa celor care îl critică!

Adrian Ţuţu a debutat în 2011 în cadrul show-ului „Românii au talent“, atunci când a câştigat marele premiu, iar de atunci a colaborat cu artişti precum Nicola, Anca Badiu, Xonia, Boier Bibescu, Stella, Doddy şi Ana Baniciu.

Declaraţie ŞOCANTĂ din partea lui ADRIAN ŢUŢU, primul câştigător de la „Românii au talent”! Artistul a folosit cuvinte vulgare la adresa celor care îl critică!

Se pregăteşte LORA să devină mămică? VEZI detaliul care le-a dat de gândit fanilor! „A început să se vadă burtica!”

Lora trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu managerul ei, Ionuţ Ghenu, alături de care îşi doreşte să ajungă la bătrâneţe. Vedeta a spus în nenumărate rânduri că s-ar simţi pe deplin împlinită, în momentul în care ar avea şi un copil.

Se pregăteşte LORA să devină mămică? VEZI detaliul care le-a dat de gândit fanilor! "A început să se vadă burtica!"

OANA ZĂVORANU s-a pozat AŞA în toiul nopţii, dar când s-au uitat toţi la decolteul ei…

Oana Zăvoranu este mândră de modul în care arată şi nu se sfieşte să se pozeze în ipostaze provocatoare.

OANA ZĂVORANU s-a pozat AŞA în toiul nopţii, dar când s-au uitat toţi la decolteul ei...

”Dati share să vadă toată ţara ce mizerii face omul”. Un braşovean şi-a vândut maşina, care avea 217.000 km. E uluitor ce s-a întâmplat după trei zile

Alex, un utilizator de Facebook, a folosit contul său de pe reţeaua socială pentru a atrage atenţia asupra experienţei sale neplăcute cu un bişniţar, care i-a cumpărat maşina după ce pusese anunţul pe un site online.

”Dati share să vadă toată ţara ce mizerii face omul". Un braşovean şi-a vândut maşina, care avea 217.000 km. E uluitor ce s-a întâmplat după trei zile

Adelina a ”rupt-o” cu Speak! Este prima dovadă că Pestriţa şi fostul iubit au întrerupt orice legătură

Un cititor vigilent al CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, ne-a trimis dovada că problemele dintre Adelina şi Speak s-au "mutat" şi în online.

Adelina a ”rupt-o” cu Speak! Este prima dovadă că Pestriţa şi fostul iubit au întrerupt orice legătură

ADELINA PESTRIŢU a anunţat ASTA, iar ANDREEA BĂNICĂ nu s-a putut abţine! Ce i-a scris cântăreaţa

Chiar şi după apariţia fotografiilor în care Adelina, alături de părinţii ei, mută lucrurile înapoi în locul unde stătea bruneta înainte de a se muta cu Speak, tăcerea planează asupra despărţirii celor doi.

ADELINA PESTRIŢU a anunţat ASTA, iar ANDREEA BĂNICĂ nu s-a putut abţine! Ce i-a scris cântăreaţa

Poliţia a intrat pe fir! Părintele SMURD-ului, terorizat pe Facebook de un copil!

În urmă cu doi ani, medicul Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, s-a trezit cu un cont fals pe reţeaua de socializare Facebook. Pagina respectivă a adunat nu mai puţin de 80.000 de fani, care comentau la postările persoanei care se dădea drept Raed Arafat.  La cea vreme, doctorul nu avea cont personal de Facebook.

Poliţia a intrat pe fir! Părintele SMURD-ului, terorizat pe Facebook de un copil!

La ELE succesul nu ţine cont de nimic! Nu o să ghiceşti cât au în înălţime aceste vedete

Se spune că esenţele tari în sticluţe mici se ţin. Unele dintre vedetele noastre autohtone deşi nu au înălţimea unui fotomodel, au cariere de succes, iar publicul le îndrăgeşte şi le apreciază pentru munca pe care o depun. Iată care sunt acestea.

La ELE succesul nu ţine cont de nimic! Nu o să ghiceşti cât au în înălţime aceste vedete

ANTONIA, viaţă ca în filme! Uite tot ce nu ştiai despre artistă

Pînă  la vîrsta de 27 de ani, cît are în prezent, Antoniei – pe numele ei complet, Antonia Clara Iacobescu – i s-au întîmplat atîtea lucruri, şi fericite, şi mai puţin fericite, încît s-ar putea face deja un film după viaţa ei.

ANTONIA, viaţă ca în filme! Uite tot ce nu ştiai despre artistă

Cum l-a fermecat ”Regina de la Madrid” pe nemilosul Hanea! Fabuloasa poveste de dragoste dintre ”Bonnie şi Clyde ai României”

Cancan.ro a aflat secretele unuia dintre cele mai spectaculoase cupluri care au existat vreodată în sferele înalte ale mafiei româneşti de peste hotare. El, Dorel Hanea, un infractor nemilos, celebru în străinătate, mort în condiţii suspecte într-un hotel din Mexic, iar ea, Alina Stoica, zisă şi Regina de la Madrid, prima femeie lider interlop din România, au împărţit, timp de şase ani, atât patul cât şi străzile rău famate din capitala Spaniei.

Cum l-a fermecat ”Regina de la Madrid” pe nemilosul Hanea! Fabuloasa poveste de dragoste dintre ”Bonnie şi Clyde ai României”

HOROSCOP 28 AUGUST! Racii trebuie să se destindă mai mult alături de prieteni

Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. (Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro).

HOROSCOP 28 AUGUST! Racii trebuie să se destindă mai mult alături de prieteni

Şi-au jurat iubire, dar destinul a ales altceva. Cu el urma să se mărite Andreea Bălan!

Puţină lume mai ţine minte că, înainte de a fi cu George Burcea, americanul Michael sau Keo, Andreea Bălan a fost la un pas să ajungă în faţa altarului cu un alt bărbat, pe nume Teo Păcurar.

Şi-au jurat iubire, dar destinul a ales altceva. Cu el urma să se mărite Andreea Bălan!

Telenovelă de zile mari în lumea bună! A făcut super-nuntă în urmă o lună, iar acum a fugit de acasă cu… moştenitorul BGS!

La începutul acestui an, CANCAN.ro, site-ul numărul 1 din România, vă prezenta povestea fostei „cumnate“ a Simonei Pătruleasa şi pe cea a fiului proprietarului BGS, cea mai mare companie de securitate de la noi din ţară (citeşte AICI), cei care chiar de Ziua Îndrăgostiţilor puneau capăt poveştii de iubire.

Telenovelă de zile mari în lumea bună! A făcut super-nuntă în urmă o lună, iar acum a fugit de acasă cu… moştenitorul BGS!

Imaginile care arată că lumea interlopă e o ”bombă cu ceas”. Corduneanu, Clămparu şi Ghenosu au făcut ”frăţia anti-Bucureşti”!

Costel, fratele lui Adrian Corduneanu, şi-a sfidat rivalii din lumea interlopă chiar în fieful lor. Bărbatul, care a fost condamnat recent la 8 ani de închisoare şi care a reprezentat în trecut România la două Jocuri Olimpice, concurând la lupte libere, a descins într-un club de manele din Bucureşti, acolo unde i-a cântat Adi Minune.
 

Imaginile care arată că lumea interlopă e o ”bombă cu ceas”. Corduneanu, Clămparu şi Ghenosu au făcut ”frăţia anti-Bucureşti”!

GIULIA ANGHELESCU, moment de sinceritate! Care este cea mai arzătoare dorinţă a ei

Cu siguranţă că multă lume îşi aminteşte de perioada în care formaţia Candy făcea furori, iar toţi adolescenţii le fredonau piesele. Multe dintre fetiţele de atunci o copiau pe Giulia Anghelescu şi îşi făceau codiţe afro pentru a semăna cu ea. Timpul a trecut, iar adolescenta Giulia s-a transformat în soţie şi mămică cu acte în regulă, iar acum rememorează cu drag momentele în care cânta alături de colegele ei: Claudia şi Selena.

GIULIA ANGHELESCU, moment de sinceritate! Care este cea mai arzătoare dorinţă a ei

SPEAK, pasionat de trofee! Ce a spus după ce toţi l-au întrebat dacă s-a despărţit de ADELINA

Speak şi Adelina erau unul dintre cele mai apreciate cupluri din showbiz-ul autohton. De când Cancan.ro, site-ul nr 1 din România a filmat-o pe Adelina cărând bagaje împreună cu părinţii ei, cei doi nu au dorit să comenteze nimic.

SPEAK, pasionat de trofee! Ce a spus după ce toţi l-au întrebat dacă s-a despărţit de ADELINA

”Ce greu e”. Ce a făcut Adelina Pestriţu după ce şi-a făcut bagajele şi a plecat din casa în care stătea cu Speak

Adelina Pestriţu este în centrul atenţiei după ce a fost filmată de CANCAN.ro, în timp ce părinţii ei o ajutau să care bagajele din locuinţa care stătea cu Speak. Deşi a fost întrebată de mai multe ori, vedeta a refuzat să răspundă la orice întrebare legată de Speak.

”Ce greu e”. Ce a făcut Adelina Pestriţu după ce şi-a făcut bagajele şi a plecat din casa în care stătea cu Speak

Video! Sute de persoane scoase afară de la Romexpo, după ce pompierii…

Câteva sute de persoane care participau, sâmbătă, la prima ediţie a conferinţei YouMeet, organizată de fanii YouTube, au fost evacuate din sala Mihai Eminescu a complexului expoziţional Romexpo, după ce pompierii au constatat că numărul de persoane a depăşit cu mult capacitatea sălii, arată ISU Bucureşti-Ilfov.

Video! Sute de persoane scoase afară de la Romexpo, după ce pompierii...

DANA SĂVUICĂ a spart gheaţa şi a pozat goală! Uite cum arăta vedeta în costumul Evei

Prima care s-a încumetat să pozeze, însă, nud pentru ediţia locală a revistei Playboy a fost Dana Săvuică. Pictorialul fierbinte i-a adus un succes teribil, blonda devenind celebră imediat după apariţia în revista destinată bărbaţilor.

DANA SĂVUICĂ a spart gheaţa şi a pozat goală! Uite cum arăta vedeta în costumul Evei

FOTO! “Tânără sexy, caut un bărbat care să mă lase gravidă!” Ce s-a întâmplat după ce o tânără a postat un astfel de mesaj pe internet

O tânără din Rusia a postat pe un site de socializare un mesaj prin care anunţa că îşi caută un bărbat cu care, chiar dacă nu ajunge să aibă o relaţie stabilă, să poată face un copil. Blonda vrea să scape astfel de insistenţele mamei sale.

FOTO! “Tânără sexy, caut un bărbat care să mă lase gravidă!” Ce s-a întâmplat după ce o tânără a postat un astfel de mesaj pe internet

N-o să ghiciţi la ce pofteşte BIANCA DRĂGUŞANU. Nu este vorba de niciun aliment: ”Singura mea poftă…”

Bianca Drăguşanu mai are foarte puţin şi va aduce pe lume primul său copil, al cărui tată este Victor Slav. Vedeta este foarte nerîbdătoare să îşi strângă la piept micuţa şi are foarte mari emoţii.

N-o să ghiciţi la ce pofteşte BIANCA DRĂGUŞANU. Nu este vorba de niciun aliment: ''Singura mea poftă...''

DORIAN POPA, la ”Mireasă pentru fiul meu”! Cum a reuşit actorul să intre în competiţie:”Ginerică, bine că…”

Dorian Popa este unul dintre cei mai apreciaţi bărbaţi din showbiz-ul autohton, atât pentru calităţile sale vocale, dar mai ales pentru fizicul său, după care toate adolescentele sunt înnebunite.

DORIAN POPA, la ''Mireasă pentru fiul meu''! Cum a reuşit actorul să intre în competiţie:''Ginerică, bine că...''