Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în Braşov!
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, în urmă cu puţin timp, între localităţile Şinca şi Perşani, pe raza judeţului Braşov.
Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit, în urmă cu puţin timp, între localităţile Şinca şi Perşani, pe raza judeţului Braşov.
Andreea Tonciu a născut-o pe micuţa Rebecca prin cezariană, la o clinică privată din Capitală. Bruneta s-a temut de operaţie, dar mai tare de perioada de după. Bruneta nu a avut o sarcină foarte uşoară, dar nici una foarte grea.
Copie fidelă a Hotelului Biron, actualul Muzeu Rodin din Paris, casa de pe Aleea Alexandru, cunoscută astăzi drept Palatul lui Gigi Becali, pe care l-a cumpărat în 2006, are lipit un afiş incredibil.
Lovitură de proporţii dată de poliţiştii de la Crimă Organizată şi procurorii DIICOT traficanţilor de droguri. Aceştia au confiscat peste două tone de cocaină care erau depozitate într-un container pe un vas venit în portul Constanţa. Vaporul era venit din America de Sud, iar stupefiantele au o puritate de peste 90%. Şase luni, 150 de poliţişti şi anchetatori sub acoperire au cooperat cu autorităţile din Spania, Statele Unite şi Columbia pentru a pregăti această operaţiune.
Pe 29 aprilie 2016, deci fix acum o lună, Denis Alibec dădea un interviu pentru Adevărul în care era întrebat, printre altele, ce replică de agăţat foloseşte, de obicei. Vă ţineţi bine de mobila din casă, sperăm, pentru că replica cu care marele atacant atacă femeile în speranţa evidentă că va marca este, conform propriilor spuse: ”Ce faci, pui? Vrei să ne cunoaştem?”.
Cristina Şişcanu a dezvăluit reţeta prin care a reuşit să slăbească câteva kilograme bune, deşi mănâncă oricând, orice, de la îngheţate, clătite şi papanaşi, până la ceafă de porc şi cartofi prăjiţi.
Prinţişorul sucurilor, Victoras Micula, mostenitor al unui imperiu industrial remarcabil, a fost nevoit să dea piept cu Poliţia în urmă cu câteva zile. Fiţosul milionar a coborât din bolidul său de lux şi, timp de câteva zeci de minute bune s-a conversat cu diverşi poliţişti.
Adi Mutu trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Sandra, iar cei doi se pregătesc să devină părinţi. Mutu şi Sandra Bachici s-au logodit la începutul acestui an în Cuba, pe plajă, iar ceremonia a fost una restrânsă.
Valentina Pelinel şi-a dorit cu ardoare să devină mămică, iar acum e pe deplin fericită. Manechinul se bucură din plin de momentele petrecute cu bebeluşul acasă şi se consider o femeie împlinită de când a apărut acestă ‘’minune’’ în viaţa ei.
Valentina Pelinel se simte o femeie împlinită de când a dat naştere primului său bebeluş, Milan Cristian. Vedeta nu l-a arătat încă pe copilaş, dar a vorbit despre el, cum are năsucul, guriţa şi cu care dintre părinţi seamănă.
Andreea Bălan trăieşte cele mai frumoase clipe din viaţa ei, deoarece va deveni pentru oară mămică. Vedeta a mărturisit că a conceput bebeluşul într-o vacanţă în Cambodgia.
După ce Brigitte Sfăt a anunţat că a descoperit două tumori şi că este necesară o intrevenţie chirurgicală, sora mai mică a soţiei lui Ilie Năstase a renunţat la excursia de vis în care era plecată pentru a fi alături de Brigitte şi pentru a o susţine moral.
Cu o vastă pregătire în domeniul ştiinţelor spirituale şi cu peste 8 ani experienţă în consilierea personală a oamenilor, Barbara Băcăuanu este formator şi astrolog autorizat, numerolog, autor de carte, redactor la mai multe reviste de specialitate, consultant Feng Shui, membră a Asociaţiei Astrologilor din România şi fondatoarea Şcolii de Ştiinte Spirituale din Bucureşti. ( Citeşte aici informaţii complete despre Barbara Băcăuanu, autoarea zodiacului CANCAN.ro ).
Nicolae Mitea şi-a început cariera de fotbalist în Divizia A la FC Dinamo Bucureşti, apoi a fost transferat de clubul olandez Ajax Amsterdam, fiind denumit în scurt timp “copilul minune al fotbalului românesc”. În anul 2005 a devenit un jucător important pentru naţională, însă s-a accidentat la genunchi şi a lipsit o lungă perioadă de timp.
Povestea lui Dan Condrea este una pe cât de plină de mister, pe atât de presărată cu drame. Chipul şi povestea lui Dan Condrea au fost pentru multă vreme necunoscute pentru majoritatea românilor, însă au ieşit la iveală alături de un alt nume cu rezonanţă: Hexi Pharma, compania condusă de acesta, parte inculpată în scandalul dezinfectanţilor din spitalele româneşti, substanţe care erau atât de diluate, încât efectul lor era neglijabil spre nul.
Costela din Făurei a devenit vedetă peste noapte datorită postărilor de pe Facebook, iar, în scurt timp, a reuşit ”să rupă” pagina de socializare şi să aibă peste 75 de mii de like-uri. Cu siguranţă vă întrebaţi de ce…
Toată lumea îl ştie pe Dezbrăcatu`, personajul care a apărut datorită emisiunii "Cronicii Cârcotaşilor”, dar puţini sunt cei care îi cunosc povestea de viaţă.
Cioacă şi Elodia nu i-au purtat noroc unui orădean, ba chiar l-au băgat în faliment. Bărbatul a crezut că dă lovitura datorită notorietăţii celor doi, însă socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg
Nu oricui îi e dat să vadă cum arată viaţa de zi cu zi a unei alteţe regale şi nu în fiecare zi un prinţ abia scăpat din arestul la domiciliu se duce să îşi ia moştenitorul de la grădiniţă, însoţit de tot alaiul.
Radu Vâlcan a devenit tătic doar de câteva săptămâni şi este tare mândru de fiul său, Alexandru, pe care soţia sa, Adela Popescu l-a născut pe 11 iunie.
După prestaţia dezastruasă a naţionalei României de la Euro 2016, tricolorii s-au întors în ţară la familiile lor. Şi pentru că este vară, iar canicula face ravagii în Capitală, Alex Chipciu, titular în Franţa, a ieşit la o terasă alături de bunul său prieten Raul Rusescu şi partenerele lor de viaţă.
În plan profesional este o femeie fericită şi iubeşte foarte mult ceea ce face, mai mult, după cum ea însăşi declară, peste ani şi ani se vede o persoană de succes. În plan personal lucrurile nu stau tocmai bine şi asta pentru că Raluka este singură. După ce timp de trei ani s-a iubit cu MC-ul belgian Didier Nunes, care acum este logodit cu cântăreaţa Alina Crişan, şi apoi şi-au spus adio, în 2014 cântăreaţa a intrat într-o altă relaţie, dar a preferat să nu dea prea multe detalii despre iubitul ei.
Andreea Marin a tras astăzi o speritură soră cu moartea după ce în miezul zilei, chiar pe strada unde locuieşte a fost atacată de trei câini.
Fără îndoială cel mai frumos sentiment pe care poate să îl trăiască o femeie este să devină mamă. Din acel moment viaţa capătă un alt sens, iar fericirea nu cunoaşte limite.
Este unul din cei mai doriti barbaţi din România, oficial e singur şi are şi un ”accesoriu” pe măsură! Este vorba de smiley, artistul care conduce o maşină râvnită de mulţi dintre bărbaţii din România!
Accident deosebit de grav pe DN 13 în apropiere de Feldioara, în judeţul Braşov! În evenimentul rutier au fost implicate două tir-uri şi trei autoturisme. Cele trei maşini au ajuns sub roţile unuia dintre vehiculele de mare tonaj.
Inna, recunoscută pentru succesul pe care-l are în plan profesional, Inna reuşeşte să fie în centrul atenţiei, iar de curând a făcut furori cu mai multe imagini în care a fost surprinsă în ipostaze sexy.
Liviu Vârciu a spus de multe ori că îşi doreşte să îşi întemeieze o familie, dar nu are cu cine. Artistul s-a fotografiat în ipostaza de tătic, iar fanii au fost în extaz!
Diana Dumitrescu (32 de ani) a lipsit o bună perioadă de pe micul ecran, dar şi de la evenimentele mondene din Capitală, iar faptul că nu a mai fost în lumina reflectoarelor a făcut-o să treacă prin câteva schimbări.
Fiica lui Florin Salam are o relaţie amoasă cu un băiat pe nume Cătălin, un băiat cu 11 ani mai mare ca ea pe care l-a cunoscut în urmă cu doi ani şi s-a îndrăgostit nebuneşte.
Cântăreaţa Adda nu mai are motive de tristeţe, ci numai de bucurie. La 24 de ani, blonda trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu managerul ei, Cătălin Rizea, în această vara cei doi o să-şi unească destinele.
Ca şi sursă de proteine, 30 de grame de carne şi un sfert e cană de fasole gătită sunt aproximativ echivalente. Soia şi quinoa sunt ambele surse bune de proteine complete. Pentru a întâlni gustul savuros al cărnii, apelaţi cu încredere la ciuperci.
Primul solist al formaţiei româneşti Phoenix, Florin Moni Bordeianu, a suferit recent o grea intervenţie medical, iar medicii au fost nevoiţi să îi amputeze un picior.
Face ce face şi creează un scandal pe plan amoros. Razvan Simion nu reuşeşte să facă pace între fosta soţia, Diana, şi actuala iubită. Lidia Buble. CANCAN.ro a aflat care este motivul scandalului monstru pe care prezentatorul Antenei 1 a fost nevoit să îl aplaneze.
Ştim deja că înfometarea nu este o soluţie corectă şi sănătoasă pentru pierderea în greutate. Dar ce facem atunci când pofta noastră de mâncare depăşeşte cantităţile sau numărul de mese recomandate? De vină poate fi modul în care mâncaţi! Iată cinci sfaturi esenţiale, care vă vor ajuta să faceţi tranziţia către porţii mai mici şi mese mai puţine, aşa veţi reuşi să slăbiţi cel puţin trei kilograme într-o lună:
Cristina Spătar şi soţul ei au decis să divorţeze, considerând că nu mai există cale de împăcare între ei. Chiar dacă zâmbeşte în toate pozele şi pare a fi împăcată cu gândul, artista se comportă exact ca o femeie rănită în dragoste.
Anul acesta este, fără nici o urmă de îndoială, unul foarte bun pentru vedetele de la noi care îşi doresc foarte mult să devină mame.
Delia este una dintre cele mai nonconformiste artiste din showbiz-ul autohton, ea fiind foarte activă pe conturile sale de socializare. Fiecare activitate a vedetei o împărtăşeşte fanilor, care o apreciază şi îi urmăresc fiecare pas.
Artista Demi Lovato le-a făcut o surpriză de proporţii fanilor săi virtuali postând în ultimile 24 de ore o serie de fotografii în care apare complet goală.
Pe vremuri, când nu erau la modă siluetele filiforme, vedetele nu se sfiau să îşi arate colăceii în pictoriale. Frumuseţi ca Sophia Loren sau Marilyn Monroe au pozat sexy în costum de baie, chiar dacă aveau forme generoase.
Ai imagini, o filmare sau o informație de senzație? Trimite-ne pontul — poate ajunge pe prima pagină.