Unul dintre cei mai sadici pedofili români a cerut să fie eliberat pentru ”bună purtare”! Judecătorii au stabilit că…

Publicat: 10/10/2019 | 23:28

Pe 1 ianuarie 1966, vedea lumina zilei, pentru prima oară, Viorel Chirilă. Un bebeluș care avea să fie abandonat de mamă într-un orfelinat. 30 de ani mai târziu, avea să înceapă seria violurilor și a crimelor care a îngrozit o țară întreagă. Trei copilași au pierit de mâna lui Chirilă, după ce i-a violat, iar alți șapte au fost abuzați sexual, dar au scăpat cu viață. CANCAN.RO, SITE-UL NR.1 DIN ROMÂNIA, a intrat în posesia unor documente zguduitoare din dosar și vi le prezintă, în exclusivitate. De asemenea, avem și decizia judecătorilor la cererea de eliberare condiționată.

Este unul dintre cei mai mari infractori din România, ucigaș și violator de copii, dar, din fericire, acum se află după gratii. Viorel Chirilă (53 de ani) a fost condamnat la închisoare pe viață pentru fărădelegile sale, dar acum cere să fie eliberat condiționat. Motivele aduse de sadicul pedofil? Spune că a efectuat partea minimă de pedeapsă prevăzută în lege, a și prestat diferite munci, a avut o purtare exemplară, dar și unele probleme medicale. Așa spune el! (CITEȘTE ȘI: CE DESPĂGUBIRI VA PRIMI MIREASA DIN RĂCARI PĂRĂSITĂ A DOUA ZI DUPĂ NUNTĂ)

Sadicul pedofil rămâne după gratii

”Solicită admiterea cererii de eliberare condiționată formulată de petent pe motive medicale, arătând că acesta a executat fracția prevăzută de lege din pedeapsa în a cărui executare se află, pe parcursul executării pedepsei a participat la activități educaționale, programe psihologice, programe sociale, scopul educativ al pedepsei fiind  îndeplinit”, se arată în cererea pe care a depus-o avocatul lui Chirilă.

Doar că reprezentantul Ministerului Public nu s-a lăsat deloc înduioșat, așa că i-a respins cererea, cu mențiunea că o altă tentativă va putea avea loc abia peste un an: ”menținerea termenului de reanalizare a situației acestuia stabilit de comisia din cadrul penitenciarului A___ după data de 22.05.2020, având în vedere infracțiunea gravă pentru care fost condamnat, conduita avută pe întreaga perioadă a executării pedepsei, fiind sancționat de două ori, sancțiuni pe care nu le-a ridicat prin recompense. Execută pedeapsa în regim închis, este recidivist, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.” Criminalul-violator a contestat decizia.

Date uluitoare din dosarul criminalului Viorel Chirilă

Viorel Chirilă a executat 7.309 de zile de pușcărie, cu patru mai mult decât strictul necesarpentru a putea avea dreptul de a cere eliberarea condiționată. Cu toate acestea, magistrații l-au refuzat. Asta pentru că dosarul lui este unul stufos, cu multe nereguli. Iată câteva detalii din motivare:

”La aprecierea luării măsurii liberării condiționate trebuie să se țină cont de antecedentele penale și de caracterizarea pe perioada executării pedepsei depuse la dosar. Potrivit acesteia, petentul a avut o conduită necorespunzătoare, fiind sancționat disciplinar de 17 ori, pentru săvârșirea de abateri grave, execută pedeapsa în regim închis, nu a depus suficiente eforturi pentru reintegrare social. (NU RATA: VĂRUL CONDAMNAT PENTRU CRIMĂ AL LUI DANY VICOL A JURAT SĂ SE RĂZBUNE)”

Conform evaluării psihologice, pe durata executării pedepsei a întâmpinat dificultăți de adaptare la normele și regulile instituției, concretizate ulterior prin sancționarea sa pentru diferite abateri disciplinare. Până în prezent, petentul nu a fost preocupat de ridicarea restului de sancțiuni prin recompensare, fapt pentru care instanța consideră că nu sunt îndeplinite condițiile la acest moment pentru eliberarea condiționată. Se are în vedere și faptul că petentul are antecedente penale și are 0 zile considerate executate urmare a muncii prestate.

Instanța consideră că în prezent persoana condamnată nu îndeplinește condițiile pentru a se dispune eliberarea condiționată, având în vedere sancțiunile disciplinare aplicate recent și neridicate prin recompensare precum și antecedentele penale.”

Crimele și violurile care au zguduit România

Viorel Chirilă a fost condamnat doar pentru o crimă, pe care o recunoscuse, pentru celelalte două plătind, din păcate, un om nevinovat, care a și murit în închisoare. Fusese condamnat la 30 de ani de detenție. (VEZI AICI: ”FIUL SECRET” AL REGELUI MIHAI I RECUNOAȘTE: ”AM FOST CONDAMNAT LA ÎNCHISOARE)

Iată filmul de groază al violurilor și crimelor pe care Viorel Chirilă le-a înfăptuit:

19 mai 1998. A acostat un băiat de 13 ani într-un bar din Năsăud (Bistriţa Năsăud) și i-a promis bani dacă-l ajută să ducă niște bagaje cu alimente. Când au intrat în pădure, i-a pus copilului cuţitul la gât, i-a legat mâinile la spate cu un şnur şi l-a violat.

1 mai 1999. A acostat un băiat de 12 ani în apropiere de Gara Burdujeni (Suceava), i-a promis bani, dacă-l ajută să care niște saci. A intrat cu băiatul într-un tunel unde, sub ameninţare, l-a violat.

7 iunie 1999. A acostat un băiat de 9 ani în preajma gării din Paşcani, promițându-i, la fel, niște bani dacă-l ajută. La marginea oraşului, băiatul a fost imobilizat şi violat. (CITEȘTE ȘI: ”SIMBOLUL” REVOLUȚIEI SE ÎNSOARĂ LA 78 DE ANI. ÎNTRE EL ȘI MIREASĂ ESTE O DIFERENȚĂ DE… 41 DE ANI!)

23 iunie 1999. A luat un băiat de 15 ani din zona gării CFR Iaşi, pe care apoi l-a amenințat cu un cuțit. L-a dus în pădurea „Căpriţa”, l-a legat, apoi l-a violat.

5 septembrie 1999. A urmărit un băiat de 12 ani din gara Salva (Năsăud) până în halta din Pojorîta. L-a ademenit apoi pe copil în pădure, l-a bătut şi l-a violat.

Octombrie/noiembrie 1999. A acostat un băiat de 13 ani în zona gării CFR Iaşi, i-a promis bani, dacă îl ajută să care un sac de cartofi. Au ajuns în pădurea „Căpriţa”, iar sub ameninţarea cuţitului, a violat copilul.

26 noiembrie 1999. A acostat un băiețel de 11 ani, lângă gara Burdujeni din Suceava, pe care l-a violat. Seara, băiatul a fost internat la Spitalul Judeţean Suceava, cu dureri abdominale, iar chirurgii au constatat o plagă rectală penetrantă, cu retenţie de corpi străini (aşchii de lemn). Copilul a decedat trei zile mai târziu, scrie libertatea.ro. (VEZI AICI: CE A FĂCUT MONSTRUL GHEORGHE DINCĂ ÎN CELULA NR. 20 DE LA JILAVA: ”ÎȘI TRĂGEA O PĂTURĂ PE CAP ȘI…”)

29 noiembrie 1999. A acostat un alt băiat de 12 ani, la Suceava. Cadavrul copilului a fost găsit două zile mai târziu, ascuns într-un canal. Fusese violat şi sugrumat.

30 noiembrie 1999. A acostat un alt băieţel de 11 ani lângă Gara Burdujeni, promițându-i, la fel, bani pentru a-l ajuta să care saci de cartofi. La marginea oraşului, copilul a fost violat.

16 februarie 2000. A ucis, după ce l-a violat, pe un băiat de 15 ani, în pădurea „Căpriţa” din zona Bucium. Cadavrul lui a fost găsit în pădure două săptămâni mai târziu.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult