UTA, ținută în șah la Arad de Chindia: „Din păcate, doar un punct!”

UTA, ținută în șah la Arad de Chindia: „Din păcate, doar un punct!”

UTA, a fost ținută în șah pe teren propriu de Chindia Târgoviște, scor 1-1 (0-1), într-un meci contând pentru runda a 9-a din SuperLigă.

Dâmbovițenii au deschis scorul în minutul 44, după ce șutul lui Akhmatov a lovit bara și a ricoșat în capul lui Dragoș Balauru, intrând în poartă. „Alb-roșii” au egalat pe final, în minutul 86, prin fundașul Alexandru Benga, după o centrare a lui Ubbink.

„Din păcate, doar un punct. Ne doream toate cele trei puncte, dar am avut două reprize diametral opuse. Nu am început bine meciul, nu au făcut ceea ce le-am cerut. Am avut un joc mai mult de așteptare, dar nu știu de așteptam. O repriză slabă. Am fost crispați, nu am avut soluții, cu toate că știam ce trebuia să facem. Din păcate, n-a fost să fie în prima repriză. În a doua repriză am schimbat și sistemul, am jucat cu doi atacați. Am pus presiune, am făcut cam ceea ce trebuia să facem în prima, cu pressing avansat, să rămânem sus. Nu cred că au făcut greșeala asta. Am mai fost pățiți și la Mioveni. Nu vreau să jignesc, dar le-am spus o mare greșeală dacă subestimăm adversarul. Trebuie să ne respectăm adversarul și trebuie să avem grijă, pentru că este un adversar periculos. Din păcate, norocul nu a fost de partea noastră. Mai ai nevoie și de noroc în anumite ocazii. Asta este. Ceea ce este important este că în a doua repriză am putut să revenim, să egalăm. Ne doream aceste trei puncte foarte mult, din păcate atât s-a putut”, a declarat Ilie Poenaru, antrenorul Aradului, după meci.

În urma acestui rezultat, UTA Arad este pe locul 8, cu 12 puncte, la egalitate cu CFR Cluj și FC Botoșani, ambele cu meciuri mai puțin disputate.

De partea cealaltă, Chindia rămâne ultima, cu doar trei puncte adunate în opt partide, fiind una dintre cele două formații fără victorie în SuperLigă, alături de „U” Cluj.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!