Valentina Pelinel, primele declarații după ce Cristi Borcea a fost eliberat: “Mi-a zis mie că sunt iubirea lui”. Care e dorința intimă a fostului model

• Vedete

Valentina Pelinel se simte una dintre cele mai împlinite femei! De ieri, ea este împreună cu tatăl copilului ei. Deși înainte, dar și după ce s-a aflat că are o relație cu Cristi Borcea fostul model a fost reținută în a da declarații despe viața privată, acum lucrurile parcă s-au schimbat. Ea a vorbit deschis în fața jurnaliștilor, cărora le-a spus amănunte prețioase despre relația cu fostul acționar de la Dinamo.

Citește și: Ce a postat Valentina Pelinel când a ajuns cu Borcea acasă și ce mesaj a transmis!

Valentina Pelinel a vorbit despre dorința arzătoare în legătură cu Cristi Borcea

Frumoasa vedetă a dezvăluit că i-a lipsit atât de mult iubitul său, încât își dorește să îl țină mult timp în brațe. Când au fost singuri, Valentina Pelinel și Cristi Borcea și-au spus cuvinte de iubire și și-au făcut promisiuni. Fericit de întoarcerea acasă a omului de afaceri a fost și cel mai mic copil al său: Milan Cristian.

Citește și: Primul lucru pe care îl va face Borcea după ce va fi eliberat. ”Pleacă la o clinică să-și revină mental”

“De când așteptam clipa asta…dar iată că a sosit! După multe greutăți, suntem și noi împreună! Trebuie să recuperăm tot! Așteptăm de patru ani și patru luni și astăzi (n.r.: ieri) a fost ziua cea mare, mulțumim lui Dumnezeu. Nu e chiar o petrecere, am venit să vedem meciul, ne-am adunat așa oamenii dragi.

Ne dorim să fim doar noi, să fim liniștiți, avem nevoie unul de altul… pur și simplu vreau să stau cu el în brațe! I-am spus că îl iubesc și i-am urat bun venit acasă. El mi-a zis mie că sunt iubirea lui, viața lui și că e foarte fericit că a revenit acasă. A spus că în toți anii ăștia, în care nu i-a fost ușor, că și-a selectat prietenii, și-a dat seama de unii oameni și a învățat să își prețuiască familia.

O să fie o perioadă frumoasă, că suntem împreună. De acum încolo nu poate să fie decât frumos! Îl iubesc foarte tare, suntem una și aceeași persoană, și la bine și la greu, și el știe asta!”, a mărturisit Valentina Pelinel în cadrul unei emisiuni de la Antena Stars.

Citește și: Valentina Pelinel s-a aruncat în brațele lui Cristi Borcea și l-a sărutat! Fostul acționar al lui Dinamo a fost eliberat condiționat

Cristi Borcea a stat aproape patru ani și jumătate după gratii

Citește și: Fiul lui Cristi Borcea, transformare incredibilă după și-a tăiat stomacul! Patrick a slăbit 40 de kilograme și a intrat în afaceri

Cristian Borcea este încarcerat la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel Bucureşti, la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare în dosarul „Transferurilor de jucători”.

Citește și: Cristi Borcea se însoară cu Valentina Pelinel când iese din închisoare! Ce spune tatăl fostului boss de la Dinamo

În martie 2014, în dosarul ”Transferurilor de jucători” au fost condamnaţi Ioan Becali şi Cristian Borcea la câte şase ani şi patru luni de închisoare, Victor Becali la patru ani şi opt luni de închisoare, George Copos la trei ani şi opt luni de închisoare, Mihai Stoica la trei ani şi şase luni de închisoare, Gheorghe Popescu la trei ani, o lună şi zece zile de închisoare, iar Jean Pădureanu şi Gheorghe Neţoiu la câte trei ani şi patru luni de închisoare.

Cristi Borcea și Valentina Pelinel au un copil împreună

Valentina Pelinel este un fost fotomodel din România. În anul 1999, Valentina Pelinel a câștigat concursul „Top Model România” și astfel a reușit să ajungă fotomodel la New York, în Statele Unite. A fost căsătorită cu politicianul Cristian Boureanu de care a divorţat în 2014.

Citește și: Legătura neștiută dintre Valentina Pelinel şi iubita lui Cristi Boureanu! E total neașteptat

La începutul anului 2016, Valentina Pelinel a anunţat că este însărcinată, iar zvonurile îl dădeau ca tată pe Cristi Borcea. La scurt timp de la naștere, fotomodelul a confirmat informaţiile. Ea a devenit mămică pentru prima dată pe 8 iunie 2016. Atunci ea l-a adus pe lume pe Milan Cristian, care e cel de-al şaptelea copil al lui Cristi Borcea.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro
Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu elevul satanist, condamnat la 14 ani, care ucidea bătrâni pe străzile din Sibiu. De ce blasfemie este acuzat în pușcărie
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...