Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal mărturiseşte că în clipele în care regimul comunist era înlăturat el era la Braşov cu Mircea Sandu.
Mitică de la Ligă spune că regretă moartea lui Ceauşescu din cauza manierei în care s-au petrecut evenimentele atunci.
"Domnule, îmi aduc aminte că beam un şpriţ cu Mircea Sandu şi cu un fin al meu de la Braşov. Şi am fost şi noi acolo la Inter, unde se trăgea, pentru că locuiam în apropiere. Am văzut ce se întâmplă, apoi am venit din nou acasă şi am continuat şpriţul. Era zăpadă mare, iarnă grea. Acum îmi pare rău că l-au omorât pe Ceauşescu, pentru modul cum l-au omorât. Ne-am făcut de râs în toată omenirea şi nu ne-am revenit nici în 20 de ani.", a spus Dumitru Dragomir, conform Mediafax,