Petrescu, foc şi pară pe arbitru după ce nu a primit penalty: „Să-i dea 10 etape de suspendare!”

• Știri
Petrescu, foc şi pară pe arbitru după ce nu a primit penalty: „Să-i dea 10 etape de suspendare!”

La sfârşitul întâlnirii, Dan Petrescu s-a dezlănţuit la adresa centralului acuzându-l pe acesta de viciere de rezultat.

„E foarte greu de explicat, noi jucăm, avem ocazii, dar adversarul a făcut anti-joc. Noi am început rău, am avut ocazii, bară, dar şi două penalty-uri clare. Ar fi trebuit să fie şi o eliminare. E al treilea meci  în care suntem viciaţi de arbitri, dar şi noi trebuia să fim mai atenţi şi să marcăm. Toţi jucătorii au fost sub presiune, n-au avut răbdare, exact ce le-am spus să evite înainte de meci. A dispărut total acel noroc pe care l-am avut în tur. Arbitrului să i se dea vreo 10 etape de suspendare, merită! A făcut dintr-un meci uşor unul greu. 100% nu voi mai primi penalty cât sunt la CFR! Dacă voi primi, va fi un miracol!” a tunat Dan Petrescu la flash-interviurile de după meci.

Cu toate că este din ce în ce mai contestat de fanii din Gruia, aceştia cerându-i insistent demisia la finalul meciului cu Gaz Metan, „Bursucul” a ţinut să precizeze că nu va renunţa la funcţia de antrenor principal al clujenilor.

„I se strigă demisia şi lui Zidane! Tuturor antrenorilor li se strigă demisia, nu contează cât munceşti, asta vor ei. Poate sunt plătiţi, cine ştie. N-am de ce să demisionez, muncesc foarte bine, echipa a pierdut doar un meci. N-am de ce să nu continui la CFR”, a adăugat Petrescu.

În urma rezultatului 0-0 cu Gaz Metan Mediaş, CFR Cluj a pierdut fotoliul de lider în Liga I, ardelenii fiind depăşiţi de FCSB, roş-albaştrii impunându-se clar la Severin în faţa CSU Craiova cu scorul de 5-2. 

 

Cristi P. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!