Două românce se căsătoresc în Italia! Una dintre viitoarele mirese este asistentă medicală: „Sperăm că şi România va face acest pas spre civilizaţie cât mai curând posibil”

• Știri
Două românce se căsătoresc în Italia! Una dintre viitoarele mirese este asistentă medicală: "Sperăm că şi România va face acest pas spre civilizaţie cât mai curând posibil"

Ramona Dinescu este asistentă medicală şi are 42 de ani, în timp ce Liliana Crăciun e cu opt ani mai mare şi munceşte în Nuoro, spre deosebire de partenera ei, care lucrează în oraşul Sassari. În cadrul unui interviu, viitoarele mirese au mărturisit că sunt fericite că pot să îşi oficializeze relaţia după mai bine de un deceniu.

„Suntem foarte bucuroase că putem în sfârşit să facem acest pas, suntem împreună de cincisprezece ani. Am aşteptat mult timp această lege care permite căsătoria cuplurilor homosexuale şi în sfârşit, iată-ne aici. Eu, în luna iulie, m-am întors acasă şi am făcut toate actele, lipsesc doar documentele Ramonei”, a declarat Liliana Crăciun cu lacrimi de emoţie în ochi, potrivit rotalianul.com.

Ramona Dinescu şi Liliana Crăciun se vor căsători la Nuoro, în Sardinia, iar primarul Andrea Soddu va oficia personal ceremonia.

„În ţara mea, din păcate, nu există încă nicio legislaţie care să permită căsătoriile homosexale. Sperăm că şi România va face acest pas spre civilizaţie cât mai curând posibil”, a mai povestit Liliana Crăciun.

Printre martorii celor două mirese se numără Cristina Tanco, o sindicalistă româncă. Liliana Crăciun este badantă şi are grijă de o doamnă de 91 de ani, iar Ramona lucrează într-o unitate sanitară din Ittari.

Acesta reprezintă primul cuplu lesbian care se va căsători civil în municipalitatea din Nuovo. Liliana Crăciun s-a născut în Brăila, iar viitoarea ei soţie, în Bistriţa. Ele se vor face cununia civilă, după ce Ramona Dinescu va reuşi să îşi facă restul de documente.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!