Costel Enache: „Nu avem timp de experimente!”

• Știri
Costel Enache: „Nu avem timp de experimente!”

„Cred că suntem bine în acest moment. Sperăm să fie un cantonament reuşit, să avem parte de vreme bună şi să putem să ne facem treaba. Lucrurile se desfăşoară într-o viteză mare, ştim pe cine ne bazăm, ştim programul foarte bine şi putem face o treabă eficientă. Plecăm cu 25 de jucători în cantonament, 22 de jucători de câmp şi 3 portari. Avem cinci jucători noi care au semnat cu FC Botoşani, sunt şi câţiva jucători care au plecat. Strategia noastră a fost ca în momentul în care plecăm în cantonament să avem cristalizat un lot. Nu mai avem timp de experimente, de schimbări în cadrul lotului. În trei săptămâni jucăm în campionat. Nu simt o presiune, simt o responsabilitate. E un început de an, o etapă din acest campionat şi sunt optimist”, a declarat Costel Enache.

La rândul său, Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani s-a arătat încrezător într-o pregătire bună a elevilor lui Enache şi a spus că în această iarnă gruparea locală a avut cea mai spectaculoasă campanie de achiziţii din istoria clubului.

„Cea mai spectaculoasă campanie de achiziţii, este adevărat, toată lumea a remarcat lucrul acesta, ne-am mişcat chiar foarte repede, ca niciodată. Anul acesta, cred pentru prima dată, că după FCSB care nu au probleme de lot sau Viitorul, suntem singura echipă care vom începe stagiul de pregătire din Antalya cu jucătorii cu care vom aborda şi campionatul. Timpul e scurt, vom juca din câte ştiu duminică, în data de 4 februarie, acasă cu Juventus. Un meci mult aşteptat de noi. Vis a vis de campanii, e adevărat că tot timpul doreşti mai mult, dar zic eu că ne-am întărit pe toate compartimentele chiar dacă am cedat doi jucători, golgheterul Buş şi Mihai Bordeianu. Suntem acoperiţi prin revenirea lui Golofca, în compartimentul ofensiv unde am suferit mult în cele 22 de etape, avem doi jucători cu experienţă care sperăm să se acomodeze cât mai repede în stagiul de pregătire”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.

              

Cristi P.

                                                            

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Prosport.ro
Guvernul Ungariei a „tăiat” două milioane de euro care veneau în România și au apărut deja problemele: „E cel mai greu”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
Click.ro
Anca Serea, amenințată în fața fiicei sale! Vedeta a mers la Poliție: „A spus că știe unde stau”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
Gandul.ro
Administrația Trump îi retrage sprijinul ambasadoarei SUA din Grecia și-i cere demisia, după scandalul care a implicat și România
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!