Acţionarii FC Botoşani după stagiul din Antalya: „Avem cel mai bun lot din istorie!”

• Știri
Acţionarii FC Botoşani după stagiul din Antalya: „Avem cel mai bun lot din istorie!”

„Am văzut că au apărut nemulţumiri în rândul suporterilor pentru rezultatele din Antalya. Din capul locului vreau să spun că noi nu am urmărit rezultatul. Chiar suntem bucuroşi că am putut să ne măsurăm forţele cu adversari grei, redutabili. Dacă urmăream rezultatele ne-am fi ales adversari de mâna a doua cum fac alte echipe în această perioadă. Nu are rost să le dau numele, le ştiţi şi dumneavoastră”, a declarat Cornel Şfaiţer, preşedintele FC Botoşani.

Acelaşi punct de vedere l-a avut şi Valeriu Iftime, finanţatorul moldovenilor. Acesta a afirmat că nu are motiv de îngrijorare înaintea reluării sezonului regular. „Impresia este foarte bună chiar dacă rezultatele nu mă ajută în declaraţia mea. Nu am niciun motiv de îngrijorare. Avem poate cel mai bun lot din istoria noastră, este o atmosferă foarte bună, o speranţă teribilă. Am vorbit cu ei şi înţeleg importanţa meciurilor. Suntem la mâna noastră, avem lot”, a declarat Valeriu Iftime.

De altfel, Cornel Şfaiţer a spus că acest cantonament din Antalya a fost din punctul său de vedere unul dintre cele mai reuşite din ultimii ani a echipei. „S-a muncit foarte bine, condiţiile au fost excelente, iar băieţii au răspuns pozitiv cerinţelor conducerii tehnice. Nu am auzit pe nimeni să se plângă deşi vă spun sincer că a fost un cantonament foarte solicitant. Zilnic au fost câte două antrenamente solicitante, iar băieţii au avut antrenamente chiar şi în zilele în care au avut meciuri. Jocurile au fost foarte disputate şi mă bucur că am ieşit bine, nu am ieşit şifonaţi, cu accidentări. Toţi jucători au primit minute şi sunt convins că antrenorii vor găsi 11 ideal cu care să debutăm cu dreptul în jocurile oficiale din acest an”, a mai spus Cornel Şfaiţer.

Jucătorii FC Botoşani au revenit miercuri seară din Turcia în ţară şi au primit liber de la Costel Enache până mâine când vor reveni la antrenamente.

 

               

Cristi P. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Prosport.ro
Imaginea zilei din România, surprinsă de un japonez: un Cybertruck, pe străzile din Câmpulung Muscel, lângă o Dacia!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
Click.ro
Nicoleta Luciu, mesaj cu subînțeles despre bărbați: „Unii au femei fericite lângă ei”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Digi24
„Ne place sau nu, asta e.” Traian Băsescu anunță că sunt doar două soluții pentru ieșirea din criza politică
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
Gandul.ro
De ce NU va vota Ion Cristoiu la anticipate: Le anulează, să fiu prostul lor?/Nu mă duc decât când se refac alegerile anulate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!