Acasă » Știri » Sport » Fotbal » „Bursucul” pune tunurile pe Bîrsan: „Noi nu am fi primit niciodată un astfel de penalty!”

„Bursucul” pune tunurile pe Bîrsan: „Noi nu am fi primit niciodată un astfel de penalty!”

De: Cancan 11/02/2018 | 07:00
„Bursucul” pune tunurile pe Bîrsan: „Noi nu am fi primit niciodată un astfel de penalty!”

Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj, s-a declarat mulţumit de remiza de pe „Naţional Arena” cu FCSB, scor 1-1. Tehnicianul s-a abţinut cu greu să nu comenteze deciziile centralului marcel Bîrsan, însă a spus că dacă aceeaşi fază în urma căreia FCSB a primit penalty s-ar fi petrecut la Cluj, formaţia sa nu ar fi primit niciodată penatly. 

„Când joci la Steaua acasă şi faci egal, atunci eşti mulţumit. Pe final n-am mai reuşit să mai avem nicio ocazie importantă, nicio fază fixă. N-au avut nici ei ocazii, doar faza aceea la penalty pe care aş vrea s-o mai revăd. Noi n-am fi primit împotriva Stelei un asemenea penalty, sunt convins de lucrul ăsta. Dar să lăsăm arbitrajul, că n-aş mai vrea să vorbesc despre ei. Sunt convins că Steaua va face un meci bun cu Lazio. Vor intra Alibec şi Gnohere şi sigur vor face o partidă bună. Va fi un stadion plin, deci vor avea un avantaj”, a declarat Dan Petrescu, la flash-interviurile de după joc.

„Bursucul” nu a ezitat să trimită săgeţi unor suporteri care l-au contestat şi înjurat tot meciul.  „Erau nişte băieţi în spatele meu care m-au înjurat tot meciul, vreo zece băieţi. M-au înjurat de toate familiile pe care le am şi tot ce am păţit. Poate nu erau stelişti. Dacă erau stelişti, înseamnă că nu înţeleg nimic de la viaţă”, a mai spus Dan Petrescu la finalul meciului.

După remiza de pe „Naţional Arena”, CFR Cluj a rămas lider în Liga I cu 53 de puncte, cu două mai mult decât FCSB care se află pe locul 2.

                                                                                                    

Cristi P.     

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×