Weekend cu surprize pentru pasionații sporturilor de iarnă! Sâmbătă, se deschide sezonul de schi în Poiana Brașov!

• Știri
De mâine, se deschide domeniul schiabil din Poiană. Se va putea schia pe 6 pârtii

Veste mare pentru pasionații sporturilor de iarnă. Șase pârtii vor fi deschise începând de mâine, în Poiana Brașov. Vremea rece a favorizat producerea de zăpadă artificială, astfel că pe pârtii s-a depus un strat consistent, care a fost pregătit în ultimele zile. Schiorii trebuie să fie însă atenți, fiindcă anumite tronsoane din domeniul schiabil sunt închise.(CITEȘTE ȘI: ROMÂNCA NE-A DEZVĂLUIT CE S-A ÎNTÂMPLAT LA MEGA-PARTY-UL PRIVAT DIN DUBAI: ”AM FOST PE IAHT CU HAMILTON, AKON ȘI …”)

Astfel, pe ”Lupului” se va schia pe două tronsoane, respectiv în partea superioară, până la telescaun, dar și pe partea inferioară în zona telescaunului de 4 persoane.(NU RATA, AICI: PRIMELE IMAGINI CU GERARD DEPARDIEU ÎN ROMÂNIA! ARTISTUL VA SUSȚINE UN SPECTACOL FORMIDABIL LA BUCUREȘTI)

Pârtia „Drumul Roșu”, deschisă în întregime

Pe ”Drumul Roșu” se va schia în întregime, pe toată lungime de 5,5 km. Pe ”Sulinar” se va putea schia până la ieșire spre Drumul Roșu (spre lac). Pârtia ”Ruia”, ”Bradul” și ”Stadionului”. E prima oară când odată cu deschiderea domeniului schiabil se va schia și pe Lupului.eprezentanții Salvamont Poiana Brașov au atenționat că nu se schiază pe Subteleferic, de la pilonul 2 în jos și nici pe Sulinar, de la capătul superior al zidului mare până jos. Aceștia mai avertizează că, deși Drumul Roșu este o pârtie de nivel mediu (albastru), are și zone periculoase și ținând cont de lungimea sa este destul de solicitantă pentru schiori.(NU RATA, AICI: CE AU ÎMPĂRȚIT DE FAPT EX-FOTBALISTUL LUI GIGI BECALI & FOSTA SOȚIE)

Sâmbătă, se deschide sezonul de schi în Poiana Brașov!

Ce instalații pe cablu funcționează

Ca instalații pe cablu, circulă telescaunele ”Lupului” și ”Ruia”, telegondola, telecabina Kanzel și cele două teleschiuri de pe ”Bradul” și ”Stadionului”. Telecabina Capra Neagră nu circulă, fiindcă în capătul superior nu este zăpadă.

Stratul de zăpadă este în partea superioară 70 – 80 de cm, iar în partea inferioară, 50 de centimetri. „Vorbim de zăpada de pe pârtie, fiindcă aproape în totalitate vorbim de zăpadă artificială. Până acum, s-au consumat 80.000 de mc de apă pentru producerea zăpezii artificiale. Lacul se alimentează în permanență. Consumul zilnic al installației este însă mai mare decât partea de alimentare, dar nici instalațiile nu merg în continuu”, a precizat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov. Acesta a precizat că se vor putea achiziționa ski-pass-uri de la cele 8 casierii.

Totodată, pentru ca să nu existe incidente, în zona domeniului schiabil vor exista și patrule mixte alea Salvamontului și Poliției Locale Brașov, care din acest sezon are și un birou permanent în stațiune la Vila Orizont. În zilele aglomerate de sâmbătă și duminică, pe pârtii vor fi între 6 și 8 salvamontiști, ținând cont că în sezonul trecut au existat numeroase accidentări la schi.(NU RATA, AICI: HAGI L-A PEDEPSIT PE FOTBALISTUL ACUZAT DE HĂRȚUIRE! ”REGELE” A DECIS SĂ…)

De asemenea, de mâine, va începe să circule și linia 60, care face legătura între parcarea din Poiana de jos și zona din apropierea stației de plecare a telegondolei.

Programul de schiat în partea superioră a masivului este între ora 9.00 și 15.40, când urcă ultima telegondolă spre Postăvarul. Până cel tțrziu la ora 16.30, toată lumea ar trebui să ajungă jos. După închiderea instalațiilor de transport pe cablu, domeniul schiabil se închide, deoarece încep să acționeze utilajele pentru bătătorirea zăpezii, care sunt ancorate cu cabluri, astfel că ar exista riscuri fatale pentru schiori, în cazul în care ar ajunge în zona utilajelor, mai ales că se și întunecă.(CITEȘTE ȘI: A FĂCUT SCANDAL LA ”X FACTOR”, IAR ACUM… CONTROVERSATA CÂNTĂREAȚĂ A FOST FILMATĂ ÎN IPOSTAZE SCANDALOASE! ATENȚIE, IMAGINI +18)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!