Marș în Capitală în memoria victimelor Revoluției din decembrie 1989

Marș în Capitală în memoria victimelor Revoluției din decembrie 1989
Marș în Capitală în memoria victimelor Revoluției din decembrie 1989

Aproximativ 200 de persoane s-au adunat în jurul orei 16.00 în Piața Victoriei la evenimentul de comemorare a victimelor Revoluției și au plecat în marș spre Piața Universității. Pe drum, manifestanților li s-au alăturat alți oameni, astfel că în jur de 2.000 de participanți au ajuns, sâmbătă seara, în Piața Universității, potrivit organizatorilor.

Manifestanții au ținut un moment de reculegere în Piața Universității, au cântat imnul și au citit numele celor care au murit la Revoluție. Evenimentul are ca principal scop comemorarea victimelor evenimentelor din decembrie 1989, organizatorii rugându-i pe participanți să vină cu candele.

„Pe 22 dimineața, pe la ora 8-9, eu personal am fost printre primii 15-20 care au capturat singurul tanc al Armatei lui Ceaușescu, în Piața Rosetti. Au încercat să dea cu tancurile peste noi, dar când au văzut atâta putere, determinare, noi am urcat peste tancuri. Au venit și ne-am aruncat peste ei. (…) Dosarul se mișcă foarte greu. Actualul procuror general a promis că-l va încheia cu celeritate. De unde? Ca și cu dosarul Mineriadei, într-un an și 8 luni, e tot în cameră preliminară. Se se afle adevărul odată, să ne liniștim”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Petre Muraru.

„Mi-amintesc ziua de 21, pentru că atunci am început să aflu că a început. Eram atât de ocupată zilele acelea încât veștile de la Europa Liberă îmi scăpaseră. A venit cineva și mi-a zis „Doamna doctor, știți că a căzut Ceaușescu?” Atunci am simțit că mi se înmoaie picioarele, mi se încleștaseră fălcile ca la spasmofilie și eram aproape să leșin de bucurie. E o emoție greu de suportat și acum pentru că nu credeam că vreodată o să ajungem să trăim altfel. Era așa de rău atunci că nu credeam că va fi altfel. Dosarul ar fi trebuit să înceapă cu foarte mult timp în urmă , e foarte mare păcat că lucrurile au fost tergiversate”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Maria Mihăiță.

Doru Mărieș: ”Este o prezență suficientă”

„Nu mă așteptam la o participare mai mare pentru că este rece, este o prezență suficientă, totuși bună și am convingerea că ni se vor alătura oameni pe traseu și mult mai mulți vom ajunge în Piața Universității și în Piața Revoluției. Este o predare de ștafetă între noi, cei care am ținut, atât cât am putut, steagul sus în toți acești ani și noua generație, care iese pentru un gest simbolic, un marș pentru eroi, cu o floare și cu o lumânare, în locurile în care s-a murit. Este un gest care pe mine mă impresionează și niciodată, în cei 29 de ani, nu am fost atât de fericit (…) Celor de la putere le transmit că sunt ilegitimi și prin tot ce au făcut în 1989, 1990, sunt criminali. Partidele din opoziție să elimine oamenii infiltrați din interior și să se adune laolaltă pentru că separat nu se poate”, a spus preşedintele Asociaţiei 21 Decembrie 1989, Doru Mărieş.

Manifestanţii au steaguri ale României şi Uniunii Europene și scandează „Păcat, păcat de sângele vărsat!”, „Jandarmeria apără hoția!”,”România trezește-te!”, „Ieșiți din casă dacă vă pasă!”, ” Veniți cu noi, vă fură și pe voi!” sau „Ne-am săturat de cât ne-ați furat!”.

Traseul marşului a fost : Piaţa Victoriei – Piaţa Universităţii – Sala Dalles – Palatul Regal.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!