Femeia împușcată din greșeală de un polițist este în stare stabilă

Femeia împușcată din greșeală de un polițist este în stare stabilă
Femeia împușcată din greșeală de un polițist este în stare stabilă

Starea femeii din judeţul Mureş, împuşcată din greşeală în cap de un poliţist care urmărea un şofer fugar s-a îmbunătățit, dar are nevoie de recuperare, a declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentantul Spitalului Județean Mureș unde a fost transferată, luni, de la Cluj.

Femeia din Mureş împuşcată din greşeală de un poliţist în misiune, internată în prezent la Secția Neurochirurgie a Spitalului Județean Târgu Mureș, este conștientă, dar încă nu vorbește și nu poate merge, medicii spunând că mai are mult de recuperat.

”În această după-amiază (luni -n.r.) a ajuns la Spitalul Județean Târgu Mureș, a fost internată la secția Neurochirurgie, este stabilă și conștientă. A fost transferată la Târgu Mureș pentru că starea ei s-a îmbunătățit, pentru că aparține de acest județ și pentru a fi mai aproape de familie. Este stabilă, este conștientă, este mai bine dar deocamdată mai are de recuperat”, a declarat pentru MEDIAFAX, Mariana Moldovan-Negoiță, purtătorul de cuvânt al spitalului din Târgu Mureș.

Femeia a fost împușcată din greșeală

Femeia din Reghin a fost împuşcată în cap, vineri, în 8 februarie, în timp ce mergea pe stradă, în localitatea Aluniş, după ce poliţiştii au făcut uz de armă pentru a prinde un şofer pe care l-au urmărit din Reghin. În acest dosar, polliţiştii fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor care au dus la producerea incidentului.

Poliţia Mureş a transmis că a fost folosit armamentul din dotare, întrucât autoturismul urmărit rula cu viteză foarte mare înspre poliţişti. De asemenea, şoferul fugar a pus în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.

După incident, femeia a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Mureş şi apoi a fost transferată la Spitalul Clinic Judeţean Cluj – Clinica de Neurochirurgie, pentru acordarea de îngrijiri medicale. A fost operată a doua zi dimineaţa și s-a reuşit extragerea glonţului, după care s-a decis menţinerea ei în comă indusă, intubată, ventilată. Ulterior, în urma rezultatelor analizelor, medicii au decis s-o trezească treptat, din coma indusă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!