Michaela Prosan este însărcinată cu primul ei copil. Cum arată actrița din Fructul Oprit 

Actrița din Fructul Oprit mai are doar câteva luni până își va strânge copilașul în brațe, dar a făcut anunțul abia acum. Michaela Prosan a împărtășit cu urmăritorii ei nu doar vestea aceasta frumoasă, ci și fotografii în care se vede burtica de graviduță.
În vârstă de 29 de ani, tânăra viitoare mămică nu a dorit să dezvăluie sexul bebelușului pe care urmează să-l aducă pe lume, dar și-a surprins fanii cu o ședință foto de excepție. Michaela Prosan radiază de fericire de când a aflat că este mămică, iar mărturie să imaginea pe care vi-o arătăm mai jos.

Vezi această postare pe Instagram

O postare distribuită de Michaela Prosan (@michaela.prosan)

Zâmbitoare și cu mâinile pe burtică, actrița din Fructul Oprit nu-și mai încape în piele de fericire. Întru cadru simplu, cu o rochie simplă, fină, din mătase, Michaela Prosan s-a fotografiat pentru a-i rămâne în amintire această perioadă.

VEZI ȘI ROXANA VANCEA ȘI-A AFIȘAT BURTICA DE GRAVIDĂ ÎN VACANȚĂ! CUM ARATĂ VEDETA ÎNSĂRCINATĂ ÎN TREI LUNI ȘI JUMĂTATE

Sursă foto: instagram.com
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Prosport.ro
„Regina voleiului” a publicat imagini incendiare: „Ești un înger!”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Eliminare la Asia Express 2026! O echipă își încheie aventura pe Drumul Mătăsii, în China
Click.ro

„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24

Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24

Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro

Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
Gandul.ro

A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania