Leo de la Roșiori, în culmea fericirii! Soția lui este însărcinată pentru a cincea oară. Ce sex are bebelușul

Denisa și Leo de la Roșiori/ sursă foto: Facebook

Leo de la Roșiori urmează să devină tătic pentru a cincea oară. Recent, în timp ce punea la punct ultimele detalii pentru naștere, Denisa, soția manelistului, a dezvăluit sexul bebelușului din pântec.

Familia lui Leo de la Roșiori urmează să se mărească cu un nou membru. Vestea sarcinii a fost făcută publică încă din vara acestui an, iar până acum cei doi soți au reușit să păstreze secretul în privința sexul bebelușului. Aflați pe ultima sută de metri cu pregătirile, soția manelistului a „spart gheața”. Secretul a fost deconspirat chiar în momentul în care viitoarea mămică alegea accesoriile pentru fetița ei. Așa cum era de așteptat, ea a ales un cărucios complet roz.

„Cine ar fi crezut că alegerea unui cărucior va fi momentul în care vom dezvălui bucuria sufletului nostru? Când a venit momentul să alegem culoarea, nu am mai putut păstra surpriza”, a fost mesajul transmis de Denisa Mardale pe Facebook.

Denisa, soția lui Leo de la Roșiori/ sursă foto: Facebook

Denisa și Leo de la Roșiori s-au căsătorit în anul 2022, însă formează un cuplu de mai mulți ani. Mesajul publicat de soția manelistului în urmă cu doar câteva luni a luat prin surprindere pe toată lumea, mai ales că cei doi sunt deja părinții a patru copii, iar acum se pregătesc pentru venirea pe lume a unui nou membru.

„Pe data de 21 mai, chiar în ziua Înălțării Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu ne-a dăruit încă o binecuvântare: vom deveni părinți pentru a cincea oară.

Au existat momente grele, încercări, lacrimi și clipe în care, ca oameni, ne-am simțit slabi și poate chiar gata să renunțăm… dar Dumnezeu nu ne-a lăsat niciodată din mâna Lui. Ne-a întărit atunci când nu mai aveam putere, ne-a ținut uniți când viața încerca să ne doboare și ne-a arătat că rugăciunea spusă din inimă nu rămâne niciodată fără răspuns.

Am înțeles că de multe ori răul vine prin oameni, prin vorbe, prin încercări și ispite care încearcă să destrame ceea ce Dumnezeu a unit. Diavolul știe să se ascundă în spatele răutății, al invidiei și al durerii, încercând din răsputeri să despartă familii și să stingă iubirea. Dar atunci când Îl pui pe Dumnezeu în mijlocul casei și al inimii tale, nimic nu poate birui ceea ce este construit cu credință, iubire și rugăciune.

Astăzi alegem să mulțumim pentru tot ce trăim, pentru familia noastră și pentru această nouă viață care crește sub inima mea”, a scris Denisa, în mediul online.

Leo de la Roșiori mai are o fetiță cu altă femeie

Pe lângă cei 5 copii rezultați din căsnicia cu Denisa, soția sa, Leo de la Roșiori mai are o fetiță cu fosta sa amantă, Manuela Oprișiu. Povestea familiei lui Leo de la Roșiori a fost urmărită îndeaproape în ultimii ani, mai ales după ce în spațiul public au apărut informații despre relația pe care artistul ar fi avut-o cu amanta sa. Din această relație s-a născut o fetiță, iar situația a generat un adevărat scandal în jurul manelistului și al familiei sale. Potrivit informațiilor din spațiul public, manelistul nu și-ar fi recunoscut oficial copilul rezultat din relația extraconjugală.

Înainte de această perioadă, Leo de la Roșiori și Denisa aveau deja trei copii împreună. Ulterior, cei doi și-au continuat căsnicia, iar familia s-a mărit. Denisa a rămas alături de artist, chiar dacă relația lor a trecut prin momente dificile.

Calcă pe urmele lui Nicolae Guță. Câți copii are Leo de la Roșiori, de fapt: cu nevasta + cu amanta

Cât cere Leo de la Roșiori ca să cânte la o nuntă în 2026. Ce tarif are, pentru un program scurt, de 45 de minute, sau pentru toată noaptea

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce se ocupă acum Nicolae Mitea, fostul iubit al Andreei Tonciu? A ajuns să trăiască din 5.000 de lei pe lună. A câștigat două milioane de euro din fotbal, dar i-a „spart” pe toți
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Prosport.ro
FOTO. Olga, noua senzație a ucrainenilor, față în față cu Chivu. Prezentatoarea care „aprinde” Champions League
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Andreea Marin, un nou început după despărțirea de Adrian Brâncoveanu? Ce a dezvăluit despre viața amoroasă
Click.ro
Andreea Marin, un nou început după despărțirea de Adrian Brâncoveanu? Ce a dezvăluit despre viața amoroasă
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Digi 24
„Soluția” lui Traian Băsescu pentru ca AUR să nu treacă de 30% în alegeri
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Digi24
Situație bizară în București. Un bărbat care își recuperase în instanță canabisul a fost oprit de jandarmi și s-a ales cu dosar penal
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
Promotor.ro
Mașina Zilei: Merită 11.500 de euro un Renault Clio hibrid din 2023? Puncte forte și compromisuri
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Câte kg ai? – Dacă-mi sug burta, 110!
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
go4it.ro
Espressor pentru cafea și alte băuturi calde, în două culori, la un preț foarte accesibil
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Descopera.ro
Dispariția Ameliei Earhart, în sfârșit aproape de rezolvare?
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
Gandul.ro
Elena Udrea comentează dezvăluirea Gândul despre like-urile ”fantomă” de pe pagina fostului premier Ilie Bolojan: ”Sunt boții, fără discuție”
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Mediafax Italia
A EXPLODAT prețul roșiilor! INCREDIBIL: 10 euro pe kilogram!
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...
Mediafax Spania
Chef Sorin Dumitrescu, MĂRTURII DUREROASE: a lucrat pe vase de croazieră și...