Vedeta din România a fost FURATĂ în Cipru: „Plâng de două zile și nu pot să îmi revin”

Vedeta din România a fost FURATĂ în Cipru /Foto: Instagram

Majoritatea vedetelor și-au început anul cu o vacanță, iar mai toate se află acum pe câte o plajă însorită. Ei bine, pentru una dintre vedetele din România anul a început cât se poate de prost și trece din problemă în problemă. La început de an, mașina i-a fost confiscată de oamenii legii, iar acum aceasta a fost furată. Conturile de pe rețelele sociale i-au fost sparte, iar cardurile golite. Cine este ghinionista?

Maria Andria, căci despre ea este vorba, și-a început anul cum nu se poate mai prost. În primele zile ale acestui an, mașina artistei a fost confiscată de oamenii legii din Cipru, țară în care aceasta locuiește acum. Însă veștile proaste nu aveau să se oprească aici, iar acum Maria Andria se confruntă cu alte probleme și mai grave. Despre ce este vorba?

(CITEȘTE ȘI: Maria Andria credea că va avea o vacanță de vis, dar totul s-a transformat într-un dezastru! A ajuns de urgență la spital)

Vedeta din România a fost furată în Cipru

Maria Andria are parte de noi probleme și pare că ghinionul o urmărește în 2025. Mai exact, de câteva zile aceasta varsă lacrimi amare după ce contul oficial de Facebook i-a fost spart. Tânără s-a trezit că nu se mai poate conecta nici pe contul oficial, nici pe cel personal, iar munca ei de ani de zile a fost distrusă. Deși a apelat la ajutorul oamenilor legii, vedeta nu poate face prea multe și trebuie să se resemneze. Însă, problemele nu se opresc aici.

„Sunt în stare de șoc, pentru că munca mea din ultimii nouă ani este pierdută. Niște nigerieni mi-au hackuit contul personal de Facebook, dar și pagina oficială, care avea bifă de la Facebook. Am încercat în toate modurile să le recuperez, dar nu se poate. Aveam milioane de vizualizări și peste 50.000 de urmăritori doar pe pagina oficială. Am sunat la Poliție, aici, în Cipru, și mi-au spus că sunt foarte multe cazuri de genul acesta în ultimul timp. Mâine o să merg să fac o plângere penală, dar șansele să mai recuperez ceva sunt minime, spre deloc.

E foarte ciudat ce s-a întâmplat, pentru că eu aveam conturile sigure din punct de vedere al parolelor. La un moment dat, am primit o notificare cu un cod pe telefon, dar eram într-un apel în acel moment și nu am văzut-o. Apoi, când am vrut să selectez opțiunea că nu sunt eu cea care se loghează, m-am deconectat automat și nu am mai putut face nimic. Plâng de două zile și nu pot să îmi revin, pentru mine este o dramă imensă ceea ce s-a întâmplat, cu toate că, poate, unora li s-ar părea o nimica toată…”, a mai spus artista”, a mărturisit Maria Andria, potrivit spynews.ro.

Maria Andria a fost furată /Foto: Instagram

Ei bine, se pare că hackerii ce i-au spart contul Mariei Andria au avut un scop precis. Mai exact, aceștia au urmărit, în fapt, conturile bancare care erau asociate cu conturile de Facebook, așa că artista a fost și jefuită. Mai exact, hoții au reușit să îi fure 1.523 de euro din cont. Vedeta este foarte afectată de tot ce s-a întâmplat și nu îi vine să creadă că a pățit asta.

„M-am trezit că mi-au dispărut bani din cont, în același timp. Am primit un mesaj pe telefon că mi-au fost retrași 1.523 de euro din cont. Eu dormeam și m-am trezit când Mateo, logodnicul meu, m-a întrebat ce am comandat cu banii ăștia, dar eu dormeam și nu aveam cum să comand ceva… Am sunat la bancă și mi-au blocat cardul, dar nu am putut recupera suma. Am discutat cu un IT-ist, care mi-a explicat, după ce a verificat, că hackerii au urmărit, de fapt, conturile din bancă, care erau asociate conturilor de Facebook”, a mai mărturisit artista.

(VEZI ȘI: Cântăreață din România, la un pas de moarte: „Am fost în comă, mi-au făcut transfuzii”)

 

Foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Click.ro
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
Digi 24
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
go4it.ro
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
Gandul.ro
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!