Sebastian a devenit erou chiar și în afara programului de serviciu. Tânărul a demonstrat ce înseamnă curajul și profesionalismul, salvând viața unui vecin căzut într-o fântână. Cum s-a întâmplat totul vedeți în rândurile de mai jos.
Tânărul pompier a intervenit rapid și a putut să îi salveze viața bărbatului, care intrase în stop cardio-respirator. Sebastian Popa este pompier la Detașamentul 1 Cluj-Napoca de peste trei ani.
Într-o zi, după ce și-a terminat programul la unitate, tânărul s-a întors acasă, în satul său. O vecină l-a rugat să o ajute la o treabă în gospodărie, iar Sebastian nu a stat pe gânduri. După ce a terminat ce avea de făcut, acesta a plecat, însă a fost sunat, din nou, de femeie.
„Sebi, vino repede înapoi! Fratelui meu i s-a făcut rău și a căzut în fântână!”, i-ar fi spus femeia la telefon.
Tânărul pompier s-a întors de urgență din drum. În momentul în care a ajuns acolo, acesta a aflat că tatăl său l-a scos pe vecin din fântână, dar starea bărbatului era foarte gravă. Acesta intrase în stop cardio-respirator. Sebastian a început imediat manevrele de resuscitare, iar echipele de salvare se aflau deja pe drum. Pompierul a aplicat manevrele de resuscitare, așa cum a fost învățat la unitate.
La scurt timp, cadrele medicale au ajuns la locul tragediei și au continuat intervenția, iar după aproximativ 10 minute, inima bărbatului a început să bată din nou. Pacientul a fost stabilizat și transportat de urgență la spital.
„Am făcut ce am știut să îl pot ajuta. Totul s-a întâmplat foarte repede. Personal, nu am acumulat încă o experiență atât de bogată, dar mi-am adus aminte de prima intervenție reală la un pacient în stop cardio-respirator. Aveam emoțiile firești, dar colegul meu Ciprian Iconar mi-a dat curaj că mă pot descurca. Cumva, în minte, auzeam cuvintele lui. Contează mult să ai oameni experimentați lângă tine, așa că noi, cei tineri, suntem privilegiați. Învățăm de la cei mai buni! Drept dovadă, am putut să acționez astăzi cu încredere. Mă bucur că am făcut un bine. După prânz am vorbit cu sora lui la telefon, mi-a zis că sunt la spital și că merge spre bine”, a mărturisit Sebi.
Ștefan Popa a devenit erou în Italia. A salvat o femeie din flăcări